Domeniul cercetarii suprasensibile a fost mereu criticat din cauza lipsei posibilitatii certe de a verifica rezultatele sale, deoarece metodele si mijloacele de cercetare în suprasensibil sunt subiective în masura în care apartin omului însusi. Dar acelasi lucru poate fi replicat si oricarei cercetari în lumea fizica, deoarece organele noastre de perceptie fizica au acelasi grad de subiectivitate. În fata unui stimul – de pilda un zgomot puternic subit, douazeci de oameni pot reactiona în mod diferit, în fiecare nascându-se alte reprezentari si alte trairi emotionale, de la impacienta, nervozitate sau isterie pâna la nepasare totala, iar din perspectiva gândurilor, paleta optiunilor este mult mai larga. Fenomenul subiectiv exista desigur, nu putem nega importanta lui. Însa un lucru este obiectiv: existenta unui factor exterior lumii interioare a celor douazeci de oameni, care a impresionadin punct de vedere sonor organul lor de perceptie acustica. Din perspectiva celui care este impresionat de sunet, observam câteva etape importante în proces, prefigurate în teoria cunoasterii la Goethe: avem etapa obiectiva în care urechea percepe o calitate sonora de o anumita intensitate, faptul veridic, si etapa a doua, în care lumea launtrica intervine cu reactia subiectiva la fenomen printr-o reactie emotionala si asocierea fenomenului exterior cu notiuni si gânduri.
Stimulii suprasensibili se ofera organelor sufletesti în acelasi mod precum stimulii fizici simturilor fizice. Si aici întâlnim tot doua etape ale metamorfozarii oricarui fenomen, de la obiectivitate la subiectivitatea reactiei aceleiasi lumi launtrice ca si în cazul primei situatii discutate. Cunoasterea lumilor eterice, astrale si sufletesti presupune însa pericole mai mari decât în cazul studierii fenomenelor lumii fizice, deoarece subiectivitatea evocata de materialism este un fapt cert. Nu putem înlatura subiectivitatea si nici nu ne putem dori asta, întrucât sensibilitatea noastra la anumite fenomene este cea care ne furnizeaza în prima instanta cunostinte despre existenta unui fenomen exterior lumii noastre launtrice. Ceea ce trebuie educat – si ceea ce stiinta moderna a încercat sa elimine printr-o rigurozitate interesanta – este componenta subiectiva care vine în întâmpinarea oricarei perceptii dinspre noi. În laboratoarele moderne se cauta eliminarea oricarei reactii sufletesc-emotionale la orice experiment, lucru just în sensul cunoasterii materialiste. Însa când vrem sa ne îndreptam catre cunoasterea suprasensibila este important sa avem în constienta faptul ca pasim într-o lume diferita, în care nu putem lua cu noi mijloacele materiale de cercetare, desi bucurosi am face asta, daca ar fi posibil. Lumea sufleteasca trebuie perceputa cu organele noastre sufletesti, lucru care este normal din perspectiva lumii sufletesti, însa greu de stapânit din perspectiva unei constiente a lumii materiale. Aici materialismul trebuie sa renunte la preconceptii si sa apeleze la o logica sanatoasa, care ne calauzeste spre întelegerea clara a faptului ca mirosul exista pentru ca eu am simtul care sa ma informeze despre existenta acestuia, si ca lucrurile stau la fel si din perspectiva altor fenomene, corespunzatoare altor realitati. Pentru o fiinta care nu este dotata decât cu un simt tactil, lumea este un univers de multiple senzatii calorice si tactile. Fiecare simt aduce o noua calitate realitatii lumii care ne înconjoara, iar din punct de vedere al cunoasterii superioare trebuie sa ne fie clar de la început ca nu avem de-a face decât cu alte aspecte, alte calitati ale fenomenelor din jurul nostru. Ceea ce stiinta actuala nu poate accepta dintr-o preconceptie datorata lui Kant este ca omul poate cunoaste lumea în mod real, trebuie doar sa se poata da pe sine la o parte pentru a vedea lumea din ea însasi (cum spunea Goethe), pentru a îndeparta cât mai mult elementul subiectiv pe care îl ataseaza el realitatii obiective a lumii.
Cunoasterea suprasensibila va cerceta deci aceleasi fenomene ca si stiinta sensibila. Daca eu observ ca aurul are o culoare galbena, luciu, este conducator termic si este mai moale decât alte metale, înseamna ca eu cercetez felul în care aurul impresioneaza simturile mele vizual si tactil. Acelasi lucru poate fi facut cu alte simturi. Pot sa gust aurul cum pot gusta sarea marina. Cunoasterea suprasensibila nu va introduce omul într-o lume iluzorie în care subiectivitatea creeaza legi si forme haotice plasmuind un univers ireal; aceasta este o preconceptie care porneste de la observarea lumii sufletesti a oamenilor care neavând o disciplina interioara sanatoasa, observa propriul haos interior, care însa nu are de-a face cu organele sufletesti de perceptie si cu cercetarea suprasensibila. Eu pot sa-mi îndrept sufletul spre o bucata de aur în acelasi mod în care pot mirosi sau gusta aceasta bucata de aur, determinând astfel proprietati ale ei. În masura în care putem determina majoritatea ca o lamâie are culoarea galbena ca si o floare de calendula sau ca o banana coapta, sufleteste pot fi stabilite calitati comune, verificabile, privind orice fenomen care se ofera perceptiei. Noi ne putem îndrepta pe rând diverse simturi asupra obiectelor din jur si le cunoastem în acest fel. Cunoasterea suprasensibila completeaza cunoasterea lumii fizice prin adaugarea unor informatii noi asupra naturii eterice, sufletesti sau spirituale a fenomenelor.
Prima treapta a cunoasterii superioare a fost numita de Rudolf Steiner treapta imaginativa, nu pentru ca ar avea de-a face cu imaginatia ca producatoare a unor fenomene subiective, ci pentru ca este cunoastere prin imagini. Am sa folosesc de acum termenul imaginatiune, pentru a evita confuzia de sens. Imaginatiunea este perceptia suprasensibila a unui fenomen care impresioneaza un organ suprasensibil al omului ca si imagine. La fel cum un nebautor nu are la dispozitie o paleta larga de diferentieri gustative si olfactive fata de cea a unui degustator profesionist de vin si calitatea imaginatiunilor care vin spre noi ca perceptii suprasensibile are diferite etape. Sensibilitatea oricaror simturi poate fi educata si lucrurile stau la fel si cu perceptiile sufletesc-spirituale. Imaginatiunea poate deveni un mijloc cât mai clar de cunoastere pe masura ce omul dobândeste o claritate interioara mai mare si o capacitate de formare a imaginilor mai dezvoltata. Se poate spune ca imaginatiunea este umbra pe care o lasa un fenomen asupra unui organ sufletesc al nostru, a carei calitate principala este imaginea. Asa cum pot observa în ce fel o capsuna îmi impresioneaza simtul olfactiv, pot urmari si ce imagine ramâne în mine dupa observarea sufleteasca a acestui fruct. Cunoasterea imaginativa are însa un caracter mai mare de subiectivitate decât cunoasterea inspirativa sau cea intuitiva (despre care vom vorbi în articolele viitoare) deoarece omul needucat interior va deforma imaginea nascuta de capsuna prin subiectivitatea proprie a reprezentarilor sale vizuale privind alte capsuni. Asa cum unui om i se poate declansa o secretie gastrica prin mirosirea fructului iar altuia nu, fapt care are de-a face cu modul în care ei îsi reprezinta fructul -deci un factor subiectiv, si peste imaginatiuni omul suprapune de obicei reactia sa subiectiva, raportata la structura sa sufleteasca sau la experienta sa din trecut. Desigur, capsuna are o proprietate obiectiva care sta în faptul ca ea se ofera ca rod acestei lumi, si care poate naste diverse reactii în oameni diferiti. Important este în cunoastere sa putem pastra ceea ce este repetabil si permanent în fenomenele perceptiei si nu ceea ce tine de elementul subiectiv pe care noi îl suprapunem obiectelor pe care le întâmpinam prin simturile noastre.
Imaginatiunile apar multor oameni ca impresii luminoase si colorate care se suprapun realitatii fizice sau o întrerup pe aceasta, în functie de originea organica sau extracorporala a perceptiei. Caracterul subiectiv al cunoasterii imaginative a adus o reticenta asupra aparitiilor imaginative din partea cercetarii stiintifice suprasensibile si în vederea stabilirii unor criterii de cercetare au fost recomandate antrenamente si exercitii care clarifica si ordoneaza elementele haotice din sufletul uman, care trebuie sa devina în acest caz organ de perceptie. O viata launtrica sanatoasa si echilibrata poate contribui la îmbogatirea cunoasterii imaginative reale. Trebuie facuta o precizare semnificativa: diverse practici orientale cu exercitii si meditatii pot dezvolta sensibilitatea fata de calitatile imaginative ale fenomenelor, deschizând unor oameni simturi suprasensibile; multe dintre perceptiile nascute prin practici care nu presupun constanta si limpezire a fortelor sufletesti au un caracter subiectiv pronuntat, care nu le poate încadra prin esenta lor cunoasterii superioare reale. Pentru a începe sa lucram la nivel imaginativ ca oameni ai zilelor noastre si ca cercetatori este recomandat sa ne ferim de metode obscure sau care fac apel la magie si superstitie. Insa este important sa practicam în mod serios exercitii clare si constante de a ne educa lumea sufleteasca pentru a putea percepe imaginativ lumea.
Cunoasterea imaginativa este doar un simt, cum si ochiul este numai un simt, care are nevoie de completarea altor simturi, pentru a ne apropia de esenta lucrurilor. Inspiratia si intuitia, ca trepte ulterioare ale cunoasterii superioare, trebuie sa completeze simpla percepere de lumini, forme si culori a organelor noastre suprasensibile.
(articol de Sebastian Stanculescu aparut in revista Drumul Omului)
