Deseori când dorim să ne apropiem de cunoașterea spirituală ne lovim de un prag al termenilor și cuvintelor care ne sunt necunoscute și care nu reprezintă pentru noi ca europeni nimic. Putem să rămânem uimiți de profunzimea și caracterul exotic al acestora sau putem să pornim spre înțelegerea lor reală prin trăire personală. Acest curs ne va ajuta să ne apropiem de cunoașterea esoterică și să ne formăm câteva noțiuni fundamentale în orice cercetare spirituală.

Cursul are un caracter introductiv în noțiunile și concepțiile de bază din esoterismul oriental și occidental. Se are în vedere abordarea concepțiilor de bază comune mai multor mișcări esoterice într-un mod viu și dinamic, pentru a familiariza perticipanții la curs cu lumile suprasensibile și realitățile din cadrul acestora.

Planificarea cursului

Modulul I – Cele șapte lumi

* lumea fizică

* lumea eterică sau a forțelor de viață

* lumea emoțională sau a senzațiilor

* lumea mentală sau a gândurilor

* lumea astrală superioară sau a sufletescului pur

* lumea cauzală sau a determinărilor karmice

* lumea spiritului sau a esenței noastre divine

Modulul II – Chakrele și lumile superioare

* Muladhara

* Swadhisthana

* Manipura

* Anahata

* Vishudha

* Ajna

* Sahasrara

Modulul III – Karma, Dharma și destinul

* Karma sau legea plăților

* Dharma sau dăruirea

* ciclul întrupărilor

* roadele acțiunilor noastre

* forțele călăuzitoare de destin

* libertatea și dragostea pentru Pământ

Costuri: 180 lei/ participant/ modul de weekend (studenti/elevi 110 lei)

Înscrierile cu minim 10 zile înainte de data începerii cursurilor beneficiază de reducere 30 lei astfel : 150 lei/ participant/ modul de weekend (studenţi/elevi 80 lei).

Locurile sunt limitate, iar rezervările acestora se fac în ordinea achitării taxei de participare. De reduceri pentru înscrieri cu minim 10 zile înainte de începerea unui curs beneficiază doar cei care achită integral taxa de participare. Înscrierile se fac prin trimiterea unui email la inscrieri@sebastianstanculescu.ro şi prin achitarea taxei de curs in contul:

RO60 BTRL  0080 1202 2095 39xx – BANCA TRANSILVANIA BRAȘOV

Comments are closed.

Language
„În fiecare om dormitează facultăţi prin care el poate dobândi, cu eforturi proprii, cunoştinţe despre lumile superioare." - Rudolf Steiner
APUSURI ŞI RĂSĂRITURI
MUNŢII BUCEGI
„Nu putem să luăm nimic înapoi, o dată ce le-am scuturat din noi” (Goethe, Basmul sarpelui verde si al micului Crin)
Vizitatori
  • 7418Total:
Site-ul Asociaţiei Terra Act (http://www.terraact.ro)
Site-ul Societăţii antroposofice (http://www.antroposofie.ro)
Site-ul Secţiunii de Tineret (http://www.simpozion.org)
Revista şi site-ul de ştiinţă spirituală DrumulOmului.ro