De ce nu se schimbă oamenii?

De-a lungul anilor, prin zeci de mii de povești de viață care mi-au fost împărtășite cu bucurie, duioșie sau lacrimi, am auzit foarte des întrebarea “De ce nu se schimbă oamenii?”. Și, de cele mai multe ori, întrebarea era expresia unei dezamăgiri, a unei frustrări sau a unei dureri. Indiferent de contextul în care te afli, dacă nu ai observat că oamenii se schimbă foarte greu, acest articol nu va avea sens pentru tine. El este destinat celor care știu că schimbarea și dezvoltarea sunt dificile și vor să înțeleagă piedicile care stau în calea lor

Pentru a ne feri de iluzia propriilor frici, trebuie să știm de la început că cei mai mulți oameni se mint pe ei înșiși privind dezvoltarea lor și, din păcate, au la îndemână astăzi o mulțime de așa-ziși specialiști care îi amăgesc cu un optimism nesănătos și nerealist în această privință. Este firesc ca o persoană încă imatură să spere la și să dorească să creadă în schimbare și evoluție până acolo încât să își imagineze lucruri idealizate despre sine sau cei din jur. Însă experiența vieții arată celor mai maturi că asemenea  proiecții dispar în doar câțiva ani. Dacă vrei să înțelegi de ce cei mai mulți oameni nu se schimbă cu adevărat în bine, primul pas pe care trebuie să îl faci este să renunți la iluzia copilărească a schimbării. Statistic, extrem de puțini oameni se vor putea dezvolta, lucru pe care o gândire logică și realistă îl va vedea cu ușurință nu în declarațiile, emoțiile sau entuziasmul celor din jur, ci în comportamentul și faptele oamenilor. Ele rămân stabile și trădează de cele mai multe ori iluzia sau chiar impostura presupusei schimbări.

Dacă ești pregătit să renunți la iluzia copilărească a schimbării, trebuie să privești spre cele patru mari piedici ale dezvoltării personale care sunt cauza stagnării sau perpetuării acelorași tipare de-a lungul vieții.

Prima piedică în calea dezvoltării este mediul familial și cultural de care aparții, cu alte cuvinte “păcatele strămoșilor” și neputințele mediului în care te-ai dezvoltat. Cei mai mulți oameni au tendința de a repeta greșelile părinților de-a lungul generațiior, astfel că primul pas pentru o dezvoltare personală adevărată trebuie să fie identificarea limitelor și tiparelor preluate din acest mediu. Aceste “moșteniri” se schimbă în ani, printr-o muncă susținută și un efort mare de a nu cădea pradă obișnuințelor preluate din mediul de proveniență.

A doua piedică în calea dezvoltării personale este temperamentul. Este extrem de dificil să putem controla și conține propriul temperament, lucru dovedit de exemplele multor mari personalități care nu puteau să domine colerismul lor impulsiv, împrăștierea sangvinică, victimizarea melancolică ori comoditatea flegmatică etc.  Cunoașterea profundă a temperamentului și lucrul constant de a-l controla și dezvolta spre laturile sale pozitive este singura cale de a putea avea o dezvoltare de orice fel. Altfel, temperamentul va ține pe loc atât personalitatea cât și eul tău.

La acest lucru se adaugă a treia piedică, ridicată de factorii biologici care țin de funcționarea organismului tău. Atât starea de boală, cât și lipsa de energie, absența sportului și a mișcării constante influențează dezvoltarea. Eu nu am întâlnit niciodată în peste două zeci de ani de experiență cu zeci de mii de oameni nici o singură persoană care să evolueze cu adevărat în absența unui exercițiu fizic de preluare a controlului asupra propriului corp printr-o formă de antrenament constant pentru reglarea circulației, a respirației, a digestiei.

A patra piedică în calea dezvoltării este reprezentată de lipsa de logică și de coerență între ideile vehiculate și comportament. În domeniul dezvoltării personale avem o majoritate de oameni care dezbat despre egalitate, dar îi judecă pe cei care consumă carne, țin discursuri despre iubire, însă sunt singuri și nu au o viață de familie așezată, oameni care vorbesc despre dreptate și adevăr, dar nu ascultă adevărul personal al soacrei lor și nu dau dreptate celor care le observă inconsecvențele. Un bun creștin dă un covrig unui bătrân, dar se simte liber să fure ore suplimentare de la job. Un ecologist apără prin petiții pădurile din Africa, dar nu a plantat un singur copac în viața lui reală, în țara lui. Exemplele de inconsecvențe pot continua fără sfârșit. Lipsa de coerență este piedica finală și probabil cea mai relevantă în calea schimbării.

De ce nu se schimbă sau nu evoluează oamenii? Pentru că se mint că schimbarea înseamnă să fii optimist sau să ai idei mai deștepte, mai frumoase, însă mediul lor cultural râmâne același, impulsivitatea sau comoditatea temperamentului lor rămâne la fel, grija pentru corpul lor rămâne doar un ideal, iar faptele lor nu sunt în conformitate cu valorile declarate. Schimbarea autentică este extrem de grea, ea durează ani de zile și presupune un efort susținut uneori de studiu, cursuri sau consiliere, alteori doar de o voință puternică, însă constantă. Dar un efort de schimbare mai ales a comportamentului și stilului de viață, nu a ideilor vehiculate sau citite prin cine-știe-ce cărți abramburitice.

Cei mai mulți oameni nu se schimbă pentru că au uitat regula de bază a evoluției: timpul.  Timpul în care modifici ceea ce vrei să se schimbe și timpul care evaluează unde ai ajuns pe acest drum. Schimbarea necesită ani de autocontrol, de dezvoltare de abilități sociale noi și de reconfigurare. Altfel, este fie doar o iluzie copilărească cu care ne mințim pe noi sau pe cei din jur, fie doar o străduință fără o finalitate practică.

Cu riscul asumat de a dez-amăgi amăgirile unora dintre voi, trebuie spus că dezvoltarea personală este foarte rară și dificilă, iar atunci când oamenii doresc cu adevărat să se schimbe, este absolut necesar să țină cont de piedici precum cele descrise. Dacă s-ar întâmpla asta mai des (în loc să citim cărți frumoase, să medităm la iubirea cosmică sau să mergem la cursuri miraculoase), am reuși să trăim într-o lume cu mai multă empatie unul pentru altul, susținere pentru cei mai slabi și împlinire în casele, familiile și sufletele cât mai multor oameni.