După cum ne spune şi denumirea lui, trupul nostru astral este în strânsă legătură cu aştrii şi planetele. În limbaj normal numim suflet sau inimă ceea ce esoterismul înţelege prin corpul astral. Sufletul însă nu trebuie confundat cu spiritul sau cu ceea ce misticii numesc scânteia divină din noi. Limba română are o moştenire lingvistică neclară privind ce este sufletul şi ce este spiritul. Prin filiera slavă a pătruns în româna medievală termenul „duh”, care este un corespondent al lui anima din latină, ambele fiind legate de respiraţie, de miros, de calităţi ale sufletului. Odată cu inserarea principiului dihotomiei constituţiei fiinţei umane în dogmele creştine, termenului „duh” i-au fost atribuite şi calităţile lui „spiritus” ale spiritului. Confuzia este neimportantă pentru omul de rând care nu se străduieşte să se cunoască pe sine însuşi prin introspecţie şi meditaţie, cum îndemna dictonul delfian „gnosi seauton”[cunoaşte-te pe tine însuţi], însă devine de o importanţă mare pentru cel care se străduieşte spre cunoaşterea superioară. Este important să putem face o distincţie în noi înşine între ceea ce trăieşte în lumea noastră lăuntrică inspirat fiind dinspre lumea spirituală, dinspre spirit, şi ceea ce trăieşte în noi provenind dinspre lumea fizică şi impulsurile lumii fizice. Dacă spaţiul lumii noastre lăuntrice în confundăm cu spiritul, nu putem observa cele ce se scurg aici dinspre planurile superioare şi ceea ce vine către noi din planurile inferioare ale existenţei. Este dificil să folosim acelaşi cuvânt pentru lumea în care trăiesc poftele noastre şi lumea pură a spiritului, nu-i aşa? Pentru asta avem nevoie să înţelegem că trebuie să putem folosi termeni diferiţi pentru suflet şi spirit, ca să putem să clarificăm aceste impulsuri şi lumi şi prin trăire, în noi înşine.
Corpul astral sau sufletul este o lume însăşi, aşa cum lumea fizică sau lumea spirituală sunt lumi de sine stătătoare. Fiinţele lumii fizice ca şi legile care domnesc în lumea fizică sunt diferite de lumea spirituală (unde trăiesc fiinţe fără trup, fără diferenţiere sexuală, nesupuse legii gravitaţiei, etc.) şi în acelaşi mod şi lumea astrală se distinge în felul ei de alte lumi. Există fiinţe astrale şi legi care domnesc în lumea astrală. Astralul este confundat cu lumea spirituală şi de către unele mişcări esoterice care nu excelează în claritate şi aprofundare, ci mai degrabă în obscuritate şi visare. Mai grav este când oameni cu sensibilitate mai mare intră în legătură cu fiinţele lumii astrale şi le consideră pe acestea îngeri sau alte fiinţe spirituale superioare. Pentru evitarea acestei confuzii grave în esoterism trebuie să ştim că lumea astrală este un spaţiu în care se întâlnesc două lumi, lumea fizică şi cea spirituală. În astral trăiesc fiinţele care se nasc din impulsurile venite dinspre lumea fizică şi fiinţele care provin dinspre lumea spiritului. Astralul este o întâlnire, putem spune că sufletul nostru este un univers în care se întâlnesc Stelele cu pământul, prin om. Sfinţii părinţi ai Bisericii creştine au asemuit sufletul uman cu un câmp de luptă pe bună dreptate, căci în astral se dau bătăliile materiei cu spiritul. Corpul astral este deci lumea sufletească, lume a întâlnirii între două tărâmuri al căror cetăţean este omul, omul care trebuie să stea în echilibru între materie şi spirit pentru a susţine prin astralul său, Aştrii din înalturi.
