Archive for the ‘Cursuri’ Category

Introducere în cunoașterea spirituală și esoterism
Cel care caută propriul său drum are nevoie, la început, de o orientare în vastul domeniu al esoterismului. Școli, tradiții, culturi, religii au avut fiecare rolul lor și propriile căi de inițiere. La acest curs vom parcurge într-un mod activ și sufletesc-viu tradițiile inițiatice și elementele fundamentale ale esoterismului, dincolo de apartenența la o anumită școală de Misterii. O viziune transconfesională, liberă asupra spiritualului se naște astfel în noi, lăsându-ne liberi să alegem și să parcurgem propriul drum de inițiere, cu meditațiile, rugăciunile sau tehnicile personale de dezvoltare lăuntrică.
Cursanții vor primi suporturi de curs și mape de lucru. Cursul este structurat pe module, cu întâlniri săptămânale, în fiecare miercuri seara.
Planificarea cursului săptămânal Inițierea (Partea I)
I. Clarvederea și simțurile superioare
A) Profetul și inițiatul
B) Mediumistică și Misterii
C) Clarvederea și manifestările ei
D) Clarvăzători vechi și noi (studii de caz)
II. Misteriile și școlile de inițiere
A) India și spiritualitatea hindusă
B) Egiptul și Marile Misterii
C) Misteriile Greciei
D) Misteriile Mesopotamiene
III. Misteriile și școlile de inițiere
A) Misteriile Persane
B) Misteriile Mayașe
C) Misteriile Zalmoxiene
D) Misteriile Creștine
IV. Cele trei lumi
A) Lumea fizică și arhetipurile ei
B) Lumea astrală sau țara sufletelor
C) Lumea spirituală sau tărâmul spiritelor
D) Conlucrarea și comunicarea dintre cele trei lumi
V. Cele șapte și cele nouă lumi
A) Lumea eterică
B) Lumea astrală și planetele
C) Devachanul (duhurile, demonii, spiritele grup)
D) Lumea spiritelor și Ierarhiile Spirituale
VI. Organele suprasensibile și chakrele
A) Simțurile fizice și barierele lor
B) Chakrele în viziunea tradițională
C) Chakre eterice și chakre astrale
D) Dezvoltarea chakrelor
VII. Inițierea și treptele ei
A) Ocultatio, Descensus ad inferos și Epiphania
B) Cele șapte trepte ale inițierii mistice creștine
C) Cele șapte trepte ale inițierii alchimice
D) Conștiența și modificările ei în inițiere
VIII. Mistica și inițierea
A) Rugăciunea și mistica
B) Rugăciunea isihastă și Ave Maria
C) Meditația orientală
D) Meditația creștină
Sinea cotidiana si Sinea superioara
Sebastian
curs de meditație antroposofică și rosicrucianism
M 3 – 20-22 apr. 2012
Prieteni,
Cursul de dezvoltare a reînceput la Brașov, în această toamnă, cu întâlniri bilunare, luni, de la orele 17:30 la 19:20.
Vă așteptăm cu drag la continuarea călătoriei noastre!
Pentru detalii sau înscrieri, trimite-ți un email la: inscrieri@sebastianstanculescu.ro
Înscrieri: inscrieri@sebastianstanculescu.ro
Dincolo de apartenenţa la o mişcare religioasă sau biserică, creştinismul reprezintă un fapt cosmic care a intervenit în evoluţia omenirii acum două milenii, schimbând modul în care omul se raporta la divinitate. Dacă înainte, în cadrul vechilor Misterii, numai iniţiatul putea avea acces la lumea spirituală, în cadrul Noilor Misterii aduse pe Pământ de principiul Logosului – Fiu, fiecare om poate contempla lumile superioare pe baza propriilor strădanii morale.
În cadrul creștinismului au circulat în paralel, deseori stârnind mari conflicte, două curente spirituale, unul exoteric, reprezentat prin faptele Bisericii și unul esoteric, care nu a fost făcut vizibil în lume, păstrându-se oarecum ascuns. Creștinismul esoteric a trăit prin școlile de inițiere creștină care au adus până în zilele noastre o cunoaștere deosebit de importantă pentru înțelegerea prezentului la acest prag al timpurilor la care ne aflăm.
În cadrul acestui curs vom studia creştinismul din multiple perspective, analizând modul în care era noastră a fost modificată fundamental în gândirea filosofică, ştiinţă şi cercetare de la intervenirea impulsului christic în evoluţia omenirii.
Pe baza cunoașterii științei spirituale antroposofice vom lucra pe baza unor exerciții de dezvoltare personală și spirituală, crescând în noi abilități sufletești noi, care să ne apropie de înțelegerea profundă a creștinismului.
Cursul va avea loc la Cluj-Napoca și se va desfășura prin doisprezece module de weekend, timp de trei ani.
Planificarea cursului
Modulul I – De la trăirea lui Christos la Evanghelii. Introducere în inițierea creștină
Modulul II – Paștele cosmic și cunoașterea esoterică
Modulul III – Ioan Botezătorul și Ioan – Lazăr cel înviat ca model al inițiatului creștin
Modulul IV – Crăciunul din perspectivă cosmic-spirituală și trăirea Nașterii
Modulul V – Duhul Sfânt și Rusaliile
Modulul VI – Legendele Graalului
Modulul VII – Cunoașterea inițiatică în Parsifal
Modulul VIII – Apocalipsa și inițierea creștină
Modulul IX – Revelația lui Christos la sfinți și stigmatizați și drumul Damascului
Modulul X – Creștinismul primar și problema Bisericii
Modulul XI – Rosicrucianismul şi creştinismul esoteric
Modulul XII – Impulsuri creştine în epoca modernă (Flower Power, Green Peace, curentul bio, ş.a.)
Costuri: 200 lei/ participant/ modul (studenţi/ pensionari 130 lei).
Înscrierile cu minim 7 zile înainte beneficiază de reducere astfel: 170 lei/ participant/ modul de weekend (studenţi/ pensionari 100 lei).
Locurile sunt limitate, iar rezervările acestora se fac în ordinea achitării taxei de participare. Fiecare grupă are un număr fix de 17 participanți. De reduceri pentru înscrieri cu minim 10 zile înainte de începerea unui curs beneficiază doar cei care achită integral taxa de participare. Înscrierile se fac prin trimiterea unui email la inscrieri@sebastianstanculescu.ro şi prin achitarea taxei de curs in contul:
RO60 BTRL 0080 1202 2095 39xx – BANCA TRANSILVANIA BRASOV
La toate cursurile organizate de noi există două locuri cu taxa minimă pentru cei aflaţi în dificultate financiară. Ne dorim ca taxa de participare să nu fie o piedică pentru cei care îşi doresc cu adevărat să participe.
Pentru a lucra împreună într-o companie este din ce în mai necesar ca între colegi să se dezvolte noi tipuri de relații, bazate pe o înțelegere mai profundă a naturii umane. Sociologii din ultimele două decenii au lansat moda team-building-urilor ca spații în care oameni care relaționează doar din perspectivă profesională în cadrul unei companii să dezvolte relații noi, bazate pe prietenie, care s-au dovedit eficiente în îmbunătățirea relațiilor intercolegiale.
Însă acum, odată ce omenirea pășește spre vremuri noi, fiecare om treaz, fiecare om cu un suflet deschis, fiecare bun manager realizează necesitatea de a crea între angajații unei companii o categorie nouă de relații, care nu se mai bazează pe o împrietenire superficială, ci pe o dezvoltare personală și spirituală profunde.
Team-building-ul pe baze spirituale dezvoltă în oameni abilități noi de înțelegere a celuilalt, a situațiilor de tensiune și a modulului în care socialul poate deveni o artă. Este din ce în ce mai necesar ca în orice organizație să trăiască în mod liber o putere nouă a socialului și a spiritualului, astfel ca jobul banal, de care mulți oameniabia așteaptă să scape la finalul unei zile, să devină în sine un drum de dezvoltare personală, să nu fie o activitate exterioară vieții personale, ci o parte efectivă a preocupărilor și muncii spirituale a fiecăruia dintre noi.
Workshopul este conceput pe o structură tripartită, care abordează din trei perspective omul și relațiile sociale. Prima perspectivă corespunde realităților fizice care ne înconjoară, cea de-a doua pune accentul pe realitățile sufletești care se nasc la întâlnirile dintre oameni, cu sentimentele, dorințele, gândurile și impulsurile individuale pe care le avem și de unde pornesc mare parte din conflictele sociale. Cea de-a treia perspectivă are de-a face cu realitatea spirituală din spatele oamenilor și relațiilor dintre ei, apropiindu-ne astfel de ceea ce este esențial.
Planificarea workshopului
Modulul I
• Cine sunt eu?
• Cine sunt ceilalți? Temperamente, personalități, individualități.
• Cum trec de la mine la noi? Deschiderea și colaborarea.
• Ce înseamnă lucrul împreună?
Modulul II
• Relațiile dintre oameni
• Conflictele și rezolvarea lor
• Necesitățile sufletești ale fiecăruia
• Conlucrarea la nivel emoțional, rațional și volițional
Modulul III
• Locul de muncă și dezvoltarea spirituală
• Probleme nu există, ci doar prilejuri de a exersa calități
• Transformarea rutinei cotidiene într-un drum spiritual autentic
• Arta socială și dezvoltarea abilităților sociale prin cunoașterea spirituală
Workshopul se organizează pentru grupuri de 12-25 persoane și se desfășoară în trei module, fiecare pe durata unui weekend.
Pentru detalii în vederea organizării unui workshop team-building pe baze spirituale, trimite-ți un email la adresa: inscrieri@sebastianstanculescu.ro
Rezervările se fac cu minim trei luni înainte, în funcție de datele disponibile pentru coordonatorul de workshop și beneficiar.
Costuri: 330 lei / participant / modul de weekend.
Locurile sunt limitate, iar rezervările acestora se fac în ordinea achitării taxei de participare. De reduceri pentru înscrieri cu minim 10 zile înainte de începerea unui curs beneficiază doar cei care achită integral taxa de participare. Înscrierile se fac prin trimiterea unui email la inscrieri@sebastianstanculescu.ro şi prin achitarea taxei de curs in contul:
RO60 BTRL 0080 1202 2095 39xx – BANCA TRANSILVANIA BRASOV

Meditaţia a stat mult timp sub umbra superstiţiei şi unui esoterism obscur, datorită neînţelegerii acesteia pentru omul modern. Pentru multe mişcări spirituale noi, meditaţia este o stare sufletească deosebită în care omul se simte fericit sau liber. Faptul de a reduce meditaţia la un fapt egoist sau de evadare din realitatea cotidiană care ne este dăruită de forţele noastre călăuzitoare de destin poate fi nesănătos. Meditaţia este un antrenament prin care ne configurăm organe sufleteşti noi care ne permit să devenim oameni mai conştienţi de realităţile superioare care ne înconjoară, făcându-ne astfel mai responsabili şi mai înţelegători faţă de lume şi faptele ei.
Meditaţia devine cercetare utilă lumii atunci când, antrenând anumite facultăţi sufletesc-spirituale noi, decidem să punem aceste facultăţi noi în slujba întregii omeniri. Astfel, prin cercetarea meditativă s-au născut remedii pentru vindecarea cancerului, tehnici de vindecare a Pământului în locurile unde au fost tăiate păduri sau dezechilibrate peisaje sau înnobilate situaţii sociale nesănătoase prin remediile artei sociale.
Meditaţia antroposofică presupune un antrenament controlat şi sănătos al funcţiilor sufleteşti şi spirituale care dezvoltă treptat forţe noi şi organe noi de percepţie care ne ajută să înţelegem mai bine lumea. În cadrul acestui curs vom practica o serie de antrenamente sufleteşti controlate indicate de ştiinţa spirituală şi verificate de peste 100 de ani de cercetători ai suprasensibilului care au dezvoltat simţuri noi pe baza acestor exerciţii.
Costuri: 200 lei/ participant/ modul de weekend (studenţi/ pensionari 130 lei).
Înscrierile cu minim 7 zile înainte beneficiază de reducere astfel: 170 lei/ participant/ modul de weekend (studenţi/ pensionari 100 lei).
Locurile sunt limitate, iar rezervările acestora se fac în ordinea achitării taxei de participare. Fiecare grupă are un număr fix de 17 participanți. De reduceri pentru înscrieri cu minim 10 zile înainte de începerea unui curs beneficiază doar cei care achită integral taxa de participare. Înscrierile se fac prin trimiterea unui email la inscrieri@sebastianstanculescu.ro şi prin achitarea taxei de curs in contul:
RO60 BTRL 0080 1202 2095 39xx – BANCA TRANSILVANIA BRASOV
La toate cursurile organizate de noi există două locuri cu taxa minimă pentru cei aflaţi în dificultate financiară. Ne dorim ca taxa de participare să nu fie o piedică pentru cei care îşi doresc cu adevărat să participe.
București, 29 iun.- 1 iulie 2012
Oradea, 13 – 15 iulie 2012
Ce este inițierea? Ce este iluminarea?
Cum pășesc spre înțelegerea lumilor suprasensibile?
Care sunt pașii concreți pe care trebuie să îi fac pentru a începe drumul meu de inițiere?
Cum pot dezvolta în mine Omul Superior?
Deseori ne întrebăm ce avem de făcut în mod concret pentru a porni propriul nostru drum spiritual.
De unde pornim? și cu ce exerciții sau antrenamente să ne ocupăm? sunt întrebări necesare unui drum de inițiere, la care acest curs aduce răspunsuri clare.
Pentru a păși pe propriul drum de inițiere trebuie să ne dorim să facem pași concreți pentru a ne schimba și dezvolta. Inițiatul nu este un om suprapământean, ci un om mai bun, mai responsabil, mai util progresului lumii.
Prin antrenamente spirituale izvorâte din știința spirituală, vom lucra împreună la devenirea noastră ca oameni, pășind pe un drum de inițiere potrivit omului modern, care nu ne va îndepărta de viața și îndatoririle noastre zilnice, ci ne va ajuta să devenim oameni mai reponsabili, mai echilibrați, mai morali în fiecare clipă, cetățeni totodată a mai multe lumi superioare, prin organe noi care ne vor permite dezvoltarea unei clarvederi și înțelegeri noi asupra lumii.
Vom lucra cu tehnici meditative provenite din diferite tradiții, realizând astfel o integrare a practicilor spirituale vechi și noi într-o viziune amplă asupra inițierii și dezvoltării noastre spirituale ca oameni moderni.
Planificarea cursului:
Partea I – Exerciții pentru dezvoltarea organelor superioare de percepție
Modulul I – Introducere în noţiuni de bază ale ştiinţei şi cercetării spirituale
Modulul II – Lumea elementală și lumea astrală
Modulul III – Lumea sufletească și regiunile ei. Cercetarea astralului
Modulul IV – Devachanul și ascultarea lăuntrică. Sufletesc și spiritual
Modulul V – Regnurile naturii drept contemplare spirituală
Modulul VI – Procesul nașterii și al morții. Reîncarnare și nemurire
Modulul VII – Omul și natura sa astrală și spirituală. Călătoriile astrale
Partea II – Aprofundarea vieții meditative și ordonarea experiențelor personale
Modulul I – Echilibrul sufletesc și dobândirea acestuia
Modulul II – Meditația și conținutul acesteia (simbol, mantră, sunet)
Modulul III – Meditația crucii cu trandafiri
Modulul IV – Treptele cunoașterii superioare
Modulul V – Simbolurile și conștiența imaginativă
Partea III – Pregătire formatori
Costuri: 200 lei/ participant/ modul de weekend (studenţi/ pensionari 130 lei).
Înscrierile cu minim 7 zile înainte de data începerii cursurilor beneficiază de reducere astfel : 170 lei/ participant/ modul de weekend (studenţi/ pensionari 130 lei).
Locurile sunt limitate, iar rezervările acestora se fac în ordinea achitării taxei de participare. Fiecare grupă are un număr maxim de 20 de participanți. De reduceri pentru înscrieri cu minim 10 zile înainte de începerea unui curs beneficiază doar cei care achită integral taxa de participare. Înscrierile se fac prin trimiterea unui email la inscrieri@sebastianstanculescu.ro şi prin achitarea taxei de curs in contul:
RO60 BTRL 0080 1202 2095 39xx – BANCA TRANSILVANIA BRASOV
La toate cursurile organizate de noi există două locuri cu taxa minimă pentru cei aflaţi în dificultate financiară. Ne dorim ca taxa de participare să nu fie o piedică pentru cei care îşi doresc cu adevărat să participe.
Dragi prieteni,
Din dorinţa de a lucra conştient cu natura şi de a crea un cadru în care putem lucra efectiv în natură pentru dezvoltarea noastră spirituală, cursul de comunicare cu ființele elementale și spirituale va continua din luna noiembrie la Braşov, prin întâlniri din trei în trei luni. Pentru cei care vin din alte oraşe, există posibilitatea de cazare pe paturi şi saltele în camere cu 2-4 locuri în condiţii foarte bune la preţul de 15 lei/noapte. Locurile sunt limitate, astfel că vor avea prioritate primii înscrişi.
Pentru a deschide cu adevărat porți spre o comunicare nouă cu natura și cu ființele spirituale este necesar să creștem în sufletele noastre facultăți noi de percepție și comunicare. În cadrul celor 12 module vom lucra pe baza unor exerciții de dezvoltare sufletesc-spirituală pentru a cunoaște, simți și apoi colabora cu ființele din natură pentru Pământ.
Fiinţa Pământ şi cunoaşterea suprasensibilă a acesteia
Program:
Sâmbătă, 6 noiembrie
09:00 -10:30 – Zicerile de dimineață și relația noastră cu ritmurile Pământului
11:00 – 13:00 – Stele, planete, Pământ. Respiraţie cosmică şi respiraţie echinocţială
13:00 – 15:00 – Pauză de prânz (vom lua masa împreună)
15:00 – 16:00 – Cursul anului de la solstiţii la echinocţii. Structura unui peisaj şi fiinţele elementale
17:00 – 19:00 – Plimbare inspirativă pentru cunoaşterea primelor noastre fiinţe elementale
19:00 – 21: 00 – Discuţii privind experienţe personale şi lămuriri
Duminică, 7 noiembrie
09:00 – 10:30 – Sărbători ale ritmurilor Pământului și observarea ființelor din natură. Tipuri de fiinţe spirituale şi elementale
11:00 – 13:00 – Exerciții de meditaţie pentru perceperea fiinţelor elementale
13:00 – 14:00 – Sarcini pentru viitor, retrospective, întrebări.
Costuri: 120 lei/ participant/ modul de weekend (studenţi/ pensionari 70 lei). Elevii beneficiază de gratuitate.
Locurile sunt limitate, iar rezervările acestora se fac în ordinea achitării taxei de participare. Înscrierile se fac prin trimiterea unui email la inscrieri@sebastianstanculescu.ro şi prin achitarea taxei de curs cash sau in contul:
RO60 BTRL 0080 1202 2095 39xx – BANCA TRANSILVANIA BRASOV
La toate cursurile organizate de noi există trei locuri cu taxa minimă pentru cei aflaţi în dificultate financiară. Ne dorim ca taxa de participare să nu fie o piedică pentru cei care îşi doresc cu adevărat să participe. Cei care doresc să se înscrie pe aceste locuri să ne contacteze.
Ce este inițierea? Ce este iluminarea? Cum pășesc spre înțelegerea lumilor suprasensibile? Care sunt pașii concreți pe care trebuie să îi fac pentru a începe drumul meu de inițiere? Cum mă pot dezvolta pentru a deveni un om mai puternic și mai moral?

Acest curs reprezintă o inițiativă liberă a Secțiunii pentru Tineri de a oferi cât mai multor oameni acces la o serie de antrenamente sufletești și spirituale care conduc spre dobândirea sănătoasă și controlată a unor capacități noi. Pentru a păși pe propriul drum de inițiere trebuie să ne dorim să facem pași concreți pentru a ne schimba și dezvolta. Inițiatul nu este un om suprapământean, ci un om mai bun, mai responsabil, mai util progresului lumii. Prin antrenamente spirituale izvorâte din știința spirituală, vom lucra împreună la devenirea noastră ca oameni, pășind pe un drum de inițiere potrivit omului modern, care nu ne va îndepărta de viața și îndatoririle noastre zilnice, ci ne va ajuta să devenim oameni mai reponsabili, mai echilibrați, mai morali în fiecare clipă, cetățeni totodată a mai multe lumi superioare, prin organe noi care ne vor permite dezvoltarea unei clarvederi și înțelegeri noi asupra lumii.
Program:
Sâmbătă, 13 noiembrie
09:00 -10:30 – Meditațiile de dimineață. Conștiența în trupurile noastre fizic și eteric
11:00 – 13:00 – Meditaţie şi rugăciune
13:00 – 15:00 – Pauză de prânz (doritorii pot organiza masa împreună)
15:00 – 16:30 – Exercițiile de diferenţiere din cadrul Pregătirii
17:00 – 18:30 – Meditaţia mantrică şi meditaţia pe imagini
18:45 – 20: 00 – Discuții private cu participanții la curs (întrebări, propuneri)
Duminică, 14 noiembrie
09:00 – 10:30 – Meditațiile de dimineață. Exerciții pentru conducerea și creșterea conștienței în primele lumi.
11:00 – 13:00 – Meditaţia pe simboluri. Meditaţia activă şi meditaţia pasivă
13:00 – 14:00 -Sarcini pentru viitor, retrospective, întrebări.
Costuri: 150 lei/ participant/ modul de weekend (studenţi/ pensionari 100 lei). Elevii beneficiază de gratuitate.
Înscrierile cu minim 10 zile înainte de data începerii cursurilor beneficiază de reducere 30 lei astfel : 120 lei/ participant/ modul de weekend (studenţi/pensionari 70 lei)
Locurile sunt limitate, iar rezervările acestora se fac în ordinea achitării taxei de participare. De reduceri pentru înscrieri cu minim 10 zile înainte de începerea unui curs beneficiază doar cei care achită integral taxa de participare. Înscrierile se fac prin trimiterea unui email la inscrieri@sebastianstanculescu.ro şi prin achitarea taxei de curs in contul:
RO60 BTRL 0080 1202 2095 39xx – BANCA TRANSILVANIA BRASOV
La toate cursurile organizate de noi există trei locuri cu taxa minimă pentru cei aflaţi în dificultate financiară. Ne dorim ca taxa de participare să nu fie o piedică pentru cei care îşi doresc cu adevărat să participe. Cei care doresc să se înscrie pe aceste locuri să ne contacteze.
Ce este inițierea? Ce este iluminarea? Cum pășesc spre înțelegerea lumilor suprasensibile? Care sunt pașii concreți pe care trebuie să îi fac pentru a începe drumul meu de inițiere? Cum mă pot dezvolta pentru a deveni un om mai puternic și mai moral?
Acest curs reprezintă o inițiativă liberă a Secțiunii pentru Tineri de a oferi cât mai multor oameni acces la o serie de antrenamente sufletești și spirituale care conduc spre dobândirea sănătoasă și controlată a unor capacități noi. Pentru a păși pe propriul drum de inițiere trebuie să ne dorim să facem pași concreți pentru a ne schimba și dezvolta. Inițiatul nu este un om suprapământean, ci un om mai bun, mai responsabil, mai util progresului lumii. Prin antrenamente spirituale izvorâte din știința spirituală, vom lucra împreună la devenirea noastră ca oameni, pășind pe un drum de inițiere potrivit omului modern, care nu ne va îndepărta de viața și îndatoririle noastre zilnice, ci ne va ajuta să devenim oameni mai reponsabili, mai echilibrați, mai morali în fiecare clipă, cetățeni totodată a mai multe lumi superioare, prin organe noi care ne vor permite dezvoltarea unei clarvederi și înțelegeri noi asupra lumii.
Program:
Vineri, 15 octombrie
18:00 – 19:30 – Conferinţa publică: Cele trei lumi suprasensibile şi cunoaşterea lor
19:45 – 21:00 – Drumul personal de inițiere. Discuții interactive
Sâmbătă, 16 octombrie
09:00 -10:30 – Meditațiile de dimineață. Conștiența în trupurile noastre fizic și eteric
11:00 – 13:00 – Creşterea şi ofilirea şi sunetele din natură. Exersare
13:00 – 15:00 – Pauză de prânz (doritorii pot organiza masa împreună)
15:00 – 16:15 – Exerciţiul pentru Iluminare
16:30 – 17:45 – Exersarea perceperii celor trei lumi în natură şi om
18:o0 – 20: 00 – Conferinţa publică: Clarvederea şi perceperea conştientă a lumilor superioare
Duminică, 17 octombrie
09:00 – 10:30 – Meditațiile de dimineață. Exerciții pentru conducerea și creșterea conștienței în primele lumi.
11:00 – 13:00 – Meditaţia în viaţa cotidiană practică şi exerciţiul permanent
13:00 – 14:00 – Retrospectivă, întrebări şi gânduri pentru viitor
Costuri: 150 lei/ participant/ modul de weekend (studenţi/ elevi 100 lei)
Înscrierile cu minim 10 zile înainte de data începerii cursurilor beneficiază de reducere 30 lei astfel : 120 lei/ participant/ modul de weekend (studenţi/ elevi 70 lei)
Locurile sunt limitate, iar rezervările acestora se fac în ordinea achitării taxei de participare. De reduceri pentru înscrieri cu minim 10 zile înainte de începerea unui curs beneficiază doar cei care achită integral taxa de participare. Înscrierile se fac prin trimiterea unui email la inscrieri@sebastianstanculescu.ro şi prin achitarea taxei de curs in contul:
RO60 BTRL 0080 1202 2095 39xx – BANCA TRANSILVANIA BRASOV
Cine sunt eu? Cine sunt ceilalţi? Care este destinul meu? Ce este karma mea? Cum pot să-mi găsesc propriul drum? Cum pot lucra alături de ceilalți pentru a mă dezvolta spiritual? Cum găsesc drumul de la mine la noi?
Cursul are un caracter special datorită intensităţii experienţelor pe care le vom face împreună. Workshopul reprezintă un drum împreună pe parcursul a trei ani, în care vom trece treptat printr-un proces de întâlnire profundă cu noi înşine din multiple perspective. Vom trăi experienţa cunoaşterii de sine şi a lumii prin multe etape care ne vor purta din Orient şi şcolile misteriale răsăritene până la creştinismul esoteric european. Workshopul este bazat pe exerciţii izvorâte din ştiinţa spirituală antroposofică şi experienţe concrete care contribuie la transformarea noastră, nu pe baza unor teorii sau concepţii exterioare, ci pe baza comorilor pe care propriul nostru suflet la va scoate din noi înşine în contact cu culturile şi căile de iniţiere prin care vom păşi. Conceptul de artă socială aparţine prezentului, căci în toate comunităţile umane este resimţită din ce în ce mai puternic necesitatea ca omul să poată trăi ca individualitate spirituală. Acest lucru presupune noi forme de manifestare atât în viaţa practică de la locul de muncă, de la o şedinţă sau un training, cât şi în privinţa activităţilor spirituale personale de meditaţie şi cercetare suprasensibilă. Participanţii la workshop vor dezvolta pe parcursul celor trei ani de curs abilităţi sufleteşti noi şi organe noi de percepere a realităţilor superioare, necesare vieţii spirituale private şi a celei din cadrul social în care trăim.
Participanții la modulele anterioare sunt rugați să aducă cu ei ultimele mape.
Program:
Vineri, 17 septembrie
19:00 – 20:30
20:45 – 21:30
Sâmbătă, 18 septembrie
09:00 -10:30
11:00 – 13:00
13:00 – 15:00 – Pauză de prânz (doritorii pot organiza masa împreună)
15:00 – 16:30
17:00 – 18:30
18:45 – 20: 00
Duminică, 19 septembrie
09:00 – 10:30
11:00 – 13:00
13:00 – 14:00 – Sarcini pentru viitor, retrospective, întrebări.
Costuri: 150 lei/ participant/ modul de weekend (studenţi/ elevi 100 lei).
Înscrierile cu minim 10 zile înainte de data începerii cursurilor prin achitarea taxei integrale beneficiază de reducere 30 lei astfel : 120 lei/ participant/ modul de weekend, iar pentru studenţi/ elevi 70 lei.
Participanții la cursul Inițierea de la București, din 10-12 septembrie beneficiază de o reducere suplimentară de 30 lei (pentru înscrieri în condițiile de reducere taxa va fi: 90 pentru adulți și 40 pentru studenți și elevi).
Locurile sunt limitate, iar rezervările acestora se fac în ordinea achitării taxei de participare. De reduceri pentru înscrieri cu minim 10 zile înainte de începerea unui curs beneficiază doar cei care achită integral taxa de participare. Înscrierile se fac prin trimiterea unui email de confirmare la inscrieri@sebastianstanculescu.ro şi prin achitarea taxei de curs in contul:
RO60 BTRL 0080 1202 2095 39xx – BANCA TRANSILVANIA BRASOV
Începând cu joi, 2 septembrie, Asociaţia Terra Act în colaborare cu Sebastian Stănculescu organizează un curs intensiv de mitologie universală pentru tineri şi adulţi.
Întâlnirile vor avea loc săptămânal în zilele de joi, de la ora 16:00 la ora 17:30.
În funcţie de participanţi, cursul poate fi mutat şi în alt interval orar.
Cursul presupune familiarizarea participanţilor cu textele sacre specifice popoarelor lumii, pentru a înţelege într-un mod viu cum s-au născut imaginile şi personajele din mitologia universală.
Planificarea cursului
Modulul I – India
• Devanagari și scrierea zeilor
• Vedele și cultura vedică. Lecturi din Rig Veda și Atharva Veda
• Upanishadele
• Mahabharata și Kali Yuga
• Pantheonul
Modulul II – Persia
• Zend Avesta. Lecturi în avestică din mantre vechi.
• Zarathustra și zoroastrismul
• Dualismul creștin și dualismul persan: Angra Mayniu și Ahura Mazdao
Modulul III – Mesopotamia
• Scrierea sumeriană și cunoașterea aștrilor. Studiu pe plăcuțe sumeriene
• Coborârea Innanei în Infern
• Inițierea și Ghilgameș
• Babilon
• Mitologia mesopotamiană și Vechiul Testament
Modulul IV – Egipt
• Scrierea hieroglifică – studiu pe texte
• Amon Ra și Aton Ra
• Isis și Osiris
• Cartea morților și inițierea egipteană
Modulul V – Grecia şi Roma
• Dinastiile divine
• Uranos și Gheea
• Khronos și Rheea
• Zeus și noii stăpâni ai Olimpului
• Apollon și misteriile apollinice
• Demetra și Persephona – misteriile pământului
• Iliada și Odiseea
• Aeneida și mitologia latină
• Sibilele
Modulul VI – Mitologia nordică
• Megaliți, dolmene și cromlehuri
• Zeii primordiali uranieni (Dagda ș.a.)
• Druizii și celții
• Thor și spiritele cu acțiune în natură
Modulul VII – Mitologie română
• Apele primordiale
• Frații gemelari
• Crăciun, Ion Sântion și Sfântul Soare
• Maica Sfântă și Sfânta Lună
• Spiritele naturii și demonii
Costuri: 40 lei pe lună (pentru studenți, pensionari și elevi taxa este 20 lei pe lună) - finanţare Terra Act
Ce este natura? Cum pot cunoaşte şi percepe fiinţele spirituale din natură? Cum pot comunica eu cu gnomii, ondinele, silfele? Pot lucra împreună cu Pământul pentru o viaţă mai bună?
Cursul de comunicare cu fiinţele elementale din natură este un drum spre o schimbare profundă în modul cum ne raportăm la Pământ şi la Cosmos. Vom păşi pe un drum de înţelegere vie a ritmurilor Pământului în raport cu fiinţele şi cu procesele sale sufletesc-spirituale.
Vom întâlni pe rând regnurile şi fiinţele sensibile şi suprasensibile care trăiesc în natură, practicând exerciţii de observare goetheanistă a acestora. Ne vom întâlni cu poveşti ale întregii lumi despre piticii şi zânele, spiritele pădurilor şi munţilor, nimfele apelor şi sirenele mărilor, care au fost presimţite de înţelepciunea populară de pretutindeni.
Prin munca împreună vom dobândi o sensibilitate mai mare faţă de procesele şi fiinţele din natură, pe de o parte, iar pe de altă parte vom putea păşi pe un drum de autocunoaştere de o semnificaţie profundă pentru orice căutător al adevărului. Asupra lumilor superioare se fac multiple speculaţii în necunoştinţă de cauză, pentru că trăim într-o lume care cultivă deseori superficialitatea. Prin împrietenirea cu fiinţele din natură vom putea pune pietre fundamentale în cunoaşterea lumii eterice şi astrale, despre care se scriu şi se spun multe, însă care nu pot fi cunoscute şi cercetate de oricine şi oricum.
Acest curs va educa noi capacităţi de percepţie a lumilor suprasensibile pe baza unei metodologii clare şi a unor exerciţii sistematice. Prin cele şapte module urmărim două finalităţi, la fel de importante: să devenim oameni mai responsabili faţă de lume şi Pământ ca fiinţă şi să învăţăm să ne cunoaştem mai bine şi să înţelegem fiinţele care acţionează în lumea sufletească, devenind mai liberi faţă de influenţa acestora şi mai responsabili în faptele noastre sufletesc-spirituale faţă de Pământ, Cosmos şi ceilalţi oameni cu care interacţionăm în viaţa noastră cotidiană.
Coordonator curs,
Sebastian Stănculescu
Detalii: cazarea se va face la cabana Omu (30 lei pe noapte la prici ori două nopți). Plecarea va fi din gara Bușteni, vineri, 13 august, la ora 16:00. Atenție, trenurile au întârziere de aprox. o oră din ambele direcții. Se va urca pe jos pe Valea Cerbului (aprox. 5 h până la cabana Omu). Sâmbătă se coboară pe Valea Ialomiței la Peștera. După-masă vom urca pe Piciorul Babelor la Babele, întorcându-ne seara la Omu. Duminică vom lucra până la prânz, la ora 12:00 coborând spre Bușteni în două grupe, una prin Valea Cerbului, alta prin Babele cu telecabina. Este necesar sa aveți încălțări comode, bune și pentru ploaie (preferabil bocanci) și pelerină de ploaie. Să aveți la voi și haine groase pentru 7-10 grade noaptea și vizitarea peșterii. Cei care nu pot urca pe jos, vor urca vineri cu telecabina de la ora 16:00 din Bușteni (29 lei un drum). Se poate mânca la cabana Omu, este bine să aveți și ceva mâncare uscată la voi, pentru drumețiile de vineri și sâmbătă. Mâncarea la cabane este doar parțial vegetariană și are costuri ridicate.
Costuri workshop: 150 lei/ participant/ modul de weekend (studenţi/ elevi 100 lei)
Înscrierile cu minim 10 zile înainte de data începerii cursurilor beneficiază de reducere 30 lei astfel : 120 lei/ participant/ modul de weekend (studenţi/elevi 70 lei)
Locurile sunt limitate, iar rezervările acestora se fac în ordinea achitării taxei de participare. De reduceri pentru înscrieri cu minim 10 zile înainte de începerea unui curs beneficiază doar cei care achită integral taxa de participare. Înscrierile se fac prin trimiterea unui email la inscrieri@sebastianstanculescu.ro şi prin achitarea taxei de curs in contul:
RO60 BTRL 0080 1202 2095 39xx – BANCA TRANSILVANIA BRASOV

Vă invităm în natură, la:
Workshop de comunicare cu fiinţele elementale, duminică, 30 mai 2010, Piatra Craiului
Drumul porneşte din Zărneşti, vom urca prin Colţul Chiliilor până la Refugiul Diana şi ne întoarcem prin şaua Chiliilor înapoi spre Zărneşti.
Echipament necesar: pelerină, rucsac cu apă şi mâncare, bocanci, caiet şi pix.
Plecare la ora 10:00 din Zărneşti centru.
Brașov, 25 – 27 mai 2012 – Modul I
Oradea, 1 -3 iunie 2012 – Modul I
Cum găsesc echilibrul interior? Cum mă întâlnesc cu nevoile propriului suflet? Cine sunt eu? Cum pot să-mi găsesc propriul drum? Cum găsesc drumul de la mine la noi?
Omul trăieşte în lumea fizică, în viaţa cotidiană o serie de experienţe. Însă acestora li se alătură glasul inimii sale şi impulsurile spirituale ale omului superior din el. Pentru a avea o viaţă lăuntrică echilibrată avem nevoie să găsim linişte în inimă şi încredere în eul nostru. Mare parte din crizele noastre sufleteşti pornesc dintr-un raport nesănătos între părţile nevăzute ale fiinţei noastre. Uneori eul luptă cu propria inimă, alteori inima îşi exprimă propriul glas revoltat, când nu primeşte ceea ce are nevoie. Inima noastră stă între două lumi, între lumea fizică şi tărâmul spiritului. Iar între aceste spaţii omul trebuie să îşi găsească centrul.
La cursul de autocunoaştere şi artă socială vom trăi experienţa cunoaşterii de sine şi a lumii prin multe etape care ne vor purta din Orient şi şcolile misteriale răsăritene până la creştinismul esoteric european. Workshopul este bazat pe exerciţii izvorâte din ştiinţa spirituală antroposofică şi experienţe concrete care contribuie la transformarea noastră, nu pe baza unor teorii sau concepţii exterioare, ci pe baza comorilor pe care propriul nostru suflet la va scoate din noi înşine în contact cu culturile şi căile de iniţiere prin care vom păşi. Viaţa spirituală care nu se manifestă în viaţa socială a omului nu duce la progresul omenirii, ci la creşterea mai degrabă a orgoliilor individuale. Un drum spiritual corect trebuie să ne înveţe să fim oameni mai înţelegători, mai responsabili, mai iubitori, care pot trăi armonios în viaţa lor cotidiană la fel ca în viaţa lor interioară, de meditaţie sau rugăciune.
Acest workshop se bazează pe exerciţii folosite de ştiinţa spirituală de peste un secol pentru a creşte între oameni noi comunităţi în care să poată trăi arta socială. Conceptul de artă socială aparţine prezentului, căci în toate comunităţile umane este resimţită din ce în ce mai puternic necesitatea ca omul să poată trăi ca individualitate spirituală. Acest lucru presupune noi forme de manifestare atât în viaţa practică de la locul de muncă, de la o şedinţă sau un training, cât şi în privinţa activităţilor spirituale personale de meditaţie şi cercetare individuală. Participanţii la workshop vor dezvolta pe parcursul celor trei ani de curs abilităţi sufleteşti noi de percepere a realităţilor sufletești, necesare vieţii spirituale private şi a celei din cadrul social în care trăim.
Costuri: 200 lei/ participant/ modul de weekend (studenţi/ pensionari 130 lei).
Înscrierile cu 7 zile înainte de data începerii cursurilor beneficiază de reducere: 170 lei/ modul de weekend (studenţi/ pensionari 100 lei).
Locurile sunt limitate, iar rezervările acestora se fac în ordinea achitării taxei de participare. Fiecare grupă are un număr de 17 participanți. De reduceri pentru înscrieri cu 7 zile înainte de începerea unui curs beneficiază doar cei care achită integral taxa de participare. Înscrierile se fac prin trimiterea unui email la inscrieri@sebastianstanculescu.ro şi prin achitarea taxei de curs in contul:
RO60 BTRL 0080 1202 2095 39xx – BANCA TRANSILVANIA BRASOV
La toate cursurile organizate de noi există două locuri cu taxa minimă pentru cei aflaţi în dificultate financiară. Ne dorim ca taxa de participare să nu fie o piedică pentru cei care îşi doresc cu adevărat să participe. Cei aflați în această situație să ne contacteze pentru a solicita un loc redus.
Dragi prieteni,
Va reamintim ca saptamana viitoare, intre 14 si 16 mai 2010, la Casa Rudolf Steiner din Bucuresti se va desfasura Cursul de cercetare in lumile suprasensibile, bazat pe un studiu aplicat pe GA 10 (Cum se dobandesc cunostinte despre lumile superioare).Sunt bineveniti si participanti noi, care nu au participat la modulele anterioare. Pentru ca a existat aceasta dorinta, cu aceasta intalnire vom relua toate exercitiile de la inceput, mergand spre aprofundarea lor si configurarea unor rezultate concrete.
13:00-14:00 – Pauza pranz (eventual mancam impreuna, ca pana acum)
14:00-16:00 – Plimbare de lucru asupra exercitiului II
09:00-13:00 – Elemente de goetheanism
Ce sunt lumile suprasensibile? Cum pot dezvolta simţurile superioare? Ce sunt iluminarea şi iniţierea? Ce paşi trebuie să fac pentru a porni propriul meu drum de iniţiere? Pot percepe lumile eterică, astrală şi spirituală?
„În fiecare om dormitează facultăţi prin care el poate dobândi, cu eforturi proprii, cunoştinţe despre lumile superioare. Misticul, gnosticul, teosoful au vorbit întotdeauna despre o lume a sufletelor şi o lume a spiritelor, care sunt pentru ei tot atât de prezente ca aceea pe care o vedem cu ochii fizici şi o putem pipăi cu mâinile fizice. Cel care aude acestea îşi poate pune în fiecare clipă: lucrurile despre care vorbesc aceştia le pot afla şi eu, dacă îmi dezvolt anumite forţe care, azi, se găsesc în mine în stare latentă. Nu poate fi vorba decât de a şti cum trebuie început pentru a dezvolta în sine asemenea facultăţi.”
(Rudolf Steiner – Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare)
Prezentul curs se adresează acelor oameni pentru care existenţa unei lumi sufleteşti şi a unei lumi spirituale este o convingere şi nu o superstiţie sau o întrebare. Cel care simte chemarea spre o dezvoltare sufletesc-spirituală concretă, cel pentru care dorinţa de a cunoaşte adevărul de dincolo de simţurile noastre fizice este o sete, cel care presimte în lăuntrul său necesitatea de a se apropia prin cunoaştere de ceea ce esoterismul numeşte lumi superioare, poate păşi pe diverse căi de transformare interioară spre a se apropia de ceea ce satisface nevoia lui de cunoaştere. Acest curs se adresează acelora dintre căutătorii Adevărului care iubesc acest Adevăr şi care sunt dispuşi să păşească pe un drum al răbdării şi autoeducării pentru a ajunge la cunoaştere în mod real şi moral. Există căi spirituale care promit rezultate rapide şi miraculoase, recomandând practici care au de-a face mai mult cu magia şi cu focul poftelor egoiste decât cu dragostea pentru om şi dezvoltarea noastră ca Oameni. Dorim să ne depărtăm de aceste direcţii cu fermitate, afirmând de la început că ceea ce nu aduce rezultate concrete morale în viaţa noastră cotidiană, ceea ce nu ne face oameni mai buni şi mai responsabili, este departe de un drum spiritual autentic.
Pentru aceia care pot iubi în mod sincer Adevărul şi Omul, acest curs propune o metodologie de dezvoltare personală sufletească şi spirituală prin educarea treptată şi controlată a organelor noastre superioare de percepţie suprasensibilă, metodologie bazată pe exerciţiile indicate acum 100 de ani de prietenul nostru Rudolf Steiner, fondatorul ştiinţei spirituale moderne, de orientare antroposofică. Seturile de exerciţii pe care le vom lucra în cadrul acestui curs sunt bazate pe o cunoaştere profundă a omului şi a cetăţeniei sale în mai multe lumi, fiind exersate şi verificate de zeci de oameni, care au dobândit sau au consolidat clarvederea şi cunoaşterea concretă şi responsabilă a lumilor superioare.
Cursul reprezintă o apropiere concretă de cunoaşterea şi cercetarea spirituală autentică, care ne poate scoate din neclaritatea cu care unele adevăruri spiritual-sufleteşti sunt exprimate astăzi în multe lucrări cu tematică esoterică, care s-au dezvoltat din lucrări teoretice sau speculaţii raţionale şi nu dintr-o trăire şi cunoaştere reală a lumilor superioare.
Prin seturile de exerciţii practicate vom dezvolta obişnuinţe noi de a privi lumea, fapte care vor crea treptat în noi organe sufleteşti şi spirituale care ne vor deschide porţi către realităţile suprasensibile. Important nu va fi în acest curs că vom putea vedea aure, vieţi anterioare, gnomi sau îngeri, ci tocmai faptul că dezvoltând organele care să ne permită acest tip de percepţii, vom acţiona în lume nu din egoism, ci din impulsurile morale de care este nevoie la un anumit moment pentru anumite fiinţe. Aceasta ne va face oameni mai treji, mai puternici, mai iubitori, care pot acţiona astfel cu forţă şi responsabilitate în lumea spirituală, în lumea astrală şi în lumea fizică.
Coordonator curs,
Sebastian Stănculescu
Desfăşurarea cursului
Workshopul se va desfăşura prin întâlniri de weekend din două în două luni. El reprezintă un antrenament sufletesc-spiritual responsabil, controlabil şi sigur, care presupune practicarea exerciţiilor indicate de ştiinţa spirituală orientată antroposofic şi in intervalul dintre cursuri.
Întâlnirile se vor ţine în str. Anatole France nr. 14, Cluj-Napoca, după cum urmează:
Modulul I – Devoţiunea şi liniştea interioară – 23 – 25 aprilie 2010
Modulul II – Treptele iniţierii. Lumea eterică şi lumea astrală – 9 – 11 iulie
Modulul III – Auzul interior şi păşirea în lumea astrală – 8 – 10 octombrie
Planificarea cursului de cercetare suprasensibilă
Modulul I – Introducere în noţiuni de bază ale ştiinţei şi cercetării spirituale
Cursul I. Ce este iluminarea? Ce este iniţierea? Calea veneraţiei.
- Pregătirea şi drumul interior;
- Iluminarea în tradiţia esoterică;
- Iniţiere şi mari iniţiaţi;
- Importanţa iubirii faţă de Adevăr;
- Calea veneraţiei şi importanţa acesteia.
Cursul II. Cele trei stări de conştienţă: imaginaţia, inspiraţia şi intuiţia.
- Conştienţa diurnă;
- Conştienţa imaginativă şi conştienţa de vis;
- Conştienţa inspirativă şi conştienţa de somn profund;
- Conştienţa intuitivă şi transa;
- Corporalităţi subtile şi stările de conştienţă;
- Continuitatea conştienţei.
Atelier artistic. Desen.
- Desen
Cursul III. Corpurile subtile şi organele suprasensibile.
- Corpul fizic şi mineralele;
- Corpul eteric şi plantele;
- Corpul astral-sufletesc şi animalele;
- Eul şi omul;
- Cele şapte corpuri în cunoaşterea hindusă, budhistă şi antroposofică;
- Organele sufleteşti şi funcţiile acestora.
Atelier II. Împărtăşirea unor experienţe suprasensibile pe grupe.
- Redarea unor experienţe sufletesc-spirituale deosebite;
- Discuţii pe baza acestora;
- Încadrarea experienţelor în stările de conştienţă.
Cursul IV. Lumea fizică, lumea astrală şi lumea spirituală
- Lumea fizică, fiinţele şi legile ei;
- Lumea sufletească, fiinţele şi legile ei;
- Lumea spirituală, fiinţele şi legile acesteia;
- Relaţii între cele trei lumi;
- Cunoaşterea celor trei lumi.
Modulul II
Cursul I. Observarea naturii şi viaţa sufletească. Liniştea şi esenţialul.
- Liniştea interioară ca pas spre perceperea unei realităţi exterioare;
- Liniştea interioară şi dezvoltarea vieţii interioare;
- Dezvoltarea lumii sufleteşti şi a vieţii independente de sensibil;
- Omul şi natura;
- Relaţia omului cu natura şi viaţa sufletească;
- Observarea naturii şi dezvoltarea vieţii sufleteşti.
Cursul II. Dezvoltarea morală şi drumul de dezvoltare spirituală
- Pericolele dezvoltării vieţii sufleteşti;
- Metamorfoza corpului astral;
- Egoitatea şi critica celor din jur;
- Creşterea orgoliului propriu;
- Necesitatea dezvoltării iubirii faţă de cei din jur;
- Regula de aur în cunoaşterea suprasensibilă.
Atelier I. Plimbare de observare a proceselor din natură
- Plimbare inspirativă după indicaţiile lui Dirk Kruse;
- Observarea mai multor tipuri de copaci;
- Notarea separată a elementelor care ţin de planul fizic;
- Notarea elementelor care aparţin forţelor de viaţă – lumii eterice;
- Notarea elementelor care aparţin caracterului – lumii sufleteşti;
- Notarea elementelor care aparţin demnităţii şi eternităţii din acei copaci.
Cursul III. Creşterea şi ofilirea
- Procesele din natură ca ritm al Pământului;
- Respiraţia echinocţială şi solstiţială;
- Fenomenul creşterii, dezvoltării şi înfloririi;
- Fenomenul îmbătrânirii, veştejirii şi morţii;
- Metodologia din Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare;
- Etape ale observării;
- Naşterea sentimentului nou şi concentrarea asupra acestuia
Atelier II. Practicarea exerciţiului pe anumite plante
- Stabilirea etapelor observării celor două fenomene;
- Observarea unei plante cu eterul chimic puternic şi notarea observaţiilor;
- Observarea unei plante complet ofilite şi notarea observaţiilor;
- Compararea rezultatelor obţinute;
- Reluarea observaţiilor pe mai multe tipuri de plante;
- Stabilirea unor puncte comune de verificare a observaţiilor.
Cursul IV. Imaginaţiunea. Studiu pe imagini.
- Imaginaţiunea şi conştienţa de vis;
- Visele conştiente – descrierea unor experienţe;
- Continuitatea conştienţei în somn;
- Caracterul imaginaţiunilor ca percepţii suprasensibile;
- Studiu de imagine: Tripticul Graal de Anna May;
- Lectura indicaţiilor de interpretare a tabloului.
Modulul III
Cursul I. Elemente de metodologie goetheanistă a cercetării
- Goethe şi experienţa pură;
- Obiectivitatea în cercetarea ştiinţifică;
- Subiectul ca mijlocitor şi organ de percepţie;
- Cercetarea goetheanistă a lumii.
Cursul II. Calea cunoaşterii din lucrarea Teosofie
- Preconcepţiile şi subiectivitatea;
- Gândirea şi cultivarea sănătoasă a acesteia;
- Renunţarea la sine;
- Dăruirea nepărtinitoare faţă de o realitate exterioară nouă.
Atelier I. Plimbare pentru cercetare
- Ascultarea atentă a calităţii sunetelor mecanice;
- Ascultare atentă a sunetelor produse de păsări şi animale.
Cursul III. Sunetele moarte şi sunetele vii
- Descrierea exerciţiului al doilea din drumul de Pregătire;
- Lumea sunetelor şi lumea imaginilor;
- Sunete mecanice şi sunete emise de fiinţe;
- Fiinţe cu astralitate dezvoltată şi fiinţe cu astralitate primară;
- Practicarea exerciţiului pe mai multe categorii de sunete.
Atelier II. Exerciţii de dăruire nepărtinitoare faţă de un lucru exterior nouă
- Exersarea obiectivităţii în aprecierea unor obiecte;
- Exersarea lipsei de prejudecăţi în interpretarea unor evenimente şi fapte;
- Moduri de întâmpinare a unor realităţi noi.
Cursul IV. Inspiraţia. Auzirea interiorului lucrurilor.
- Ascultarea unor sunete mecanice şi emise de fiinţe purtătoare de suflet;
- Stabilirea unor puncte comune în cercetarea sunetelor;
- Cunoaşterea inspirativă şi inspiraţiile;
- Exerciţii inspirative;
- Efecte ale celui de-al doilea exerciţiu în structurile subtile.
Modulul IV
Cursul I. Sunetele şi vorbirea. Forţe spirituale care acţionează în sunete.
- Sunetele şi vorbirea;
- Orthos ton onomaton;
- Acţiunea arhanghelilor în limbă;
- Scrierea şi vorbirea.
Cursul II. Eul şi egoul. Întâlnirea dintre mine şi alt om.
- Cine sunt eu?
- Eul şi egoitatea;
- Între egoism şi dăruire;
- Întâlnirea dintre mine şi lume;
- Vorbirea şi ascultarea ca proces de respiraţie sufletească.
Atelier I. Plimbare pentru observarea vorbirii oamenilor
- Plimbare într-un mediu social aglomerat;
- Observarea specificului vocii oamenilor;
- Ascultarea dincolo de sunete.
Cursul III. Ascultarea vie a vorbirii
- Prezentarea metodologiei de observare;
- Indicaţii corecte şi posibilităţi de interpretare greşită a indicaţiilor;
- Realizarea observaţiilor şi notarea acestora.
Atelier II. Exerciţii de ascultare şi dezbaterea rezultatelor obţinute.
- Analiza vocii omului din perspectiva sonorităţii;
- Identificarea tonului şi a specificului vocii altora
- Tonalitate şi accent;
- Specificul vocii.
Cursul IV. Elemente de teoria cunoaşterii
- Introducere în teoria cunoaşterii la Goethe;
- Experienţa pură şi gândirea;
- Aplicarea unor elemente de teoria cunoaşterii pe observaţii;
- Discutarea efectelor observaţiilor făcute.
Modulul V
Cursul I. Regnurile naturale şi fiinţele elementale
- Cele patru elemente cunoscute în alchimia medievală;
- Fiinţele elementelor şi elementele din alchimie;
- Cele patru stări de agregare;
- Cele patru regnuri în cunoaşterea spirituală.
Cursul II. O metodologie de observare a mineralelor şi plantelor
- Observarea goetheanistă – studiu pe text;
- Contemplarea meditativă a diferenţelor dintre regnuri.
Atelier I. Plimbare pentru observarea celor trei regnuri
- Observarea regnurilor: mineral, vegetal şi animal;
- Notarea unor diferenţe şi relaţii.
Cursul III. Observarea mineralelor, plantelor şi animalelor
- Metodologia indicată de R. Steiner;
- Studiul indicaţiilor pe etape;
- Confruntarea observaţiilor făcute la plimbare.
Atelier II. Erori ale cercetării. Exersarea observării subiective şi obiective.
- Observarea obiectivă şi observarea subiectivă;
- Practicarea celor două metode pentru a înţelege eroarea în cercetare;
- Exersarea unor noi observaţii şi notarea acestora.
Cursul IV. Imaginaţiunea. Treaptă a cunoaşterii superioare.
- Imaginaţiunea şi cunoaşterea lumilor superioare;
- Clarvedere şi autosugestie;
- Exerciţii pentru dezvoltarea percepţiei imaginative.
Modulul VI
Cursul I. Ciclul anului şi regnul vegetal
- Respiraţia solstiţială şi echinocţială a Pământului;
- Primăvara, Rafael şi ondinele;
- Vara, Uriel şi silfidele;
- Toamna, Michael şi salamandrele;
- Iarna, Gabriel şi gnomii.
Cursul II. Ciclul anului şi astralul pământesc şi cel omenesc
- Omul în cursul anului;
- Respiraţia sufletească a Pământului şi sufletele oamenilor;
- Iarna şi vara ca puncte polare în mişcarea astralităţii.
Atelier I. Plimbare în natură pentru observarea etapelor cursului anului
- Observarea plantelor aflate în anotimpul lor;
- Observarea plantelor premature;
- Observarea plantelor cu dezvoltare întârziată.
Cursul III. Observarea seminţelor
- Metodologia indicată de Steiner;
- Treptele exerciţiului;
- Dificultăţi şi întrebări privind practicarea exerciţiului.
Atelier II. Structurarea observaţiilor pe diferite tipuri de seminţe
- Realizarea a trei tipuri de observaţii;
- Notarea fiecărei observaţii în parte după criterii exacte;
- Compararea rezultatelor.
Cursul IV. Inspiraţia, treaptă a cunoaşterii superioare
- Studiu pe text;
- Exerciţii inspirative;
- Stingerea imaginii;
- Cunoaşterea superioară şi conştienţa inspirativă.
Modulul VII
Cursul I. Stabilirea unei metodologii de observare a propriei vieţi sufleteşti
- Viaţa exterioară şi viaţa interioară;
- Interiorizarea vieţii sufleteşti;
- Nosce te ipsum în Antichitate;
- Paşi şi metode de observare a propriei vieţi lăuntrice.
Cursul II. Conştientizarea propriei vieţi sufleteşti
- Eul şi corpul astral;
- Naşterea sufletului conştienţei;
- Observarea trupului fizic;
- Observarea sentimentelor;
- Observarea gândirii şi limitele acesteia.
Atelier I. Plimbare în natură pentru conştientizarea propriei vieţi lăuntrice
- Plimbare în natură pentru observare sufletească;
- Concentrare pe senzaţiile fizice care vin spre conştienţa de zi;
- Concentrare pe sentimentele care vin spre conştienţa de zi;
- Concentrare pe gânduri şi pe înlănţuirea acestora.
Cursul III. Observarea plantelor ajunse la maturitate
- Descrierea indicaţiilor pentru realizarea exerciţiului;
- Înlăturarea preconpcepţiilor privind moartea;
- Etape ale observării.
Atelier II. Dezbaterea observaţiilor asupra plantelor mature
- Repetarea observaţiilor pe încă două plante;
- Compararea rezultatelor obţinute;
- Discutarea diferenţelor şi posibilităţilor de eroare în cercetare.
Cursul IV. Intuiţia. Treaptă a cunoaşterii superioare.
- Religia şi lepădarea de sine;
- Iubirea ca renunţare la sine;
- Intuiţia ca treaptă a cunoaşterii superioare.
Modulul VIII
Cursul I. Necesitate şi dorinţă
- Necesităţile fiziologice;
- Naşterea poftei dincolo de necesitatea fiziologică;
- Plăcerea şi simţurile;
- Influenţele lumii materiale şi ale lumii spirituale asupra eului
Cursul II. Păcatul şi ordonarea lumilor prin eu
- Eul şi autocontrolul;
- Sufletul senzaţiei şi eul;
- Sufletul conştienţei şi puterile euluiŞ
- Păcatul ca supunere a spiritului unor lumi inferioare.
Atelier I. Plimbare pentru observarea influenţelor inferioare şi superioare
- Observarea poftelor în sufletescul propriu;
- Observarea naşterii impulsurilor superoare în sufletescul propriu;
- Notarea rezultatelor observaţiei după criteriile stabilite.
Cursul III. Observarea poftei
- Descrierea exerciţiului dat de Rudolf Steiner;
- Treptele de observare;
- Imaginea astrală a poftelor;
- Efectele exerciţiului asupra sufletului şi eului.
Atelier II. Exerciţiul de observare a poftelor proprii şi ale altor oameni
- Observarea unor pofte ale altor oameni;
- Realizarea exerciţiului cu toţi paşii săi;
- Notarea observaţiilor şi trăirilor proprii;
- Repetarea observaţiilor asupra altui om şi asupra noastră înşine;
- Sintetizarea rezultatelor;
- Dezbaterea rezultatelor obţinute.
Cursul IV. Imaginaţiunea. Conştienţa de vis.
- Subiectivitate şi obiectivitate în imaginaţiune;
- Continuitatea conştienţei;
- Conştienţa de vis.
Modulul IX
Cursul I. Lucifer şi Ahriman.
- Cele două fiinţe şi rolul lor în evoluţia Pământului;
- Sufletul omenesc şi Lucifer şi Ahriman;
- Recunoştinţa.
Cursul II. Poftele luciferice şi poftele ahrimanice
- Influenţe luciferice în cunoaştere;
- Influenţe ahrimanice în cunoaştere;
- Necesitatea cunoaşterii celor două extreme;
- Christos şi calea de mijloc pe drumul spiritual.
Atelier I. Plimbare pentru observarea influenţelor ahrimanice sau luciferice asupra poftelor noastre
- Plimbare în natură;
- Introspecţie şi reactualizare a unor situaţii din trecutul personal;
- Notarea unor repere despre ceea ce am observat.
Cursul III. Observarea satisfacerii datorate împlinirii unei dorinţe
- Descrierea exerciţiului;
- Etapele metodologice;
- Pericole şi erori;
- Practica intensă a aprecierii juste şu iubirii celor din jur.
Atelier II. Exerciţii de observare a satisfacţiei datorate dorinţelor împlinite
- Realizarea exerciţiului pe trei sentimente diferite şi trei persoane diferite;
- Notarea observaţiilor;
- Adunarea şi dezbaterea rezultatelor obţinute.
Cursul IV. Inspiraţia. Conştienţa de somn.
- Subiectivitate şi obiectivitate în cunoaşterea inspirativă;
- Somnul profund şi continuitatea conştienţei;
- Exerciţii inspirative.
Modulul X
Cursul I. Christos şi libertatea
- Misteriul de pe Golgotha şi problema libertăţii;
- Omul ca fiinţă liberă şi lecţia libertăţii;
- Libertatea ca asumare de responsabilităţi.
Cursul II. Libertatea între scop deplin al ierarhiilor şi pericol de decădere
- Omul şi a zecea ierarhie;
- Evanghelia după Ioan capitolul 17;
- Libertatea şi plăcerile;
- Libertatea şi responsabilitatea.
Atelier I. Plimbare inspirativă în natură
- Plimbare tematică în natură: libertatea omului;
- Notarea gândurilor esenţiale.
Cursul III. Problema libertăţii
- Studiu pe text din filosofia libertăţii;
- Discuţii despre predestinare şi libertate;
- Analiza unor situaţii concrete de viaţă;
- Dezbateri.
Atelier II. Dezbatere privind păcatul şi libertatea umană
- Analiza unui caz din perspectiva libertăţii;
- Libertatea şi păcatul – temă veche în filosofie şi religie;
- Destin şi liber arbitru.
Cursul IV. Intuiţia.
- Gândirea opusă experienţei;
- Teoria cunoaşterii la Goethe – aspecte despre natura gândirii;
- Exerciţii de dezvoltare a conştienţei intuitive.
Modulul XI
Cursul I. Substanţa sufletească şi responsabilitatea omului pentru lume
- Lumea astrală şi regiunile ei;
- Cunoaşterea şi diferenţierea zonelor lumii astrale prin exerciţii;
- Zonele lumii astrale şi substanţa astrală;
- Elementalii substanţei astrale.
Cursul II. Fiinţele spirituale şi astralul colectivităţilor umane
- Astralitatea şi fiinţele elementale şi spirituale;
- Substanţa sufletească privită ca şi trup în care coboară îngerii;
- Fiinţele spirituale înalte şi imposibilitatea de încorporare.
Atelier I. Exerciţii de observare a metamorfozelor substanţei sufleteşti
- Poziţia persoanelor dintr-un grup unele faţă de altele;
- Factorul aşezării în spaţiul unei încăperi.
Cursul III. Meditaţia antroposofică
- Specificul meditaţiei conştiente;
- Meditaţia pe conţinuturi de tip mantric;
- Meditaţia pe imagini;
- Meditaţia pe conţinuturi nesensibile ale vieţii lăuntrice.
Atelier II. Exersarea celor 3 tipuri de meditaţie
- Meditaţia pe mantre;
- Meditaţia pe imagini;
- Meditaţia pe reprezentări simbolice.
Cursul IV. Substanţa sufletească şi modificarea conştientă a acesteia
- Cultul inversat;
- Cultul cosmic;
- Exerciţii de modificare conştientă a substanţei sufleteşti;
- Observarea şi valorificarea rezultatelor obţinute.
Modulul XII
Cursul I. Scindarea vieţii sufleteşti
- Gândirea, simţirea şi voinţa şi unirea lor;
- Eliberarea de forţele care unesc funcţiile sufleteşti;
- Independenţa şi responsabilitatea;
- Necesitatea exerciţiilor secundare;
- Scindarea vieţii sufleteşti dincolo de Prag.
Cursul II. Păzitorul Pragului
- Pragul lumii spirituale în mitologie şi esoterism;
- Păzitorul mic al Pragului;
- Păzitorul mare al Pragului;
- Întâlniri cu Păzitorul şi demonii.
Atelier I. Plimbare în natură
- Plimbare pentru identificarea unor experienţe personale la Prag;
- Notarea experienţelor şi rememorarea contextului şi detaliilor acestora.
Cursul III. Păşirea în lumile superioare
- Drumul vechi de iniţiere şi Orfeu;
- Adormirea Păzitorului sau saltul peste acesta;
- Iniţierea modernă şi mântuirea Păzitorului.
Atelier II. Experienţe meditative şi continuitatea conştienţei
- Identificarea unor experienţe personale la Prag;
- Descrierea experienţelor;
- Discutarea etapelor şi contextului apariţiei acestor experienţe;
- Continuitatea conştienţei.
Cursul IV. Lumea eterică, lumea astrală şi lumea spirituală
- Lumea imaginativă şi Păzitorul Pragului;
- Păşirea în lumea astrală;
- Rătăcirea în astralul inferior sau devahanul inferior;
- Drumul spre lumea spirituală sau devahanul superior;
- Contemplarea lumii spirituale înalte.
(module pentru anii 2009-2012)








