DEZVOLTAREA CONȘTIENȚELOR SUPERIOARE

Formare pentru dezvoltarea conștiențelor superioare


Pentru cine

Programul de formare este destinat celor care doresc să lucreze cu ei înșiși pentru a dezvolta conștiențele superioare conștienței obișnuite diurne, înțelegând la un nivel profund procesele psihice și spirituale. Formarea se adresează acelor persoane care au parcurs deja un drum de autocunoaștere și dezvoltare personală, de transformare, păstrând un interes treaz viață și oameni.

Cum

Programul cuprinde o formare complexă de trei ani în cadrul căreia se va lucra cu exersarea mai multor tehnici de dezvoltare  a proceselor psihice pentru antrenarea unor abilități noi de observare și înțelegere. Practicile au ca scop direct creșterea potențialului personal în relația cu noi înșine, cu familia și cu mediul social în care activăm în viața cotidiană.

Program

Întâlnirile au loc fizic sau online, la sfârșit de săptămână, aproximativ din trei în trei luni. Modulele sunt transmise prin aplicația Zoom, cuprinzând 10 ore de formare/modul. Datele cursurilor şi formatul fizic sau / și online sunt stabilite în avans pentru cei trei ani.

Programul training-ului pentru cei trei ani conține douăsprezece module. Fiecare modul are programul:

Sâmbătă: 10:00 – 17:00;

Duminică: 10:00 – 13:00.

Programare module

Grupul 2: 28-29.06.2025, 25-26.10.2025; 24-25.01.2026, 18-19.04.2026, 27-28.06.2026, 19-20.09.2026; 23-24.01.2027, 17-18.04.2027, 26-27.06.2027, 16-17.10.2027; 22-23.01.2028 (final).

Costuri

Contribuția de participare este de 500 lei/ persoană/ modul de weekend.

La fiecare grupă există un loc gratuit acoperit din sponsorizări pentru studenți și un loc redus (350 lei) pentru situații financiare dificile.

Moderare

Formarea este realizată sub îndrumarea directă a Dr. Sebastian Stănculescu.

Înscrieri

Înscrierea la programul de formare se face la: contact@sebastianstanculescu.ro

Structură

  • I – Arhetipurile evoluției în cultura universală, de la religios la științific. Istoria dezvoltării conștiențelor.
  • II – Clasificarea conștiențelor, subconștiențelor și supraconștiențelor.
  • III – Conștiența de vis și imaginea subconștientă ca mod de comunicare.
  • IV – Conștiența diurnă: tipologii și clasificări.
  • V – Prezența de spirit și conștiența de zi amplificată senzorial.
  • VI – Conștiența proceselor cognitive inferioare.
  • VII – Conștiența proceselor cognitive subconștiente.
  • VIII – Telepatia și citirea gândurilor în supraconștiență.
  • IX – Supraconștiența imaginativă a proceselor afective;
  • X -Supraconștiența proceselor fiziologice.
  • XI – Supraconștiența inspirativă.
  • XII – Exersarea supraconștienței gnoseologice.
  • XIII – Modul încheiere: exersarea conștiențelor superioare și moralitatea.

Unde

Formarea are loc online, pe platforma Zoom.

În cazul în care nu puteți participa la unul dintre modulele formării, există posibilitatea de a recupera modulul pierdut cu o altă grupă, peste unul sau doi ani, sau prin programarea a doua sesiuni individuale de 50 minute în cadrul cărora veți parcurge temele fundamentale ale cursului respectiv cu domnul profesor Stănculescu, pentru a nu rămâne în urmă față de colegii dvs. de grupă.

Toate formările sunt proprietatea noastră exclusivă, fiind protejate de legile dreptului de autor, confidențialitate și protecția datelor Legea nr. 8/1996 (republicată); Directiva CE 24/2006 și Legea nr. 363/2018.

Nicio înregistrare audio sau video a conținuturilor nu este permisă participanților pentru protejarea confidențialității colegilor de grup și a copyright-ului deținut de Prof  Dr.  Sebastian Stănculescu.

Training-ul nu reprezintă o formă de terapie de grup sau o formare profesională, neavând credite profesionale aferente.

Grupuri

Grup 1: 2008-2010 (încheiat).