Doamna M. a venit la cabinet și a stat cu privirea în podea mai mult de 10 minute. Stătea precum o statuie; numai ochii i se mișcau fin, clipind ușor. În ciuda liniștii exterioare, era atât de mult zgomot în mintea ei, încât gândurile o răneau și uneori lacrimi îi curgeau pe obraji. Îi era inconfortabil că este văzută că plânge, a încercat de câteva ori să se justifice, apoi a respirat adânc câteva minute, după care a încercat să se adune, zâmbind politicos.
C. era un bărbat puternic care a venit la o ședință de consiliere acum mulți ani și nu a vrut să se așeze atunci când, politicos, i s-a oferit un loc pe canapea. Se plimba agitat prin încăpere. Stăteam la birou, privindu-l cu blândețe și observându-l. De cum a intrat pe ușă, a rostit repetat și apăsat că nu este nebun, întrebând, retoric, de ce îl judec, așa cum face toată lumea? Era un bărbat puternic, iar simplul fapt că era acolo îl făcea să se simtă precum un leu în cușcă. Timp de mai multe minute, nu s-a putut opri din repetat aceleași fraze, plimbându-se agitat dintr-un colț în altul.
Și M., și C. treceau prin aceeași criză, cea de 40 de ani, marea schimbare a perspectivei asupra vieții. Și amândoi voiau să discute cu mine ședință ce îi frământa, despre ce îi neliniștea în ultima perioadă, despre îngrijorările lor. Dar modul în care fiecare dintre ei se exprima, modul în care fiecare experimenta această criză de sens era complet diferit. Ceea ce ne face să reacționăm diferit, dar și să experimentăm cu o gravitate diferită anumite lucruri în interiorul nostru, modului în care reacționăm în legătură cu experiențele interioare și exterioare este profund determinat de o structură fixă a psihicului nostru pe care o numim astăzi temperament.
Putem înțelege temperamentul dacă avem în fața noastră imaginea unui cavaler. Fiecare cavaler are propria armură care nu permitea ca pielea lui să fie vizibilă și vulnerabilă în fața potențialilor inamici. Această armură face ca persoana să se arate în moduri diferite celorlalți, deoarece ceilalți pot vedea doar scutul de metal, pot auzi o voce în spatele măștii și pot vedea un comportament, dar nu și ochii ce plâng sau râd. Armurile sunt diferite, pentru că au mobilități diferite și sunt percepute diferit de privitorul din exterior. La fel stau lucrurile și în privința temperamentului nostru, scutului sau armurii sinelui, care cenzurează, apără și modelează felul în care interacționăm cu cei din jur. Și așa cum acest scut de metal ne înconjoară, cea mai mare parte din mobilitatea noastră și din felul în care reacționăm este determinată de natura și de textura armurii noastre.
Fiecare dintre noi trăim în interiorul armurii temperamentului nostru pe toată durata vieții, personalitatea noastră crescând în interiorul scuturilor ereditare ale temperamentului moștenit de la înaintașii noștri.
Mulți psihiatri și psihologi ai ultimului secol au afirmat faptul că temperamentul nu poate fi schimbat niciodată, fiind o moștenire genetică. Acesta ar putea fi doar moderat prin intermediul dezvoltării personalității. Și acest lucru este adevărat pentru cei mai mulți dintre noi, pentru că majoritatea oamenilor rămân prizonierii temperamentului lor pentru întreaga viațâ. Excepția este doar cazul în care un om poate modifica metabolismul lui prin schimbări radicale ale stilului de viață, impulsionat de o dezvoltare personală profundă.
În timpul unui proces de autocunoaștere profundă învățăm să înțelegem caracteristicile și limitele impuse de temperamentul nostru, pentru ca ulterior, prin tehnici specifice de dezvoltare personală să putem dezvolta personalitatea noastră pentru a putea controla temperamentul, modificându-l pe acesta tot mai mult, până la nivelul glandelor și hormonilor care îl generează.
Există doar patru temperamente, care sunt dependente în mare măsură de activitatea fizică a glandelor și a organelor noastre, astfel încât doar o transformare semnificativă, ce creează schimbări în fluidele corpului, în metabolism și în fiziologie, poate determina și o modificare de temperament. Este o realitate cunoscută faptul că temperamentul nostru este prima și uneori cea mai mare fiară ce trebuie îmblânzită pentru a putea evolua ca personalitate.
Temperamentul nu aparține vieții interioare a omului și nu reprezintă identitatea noastră. Acesta este un complex de tendințe instinctuale, de obișnuințe și de reacții moștenite de la strămoși, prin care ne conectăm lumea interioară la realitatea exterioară.
Pentru o mai ușoară înțelegere a temperamentului, concepțiile medievale asociau cele patru temperamente cu cele patru elemente: pământul cu temperamentul melancolic, apa cu cel flegmatic, aer cu cel sangvinic și focul cu temperamentul coleric.
În structurile psihice superioare, din punct de vedere ierarhic, temperamentul este moștenirea ereditară a înaintașilor noștri. Temperamentul primește o structură nouă, adaptativă și modelatoare, numită personalitate; personalitatea este compusă din mecanismele de adaptare la condițiile psihice și fizice exterioare. Iar atunci când personalitatea adaptativă evoluează la stadiile cele mai demne și nobile ale umanității putem vorbi de nașterea unei structuri noi, care devine modelatoare pentru personalitate, structură denumită de regulâ individualitate, stăpânul interior sau eul omului; individualitatea este un construct bazat pe principii și valori morale care țin cont de timp, moralitatea și valorile stricte fiind atributele oamenilor cei mai evoluați din toate timpurile. Astfel cu cât un om evoluează mai mult, structurile sale psihice superioare (eul sau sinele lui) modelează personalitatea reactivă și adaptativă, care la rândul ei modelează și cenzurează pornirile de moment generate de temperamentul moștenit, pe de o parte, și de impulsurile subconștiente sau inconștiente, pe de altă parte.
Articol realizat de Prof. Dr. Sebastian Stănculescu
Toate materialele sunt proprietatea noastră exclusivă, fiind protejate de legile dreptului de autor, confidențialitate și protecția datelor Legea nr. 8/1996 (republicată); Directiva CE 24/2006 și Legea nr. 363/2018.