CONSILIERI

Formare în consiliere

Pentru cine

Programul presupune o specializare suplimentară pentru consilierii care doresc o abordare mai profundă asupra lucrului individual cu clienții. În această perspectivă vom vorbi despre forțele sufletești, cadrul consilierii și impulsurile individuale și care este modul în care un formator se poate școli în susținerea eficientă și profundă a beneficiarilor serviciilor sale.

Certificatul de consilier dezvoltare personală emis de autoritățile naționale pentru formarea adulților sau licența în psihologie/sociologie și dreptul de liberă practică sunt necesare pentru a putea oferi servicii de consiliere conform legislației românești în vigoare. Formarea noastră nu asigură nicio certificare în acest sens, recomandând celor care doresc să profeseze concret în acest domeniu fără a avea atestările profesionale anterior înscrierii să obțină diploma de consilier sau formările echivalente pe parcursul cursului.

Cum

Formarea se desfășoară pe o perioadă de un an și jumătate, în șapte module. În cadrul acestora vom învăța cum putem susține cel mai bine dezvoltarea personală a participanților la activitățile noastre, pentru a fi de un real folos în viața lor.

De ce

Mulți oameni își doresc servicii de consiliere în ultimii ani. Mulți traineri și oameni care își doresc să înceapă un drum de coordonare de activități simt nevoia de a aduce impulsuri morale și profunde în munca lor individuală, astfel că își caută metode de lucru și tehnici care să susțină activitatea lor și din perspectivă spiritual-morală. Ce fel de forțe acționează în sufletul omului? Cum sunt susținuți clienții pentru a-și găsi sensul vieții lor? Ce proces trebuie creat pentru a susține o transformare autentică în cadrul unui proces de consiliere? Acestea sunt întrebări la care acest curs va răspunde în mod practic prin exersarea abilităților concrete care vin în întâmpinarea acestor preocupări.

Program

Canion-Horoaba-1 Întâlnirile au loc la sfârșit de săptămână, aproximativ din trei în trei luni, cu grupe de maxim optsprezece participanți. Training-ul se desfășoară sâmbăta și duminica, cuprinzând 10 ore de formare, cu programul între orele 10:00 și 17:30/10:00 si 14:00.

Datele cursurilor sunt stabilite în avans pentru toate modulele, datorită specificului activității fiind importantă parcurgerea în ordine a tuturor modulelor.

Programul training-ului conține șapte module.

Programare module:

Grup 1 – lucru individual: 1- 3-4.11.2018, 2 – 26-27.01.2019, 3 – 6-7.04.2019, 4 – 15-16.06.2019, 5 – 5-6.10.2019, 6 – 25-26.01.2020, 7 – 9-10.05.2020.

Structură training activități individuale

Formarea pentru consilieri și traineri este bazată pe lucrul individual cu clienții si beneficiarii. Structura este tot de 7 module de weekend.

Costuri

lumanareContrbuția de participare este de 350 lei/persoană/modul de weekend. La fiecare grupă există unloc gratuit acoperit din sponsorizări pentru studenți și două locuri reduse (210 lei) pentru cei care au situații financiare dificile. Puteți apela cu încredere la locul gratuit sau la locurile cu taxă redusă, în limita disponibilității acestora. În acest sens este necesară o discuție personală cu coordonatorul.

Fiecare grupă se completează în funcție de numărul de solicitări și de disponibilitatea trainerului.

Moderare

Trainingul este realizat în grupe mici cu un singur moderator, datorită dorinței de eficientiza procesul de formare și managementul timpului destinat împărtășirilor și exercițiilor individuale și pe grupe.

Înscrieri

Înscrierea la programul de formare presupune parcurgerea a trei pași:

1)      trimiterea unui email la adresa inscrieri@sebastianstanculescu.ro cu intentia dvs.;

2)      realizarea unui portofoliu de activitati realizate sau propuneri de activitati cu grupuri care sa contina: structura cursuri/ateliere coordonate/planificate, afise prezentare, obiective de atins;

3)      un CV  model european.

Pentru mai multe informații trimiteți un email la adresa contact@sebastianstanculescu.ro

Training-ul nu reprezintă o formare profesională.