Sebastian Stănculescu

Oare cum sã poatã crestinismul sã îsi înteleagã propriul sens dacã dogmele acestuia nu îi dau libertatea de a se privi pe sine ca întreg, ca fapt cosmic? Este un mare pãcat cã noi însine ne limitãm întelegerea cu bunã stiintã, din motive care nu sunt spirituale, ci lumesti. De ce sã privim atunci importanta jertfei de pe Golgota ca pe un fapt micsorat de propria noastrã neputintã de a-l cuprinde?
Primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325 a reglementat data sãrbãtoririi Pastelui crestin în functie de echinoctiul de primãvarã ca eveniment cosmic, în preajma sãrbãtoririi învierii vegetatiei prin cultele agrare pãgâne. Crãciunul se sãrbãtoreste imediat dupã solstitiul de iarnã, suprapunându-se astfel cu strãvechile sãrbãtori solare pãgâne, închinate Cerului si Soarelui spiritual. Sãrbãtorile crestine sunt legate în mod evident de ritualuri mai vechi, precrestine, peste care s-a instaurat treptat noua religie solarã, care aducea astfel o împlinire a ceva asteptat de omenire de multe mii de ani, chiar dacã deseori inconstient.

Cunoasterea acestor realitãti mitologice trebuie sã ne conducã spre o reconsiderare a dogmelor crestine fundamentale, care reduc noua religie la un spatiu geografic limitat si la o colectivitate redusã de oameni, care au împãrtãsit învãtãturile unei personalitãti din spatiul Asiei Mici. Oare acesta sã fie sensul real al religiei noastre? Dacã acesta este adevãrul, eu nu sunt crestin. Pentru cã eu cred cã Dumnezeu Tatãl, Cel care a fãcut tot ce este vãzut si nevãzut de noi oamenii, ne-a iubit atât de mult, încât nu a vrut sã ne lase sã ne rãtãcim pe drumul nostru prin lumea pãmântului si ne-a trimis pe însusi Fiul sãu, ca sã ne conducã spre Sine. Acest Fiu s-a unit cu cei care cred în El pentru toate timpurile care au sã vinã (Ioan 17:20). El a adus pãmântului mântuirea cea mai presus de orice, care iartã greselile tâlharului de pe crucea chiar în ceasul mortii sale (Luca 23:43), care vindecã bolile celui suferind si care tãmãduieste sufletele celor însetati dupã Adevãr si Dreptate. Dacã El este Fiul lui Dumnezeu, atunci venirea Lui este o binecuvântare pentru tot Pãmântul si pentru toate popoarele. Eu în acest Fiu cred, care a spus despre Sine cã este Christosul si care a venit si pentru Neamuri, adicã pentru toate popoarele lumii. Pãmântul nu poate fi privit decât ca sãlas în care au cãlcat picioarele Lui. Cum sã nu stie glia cã picioarele Sale au cãlcat pe ea sau Stelele si Soarele sã nu fi fost martore la coborârea pe pãmânt a Fiului din Tatã nãscut?! De aceea Pastele este un Paste cosmic, pentru cã toate ostile ceresti si toatã fãptura cea vãzutã este pãrtasã la sacrificiul Fiului si la Învierea Sa. Cei din vechime care au ales sãrbãtorirea Pastelui în prima duminicã dupã luna plinã dupã echinoctiul de primãvarã au avut întelepciunea pe care cei de dinaintea lor au împãrtãsit-o asezând Crãciunul la solstitiul de iarnã, pentru ca ritmurile pãmântului si ale sufletelor oamenilor sã fie nu împotrivã, ci împreunãlucrãtoare cu marile praznice crestinesti.

Cãci Christos nu a venit pentru doi, ci a venit pentru mii, iar religia Sa este religia Tatãlui ceresc, stãpânul nu numai al Pãmântului care I-a primit cãlcarea picioarelor, ci si a Stelelor si a Soarelui, care toate se pleacã celui ce este Fiul Creatorului lumilor. Cum sã nu sãrbãtoreascã si Cerul si Pãmântul Moartea si Învierea lui Christos? Cum sã nu stie lumea întreagã cã Fiul se va fi întrupat pentru a ridica pãmântul la Cer, din Iubirea sa pentru Creatie?

Fie dar sã fim recunoscãtori pentru sacrificiul Fiului si sã fim pãrtasi la Învierea Sa de dincolo de timp si asteptatã dintotdeauna, pe care o sãrbãtoreste toatã lumea vãzutã si nevãzutã!

Sãrbãtori de Pasti luminate de Învierea Domnului!

(Articol publicat în aprilie 2009 în revista Rugăciuni)

One Response to “Paştele cosmic”