Curs intensiv pentru autocunoaștere
Pentru cine
Formarea este destinată celor care vor să lucreze cu provocările pe care le întâlnesc, dorind să așeze experiențe ale trecutului, să cultive echilibrul interior, să descopere noi dimensiuni lăuntrice. Formarea se adresează persoanelor care au decis să lucreze cu sine în cadrul unui curs de dezvoltare personală și autocunoaștere unde ne vom întâlni cu potențialul nostru autentic și ne vom îmbogăți experiența de viață prin întâlniri profunde cu ceilalți.
Cum
Programul cuprinde o formare de doi ani, pe parcursul căreia sunt prelucrate etapele importante din viață pe baza unor exerciții de autocunoaștere, dezvoltare personală și dezvoltare socială. Pentru că mare parte din personalitatea, așteptările, frustrările și fricile noastre se nasc în primii ani de viață, de aici vom porni spre a vindeca, întări sau descoperi forțele de care avem nevoie, pentru a deveni oameni mai echilibrați, înțelegând cum se formează straturile și componentele lumii noastre interioare
De ce
Formarea are ca obiective identificarea resurselor proprii pentru dezvoltarea personală și a abilităților sociale, precum și descoperirea unor răspunsuri concrete la întrebările:
– Cum găsesc echilibrul interior?
– Cum mă întâlnesc cu nevoile propriului suflet?
– Cum îi înțeleg pe cei din jur mai bine?
– Cum pot să descopăr și să cultiv potențialul meu adevărat?
Program
Grup 13: 21-22.09.2024; 9/ 7-8.12.2024 (final).
Grup 14: 23-24.11.24; 6/8-9.03.25; 7/14-15.06.25; 8/20-21.09.25; 9/22-23.11.2025 (final).
Întâlnirile au loc la sfârșit de săptămână, online, din trei în trei luni. Training-ul se desfășoară sâmbătă și duminică, constând în 10 ore de formare, cu programul: sâmbătă, 10:00 – 17:00, și duminică, 10:00 – 13:00.
Datele modulelor sunt stabilite în avans pentru cei doi ani.
Programul formării conține nouă module:
1) Cine sunt eu? Temperamentul. Genealogia. Moștenirea ereditară. Domeniile vieții.
2) Oglinzile vieții, rănile sufletului și personalitatea. Dezvoltarea personalității între umbră și super-eu.
3) Identificarea și eul autentic. Mecanisme psihice de apărare-adaptare. Ipostaze și roluri.
4) Prima copilărie și încrederea. Adaptarea senzorio-motorie. Vindecarea copilului interior.
5) Adaptarea la regulile sociale. Validarea și competiția în dezvoltarea personalității. Probele pâmântului, apei, aerului și focului.
6) Încrederea în sine. Modelele sociale și educația. Pubertatea și preadolescența.
7) Consolidarea imaginii de sine. Lupta pentru idealuri, identitate și spațiu personal. Patternurile relațiilor de cuplu.
8) A-ți lua viata în propriile mâini. Nevoile interioare și îngrijirea acestora. Patologie și sănătate psihică.
9) Problema moralității și a sensului vieții. Tehnici în autocunoaștere.
Costuri
Contribuția de participare este de 450 lei/persoană (sau familie)/ modul de weekend. La fiecare grupă există un loc gratuit acoperit din sponsorizări și un loc redus (300 lei) pentru situații financiare speciale.
Fiecare grupă se completează în funcție de numărul de solicitări.
Unde
Formarea are loc online, pe platforma Zoom.
În cazul în care nu puteți participa la unul dintre modulele formării, există posibilitatea de a recupera modulul pierdut cu o altă grupă, peste unul sau doi ani, sau prin programarea a doua sesiuni individuale de 50 minute în cadrul cărora veți parcurge temele fundamentale ale cursului respectiv cu domnul profesor Stănculescu, pentru a nu rămâne în urmă față de colegii dvs. de grupă.
Înscrieri
Înscrierea la programul de formare se face la: inscrieri@sebastianstanculescu.ro
Pentru mai multe informații trimiteți un email la adresa contact@sebastianstanculescu.ro
Toate formările sunt proprietatea noastră exclusivă, fiind protejate de legile dreptului de autor, confidențialitate și protecția datelor Legea nr. 8/1996 (republicată); Directiva CE 24/2006 și Legea nr. 363/2018.
Nicio înregistrare audio sau video a conținuturilor nu este permisă participanților pentru protejarea confidențialității colegilor de grup și a copyright-ului deținut de Prof. Dr. Sebastian Stănculescu.
Training-ul nu reprezintă o formă de terapie de grup sau o formare profesională, neavând credite profesionale aferente.
Grupuri
Grup 1: 2010-2013 (încheiat). Grup 2: 2010-2013 (încheiat).
Grup 3: 2012-2014 (încheiat). Grup 4: 2013-2015 (încheiat).
Grup 5: 2014-2016 (încheiat). Grup 6: 2015-2017 (încheiat).
Grup 7: 2016-2018 (încheiat). Grup 8: 2017-2019 (încheiat).
Grup 9: 2018-2020 (încheiat). Grup 10: 2019-2021 (încheiat).
Grup 11: 2020-2022 (încheiat), Grup 12: 2021-2023