Ce este durerea?

Ce este durerea?

Pentru mulți oameni durerea este un demon de care vor să scape cu orice preț. Și este normal ca omul să nu își dorească să sufere. Însă când durerea se manifestă în viața noastră, indiferent dacă este o durere fizică sau una interioară, ea nu ne întreabă niciodată dacă dorim să o primim. Și lucrurile stau așa că există o înțelepciune superioară care aduce durerea către noi în anumite momente specifice. Iar această înțelepciune nu are de-a face cu plăcerea sau cu părerile noastre.

Durerea este în primul rând un semnal de alarmă care ne trezește pentru a vedea că ceva este bolnav în corpul nostru fizic sau în lumea noastră lăuntrică. Și dacă durerea nu ne-ar trezi în acest fel am rămâne inconștienți față de propriile nevoi și dezechilibre, spre care tocmai durerea ne cheamă, ca un păzitor grijuliu, să aducem vindecare sau schimbare. Dacă mâna pe care o prind în ușă nu m-ar durea, aș putea rămâne fără ea. Pornind de la această lumină adusă asupra durerii, să ne apropiem acum spre tipurile de durere pe care le experimentează omul și care fac parte din dezvoltarea și viața sa.

Durerea fizică

Durerea de natură fizică reprezintă un disconfort de diferite intensități, care nu poate fi comparat niciodată cu ceea ce trăiește un altul, deoarece pragul rezistenței la durere este variabil după criterii neuro-senzoriale specifice. În funcție de spațiul de manifestare, durerea poate fi difuză sau localizată. Din perspectiva duratei și manifestării durerii, ea poate fi acută sau cronică. Cunoaștem cu toții tipuri diverse de dureri, de la durerile ascuțite ale unei lovituri în cot, la durerea apăsată și pulsatorie  a unei măsele sau durerea grea și apăsătoare de rinichi sau oase.

Durerea fizică este întotdeauna un semn al unei disfuncții a corpului fizic. Ea este percepută la nivelul receptorilor nervoși periferici. Acest proces presupune și faptul că durerea poate fi ușurată prin modificarea intensității percepției stimulilor prin diverse tehnici de abatere a contienței de la centrul neuro-senzorial care percepe durerea.

La nivel fizic, durerea este un trezitor semnal de alarmă pentru om. Durerea este semnalul care se manifestă atunci când echilibrul organismului nostru este tulburat de factori lăuntrici sau externi. Totuși, există și dureri care au o cauză mai adâncă și care nu depind doar de corporalitate și de spațiul senzațiilor noastre, având origini psihosomatice.

Durerea fizică este o școală în sine. Căci durerea fizică ne purifică interior. Da, poate părea surprinzător, căci durerea ne usucă și pare să ne consume forțele, dar școala durerii și a bolii la nivel fizic sunt ajutoare pe drumul dezvoltării noastre spirituale, oricât de greu pare asta de acceptat pentru cel care își dorește un trai lipsit de durere și apăsare. Însă, din nou, nici aici durerea nu ne va întreba dacă o vrem în viața noastră, căci ea constituie un fapt al destinului, care se manifestă acolo unde este necesară pentru a face pași pentru dezvoltarea sa spirituală.

Durerea sufletească

Un alt tip de durere, care nu mai aparține domeniului fiziologiei, este ceea ce a fost numit „durere sufletească”. Durerea interioară este profund subiectivă și nu poate fi înțeleasă din exterior.

Durerea sufletească indică tot un dezechilibru. Iar acest dezechilibru este legat de legitățile vieții noastre lăuntrice. În același mod în care un organ care nu este alimentat se va îmbolnăvi, lumea interioară își pierde forțele când nu primește hrana vie a unor experiențe revigorante. Atunci psihicul suferă și se îmbolnăvește. Cel mai des, durerea sufletească se exprimă prin paralizia uneia dintre funcțiile sufletești de bază. Mai des simțim în urma durerii interioare că voința noastră își pierde forța. Atunci nu mai putem să vrem, să acționăm, să ne mobilizăm. Când durerea sufletească este prelungită mult timp, afectivitatea însăși devine rece și distantă față de lumea exterioară. Dacă, înainte, anumite lucruri puteau trezi simpatii, antipatii, plăcere sau neplăcere, acum experimentăm în urma durerii o aplatizare a întregii vieți afective.

Durerea sufletească ne arată că am neglijat viața noastră lăuntrică, preocupați fie de planul fizic concret, fie de cel spiritual-abstract. Unii oameni uită de nevoile interioare datorită risipirii în grijile vieții de zi cu zi. Alții sunt prea preocupați cu viața lor spirituală și devin tirani ai propriului suflet, care se îmbolnăvește, fiind supus unor reguli spirituale pentru care nu este încă matur. Durerea sufletească este un semnal, asemănător durerii fizice, care ne atrage atenția că ceva se îmbolnăvește și are nevoie de grijă și de forțe de regenerare, însă la nivel psihic-interior.

Durerea spirituală

În anumite momente de răscruce ale vieții, omul poate experimenta și un alt tip de durere, care are de-a face cu un al treilea domeniu al existenței. Viktor Frankl ar fi numit acest tip de durere o criză a sensului. Dincolo de manifestările exterior-sensibile ale trupului fizic, dincolo de suferința interioară a sufletului care nu primește grija necesară dezvoltării sale, ființa omului poate trăi o altă lipsă, de altă calitate. Există momente în sinea noastră, eul nostru suferă. Simțim astfel că nu ne găsim locul în lume, că nu putem trăi mai departe dacă nu găsim sensul și misiunea noastră reală în lume. Atunci experimentăm cum centrul vieții noastre interioare pare pustiit de sens și putere. Atunci se desclanșează și în planul sufletesc și uneori și în cel fizic dezechilibre care produc în lanț și alte dureri.

Durerea spirituală are de-a face cu drumul de dezvoltare personală al fiecărui om în parte. Când nu ne găsim propriul loc în lume, propriul înțeles, eul nostru suferă. Iar durerea spirituală nu poate fi calmată prin anestezice, terapii prin artă și nici prin îmbrățișările prietenilor. Durerea spirituală este semnul lipsei sensului, al fragilității principiilor de viață și credințelor stabile.

Sensul durerii în viața omului

Am văzut mai sus cum omul poate viețui mai multe tipuri de dureri, care provin din domenii diferite ale vieții noastre. Pornind de la durerile fizice, la cele sufletești, am ajuns în domeniul – mai dificil de înțeles în mod obișnuit – al durerii spirituale. Există însă un sens profund al tuturor formelor de durere. Durerea reprezintă mijlocul prin care suntem treziți față de aspectele în care suntem adormiți, favorizând declanșarea unui proces de dezvoltare, de creștere, de vindecare.

Din perspectivă spirituală durerea nu este un blestem, ci o formă a iubirii care ne ajută să ne dezvoltăm și să parcurgem prin suferință etape ale transformării noastre pe care nu le-am putut parcurge prin liberă voință până într-un anumit moment al vieții. Iar lucrurile stau astfel încât în momentul în care sarcina pentru care durerea sau boala s-au manifestat în viața noastră este împlinită, apare imediat eliberarea față de durere și începe vindecarea, uneori cu efecte miraculoase. Însă nu toate lecțiile durerii duc spre vindecare, în unele cazuri suferința însăși fiind cea care ne purifică și ne ajută să dezvoltăm forțe noi pentru viața asta sau cea viitoare.

Durerea este o școală, o experiență transformatoare, dar mai ales o formă de iubire pe care omenirea o va înțelege tot mai limpede în viitor, când sensul durerii nu mai are voie să rămână necunoscut, altfel ne-am opune proceselor de transformare pe care le primim în dar, în loc să le primim și să ne lăsăm modelați de acestea, atunci când viața ne pune în situația de a le experimenta.

(articol de Sebastian Stănculescu copyright 2012)