Trei greșeli greu de recuperat în educație

Zilele trecute, o mămică m-a întrebat care este motivul pentru care, la imediat trei decenii de la revoluție, părinții tot nu știu ce este mai bine pentru educația copiilor lor, deși orice librărie și Facebook-ul sunt pline de titluri cu îndemnuri parentale – care mai de care mai interesante și mai picante. Am decis să schițez câteva principii generale, de bun simț, pe care consider că fiecare părinte responsabil ar trebui să le cunoască înainte de a se avânta spre adoptarea unora sau altor teorii asupra educației.

Psihologi proaspăt absolvenți care devin mari mentori pe parenting, traineri pozitiviști americani care îndeamnă părinții să nu le zică „nu” copiilor, maeștri care ne spun că fiecare copil este deja mai înțelept și experimentat la naștere decât adultul – avem tot soiul de idei despre parenting. Dar este greu să alegi ce să faci, mai ales pentru că cele mai multe dintre aceste idei au o parte de adevăr, care este logică și coerentă, însă aplicarea acestor adevăruri generale la etapele de vârstă ale copilului propriu și la scopurile educației lasă loc unei serii uriașe de interpretări. Întâlnind în fiecare an, ca studenți, cadre didactice, psihologi sau părinți sute de persoane care întâmpină dificultăți în relația cu copiii, am concretizat aceste trei principii generale, la care îl invit pe fiecare părinte să se gândească, pentru că experiența mea profesională mi-a demonstrat că absența unei preocupări pentru aceste domenii ale educației duce la efecte greu de recuperat.

I. Principiul limitelor ferme

Copilul este o ființă nelimitată, care nu poate percepe lumea din jur decât prin delimitarea ei față de sine. Lipsa limitelor în educație duce la două extreme, foarte periculoase fiecare. Prima extremă este aceea a copilului răsfățat-rebel care devine ulterior un adult impertinent, insensibil și neinteresat de efectele faptelor sale asupra lumii în care trăiește. Cea de-a doua extremă este aceea a copilului supus-învins de convențiile dure din jur, care nu poate avea inițiativă și încredere în sine pentru că se simte prea mic sau neimportant. Primului tip îi este caracteristică o atitudine de tipul „totul mi se cuvine”, desigur, de aici derivă și „ai mei sunt niște idioți/distruși/ratați”, „fac ce vreau eu că așa am eu chef”, „dacă ești mama/tata, nu înseamnă că trebuie să ascult de ideile tale tâmpite”, ș.a. Celui de-al doilea tip îi este caracteristică o atitudine de tipul „nu merit”, „merg unde vreți voi”, „nu știu ce (să) vreau”, ș.a.

Dacă nu suntem în stare să îi spunem copilului nostru „nu!” atunci când face ceva greșit, nu va deprinde un model de moralitate și nici de reguli sociale, la care va trebui să se raporteze în viața de adult. Sigur, asta este valabil pentru părinții care nu vor să crească un copil pe care să îl abandoneze pe o insulă în Pacific. Iar dacă nu suntem în stare să îi arătăm copilului propriile limite ale oboselii, corectitudinii, nevoilor noastre, el nu va prelua acest comportament – inițial imitativ, și nu va putea spune nici el „stop” atunci când cei din jur îi invadează spațiul interior. Un părinte care îi dă totul copilului său, care nu doarme, care nu are camera sa, care se sacrifică pentru „ceilalți” este un model bun pentru un copil nu va putea să lupte în viața de adult pentru spațiul său personal, pentru nevoile lui sau pentru identitatea sa.

II. Principiul libertății

Copilul are nevoie de libertate pe parcursul dezvoltării sale, însă libertatea este diferită în funcție de stadiile de vârstă în care se află.

Pentru copilul mic (0-7 ani), libertatea înseamnă că fac ce știu părinții mei că este sănătos și bun pentru mine, dar am libertatea de a alege culoarea, gustul sau formele unor jocuri sau jucării pe care le aduc în întâmpinarea mea cei mari. Libertatea de a face ce vreau eu este una caracteristică vârstei adulte. Gândiți-vă doar ce ar putea face un copil supărat care are la îndemână ca jucării un topor, o marijuana aprinsă sau o tabletă cu un browser deschis cu filme pornografice.

Copilăria medie (7-14 ani) are o libertate mai mare, care presupune că preluăm regulile de conduită morală și socială ale familiei, dar în cadrul acestora putem să ne asumăm responsabilități care contribuie la dezvoltarea noastră ca viitori adulți. Putem contribui la sarcini comune ale familiei (cumpărături, ateliere/cursuri, gestionat propriile cheltuieli printr-un buget personal restricționat de părinți în privința posibilelor cheltuieli neacceptabile). Libertatea înseamnă că deja pot strânge bani pentru a-mi plăti singur haine, sucul în oraș sau filmul cu prietenii. Însă părinții vor fi cei care vor spune dacă am sau nu voie un anumit lucru, conform regulilor familiei mele, dacă pot purta, spre exemplu, o bluză cu decolteu latg sau un maieu cu cranii imprimate.

În adolescență, libertatea însemnă un contract clar de responsabilități pe care le avem pentru propiile nevoi. Consistența și coerența principiilor morale și sociale ale părinților din primii 14 ani de viață sunt cele care vor fi întărite acum prin reguli generale care țin nu de activitățile sociale cu prietenii, nu de opțiunile vestimentare, care pot fi mai libere, cât de ceea ce ține de siguranța personală și de demnitate.

„A face ce vreau” cred că este cea mai nepedagogică atitudine pe care o poate favoriza vreodată un adult în raport cu un copil, asta mai ales în contextul în care nici adulții care fac ce vor ei nu sunt oameni liberi și responsabili, ci deseori se afundă singuri în propriile pasiuni, tensiuni de moment sau nevoi copilărești.

III. Principiul demnității

Din cadrul familiilor cu un statut mediu și submediu s-au stins tot mai mult, odată cu industrializarea și urbanizarea masivă, principiul valorii personale și al demnității individuale. În educația elitelor, cât și în educația oamenilor simpli de odinioară, trăia conștiența demnității fiecărui om, cu un puternic impact comportamental, astfel că tinerii erau îndreptați spre anumite valori semnificative care ajungeau să contureze viitorul fiecăruia.

Tot mai mulți tineri își pierd respectul de sine și demnitatea personală pentru că nu au fost îndemnați spre cultivarea acestora. Astfel, ar fi un mare ajutor dat unui copil să îi amintim, chiar și când nu mai este un copil, ci devine un tânăr, că valoarea lui individuală este mai importantă decât plăcerea, validarea sau frica de respingere a vreunui grup.

Deseori tinerii fac lucruri care le știrbesc moralitatea și demnitatea pentru că adulții din jur nu i-au învățat să prețuiască adevărul, cuvântul dat, onestitatea sau propriul trup.

Cultivarea prețuirii propriei demnități în educație trezește în copil un potențial extraordinar de coping (trecere peste situațiile de criză ale vieții), adaptare la mediu și autodepășire, astfel ca el să poată deveni un adult care să ia deciziile cele mai bune pentru un viitor echilibrat și cu împlinire. Demnitatea este cea care ne conduce traseul vieții pornind de la locul de muncă pe care îl vor avea copiii noștri, până la prietenii și familia care vor fi alături de ei în viața de adult. Deci, părinți, fiți voi înșivă demni și nobili, responsabili cu libertatea voastră, corecți și consecvenți pentru a avea copii demni și nobili, liberi, corecți și consecvenți!

Prof. dr. psih. Sebastian Francisc Stanculescu

Workshop: 2017/2018 – Trecere conștientă între ani

Workshopul reprezintă o activitate de conștientizare, organizare și proiectare conștientă a temelor de lucru interior care sunt cerute de contextul actual al vieții noastre pentru a ne asuma cu responsabilitate noi pași în viitor. Vom analiza ce am învățat, ce nu am învățat, ce am dezvoltat și ce avem de dezvoltat în viitor, după o radiografie atentă a vieții noastre de până acum, pe mai multe planuri.

Evenimentul are loc între orele 17:00 – 20:00.

Costuri: 100 lei. Locurile sunt limitate și se vor ocupa în ordinea înscrierilor.

Școala de vară: FORTIFICAREA EULUI ȘI SENSUL VIEȚII, 17-22 iulie 2018

FORTIFICAREA EULUI

ȘI SENSUL VIEȚII

 Școala de vară 

pentru dezvoltare personală și spirituală

17 – 22 iulie 2018

 

Dragi prieteni,

Vă invit și în acest an la un alt fel de seminar pentru dezvoltare personală și spirituală, unde vom lucra prin tehnici de dezvoltare a conștienței, arte combinate și introspecție pentru a ne apropia de o temă profundă a vieții omenești: SENSUL VIEȚII. Această temă a fost propusă ca preocupare a școlii de vară timp de trei ani, acesta fiind anul al doilea din triadă. În 2018 vom lucra asupra fortificării eului, a puterii lăuntrice a omului.

Structură

Programul presupune participarea la  5 zile de activități intensive, începând cu ora 10:00 și încheindu-se seara, la ora 17:00. Toate evenimentele sunt destinate dezvoltării personale, astfel că experiențele mijlocite de toate atelierele sunt clădite una pe alta, pentru a oferi un sprijin real în dezvoltarea fiecărui participant la finalul celor 5 zile.

Dimineața vom avea un atelier și un curs, iar după-masa un atelier și un curs care presupun în unele zile o drumeție în natură.

Program

09:00-10:00 – Mic dejun

10:00-11:15 – Atelier dezvoltare abilitati sociale

11:30-13:00 – Curs dezvoltare personala I

13:00 – 14:00 – Masa de prânz

14:00-15:00 – Atelier artistic – meditativ

15:15-16:30 – Curs dezvoltare personala II

19:30 – 20:00 – Cina

După ora 16:30, programul este liber.

Deschiderea scolii de vara va avea loc marți, 17 iulie, la ora 18:00, cu prelegere  a „Puterea interioara si fortificarea eului”, iar încheierea duminică, 22 iulie, la ora 12, cu prelegerea „Sensul vietii si forta interioara”.

Participare

La acest eveniment pot participa cei care doresc să lucreze la dezvoltarea lor personala pentru a deveni mai buni, mai echilibrati, mai puternici. Pot lua parte la eveniment și persoane care nu au participat anterior la ateliere de dezvoltare personală, cu condiția să aibă peste 16 ani și să ne anunțe la înscriere dacă au probleme de sănătate speciale.

Școala de vară va dura 5 zileLocurile fiind limitate, ele se vor ocupa în ordinea înscrierilor, dupa ce trainerul aproba solicitatarile de participare.

Locație

Evenimentul va avea loc în zona Izvorul Mureșului. Detaliile de participare la scoala de vară vor fi trimise celor înscriși.

Costuri

700 lei participare/persoană, fără cazare și masă incluse (participantul își găsește singur cazare și masă în zonă).

Există un număr fix de 70 de locuri la pensiunile care ne-au găzduit și în trecut, care se vor ocupa în ordinea înscrierilor/solicitărilor. Camerele sunt cu 2 sau cu 3 paturi, in condiții decente, pentru cei care doresc să stea cu grupul. In această situație, 1250 lei este costul participării alături de trei mese vegetariene pe zi și cazare pentru 5 zile.

Înscrieri

Pentru a vă rezerva un loc sau pentru a solicita informații suplimentare vă rugăm trimiteți un email AICI. Datorită specificului activităților, locurile sunt limitate și se vor ocupa în ordinea înscrierilor.

Organizator si coordonare activitati

dr. Sebastian Francisc Stănculescu – trainer, coordonator cursuri dezvoltare personală, psiholog,  autor.

 

Rugăciunea

Rugăciunea

Doamne, fă din mine unealta Păcii Tale.

Acolo unde este ură s-aduc iubire,

Acolo unde este ofensă s-aduc iertare,

Acolo unde este dezbinare s-aduc unire.

(Rugăciune simplă de Sf. Francisc din Assisi)

Calugar din Lavra KievDin dorul pentru lumea spiritului, omul resimte nevoia de a se adânci în sine. Această adâncire apare ca închidere a simțurilor față de lume și aduce o liniște tot mai profundă. Cei care au căutat să intensifice această stare de adâncire, au putut simți cum liniștea devine sfântă, căci, în ea, omul poate întrezări partea sa spirituală, ca licărirea unei Lumini în întuneric.

La început, când închidem ochii și ne retragem în noi înșine, trăim un întuneric normal. Această beznă este cunoscută oricărui om care poartă dorul în el. Însă, din această beznă, cu cât adâncirea este mai adâncă, răsare propria noastră Lumină interioară. La început este mai slabă, apoi se intensifică pe măsură ce păstrăm mai puternică liniștea sfântă ce se așează în noi. Această Taină a opririi simțurilor față de cele exterioare, pentru a regăsi spațiul sfânt din lăuntru a fost cunoscută tuturor școlilor spirituale autentice. Căci în această Taină, omul se întâlnește cu partea divină din el însuși.

În liniștea sfântă, sufletului îi apare ca binecuvântare un izvor de Lumină nesecată, care alină dorul de lumea spirituală. Acest izvor aduce apă vie inimii însetate și o hrănește. Taina întâlnirii cu spiritul din noi clădește în om forțe cosmice.

Un simbol medieval al inițiatului creștin, Parsifal, pe drumul vieții sale, când a întâlnit primul cavaler îmbrăcat într-o armură ce strălucea în soare, l-a întrebat cu o seninătate vie: Sunteți Dumnezeu? În același mod, sufletul se pleacă în fața luminii pe care o descoperă treptat în sine însuși, spunându-și că este Dumnezeu.

Și într-adevăr, inima recunoaște propriul spirit ca pe propriul Dumnezeu căci, în spatele acestei Lumini, se află o Ființă care e fost creată după Chipul și după Asemănarea Tatălui, Eul nostru Superior.

Cu cât omul a lucrat mai mult pentru a se adânci în sine, trăirea Luminii sale interioare devenea mai profundă. Astfel, mulți iubitori ai spiritului, au căutat să găsească acele căi prin care pot închide pentru un timp cât mai lung porțile simțurilor fizice, pentru ca momentele lor de întâlnire cu Lumina să fie mai dese și mai profunde. Din această dorință, cu ispitele ei, unele școli spirituale au clădit spații în natură, unde oamenii se puteau retrage mai ușor în ei înșiși. Acestea au devenit mânăstiri și sihăstrii.

La început, când ne retragem în noi față de bezna simțurilor exterioare, lumea sufletească pare să se așeze tot mai mult, să se liniștească. Pe măsură ce liniștea se așterne în noi, inima presimte Lumina. Cu cât liniștea devine mai profundă și sufletul mai gol de influențele lumii exterioare, cu atât sufletul se apropie mai mult de izvorul Luminii din lăuntru.

Dorul pare să fie din ce în ce mai mare, pe măsură ce ne apropiem de Lumină prin poarta liniștii și primim cu venerație atingerea Ei. Atunci, din această venerație, se naște rugăciunea.

Tradiții spirituale orientale și occidentale au căutat să cultive această stare de rugăciune. Iar scrierile unei mari părți a învățătorilor acestor tradiții au fost numite mistică. Și toți adevărații mistici au scris și au vorbit despre treptele rugăciunii, prin care omul primește binecuvântarea tot mai înaltă a întâlnirii cu Lumina.

Școlile mistice au fost inspirate de trăirea luminii și au dat indicații discipolilor pentru a purifica lumea lor interioară pentru a o aprofunda.

Primul pas spre rugăciune trebuie să fie curățarea inimii. Sufletul care poartă în el pasiuni nepurificate, nu se poate adânci în sine și nu ajunge la starea de rugăciune. Mereu va fi întrerupt din strădania de a găsi liniștea interioară de pofte, dorințe, gânduri și sentimente care aparțin lumii fizice. Misticul se străduiește să oprească aceste mișcări ale sufletului, pentru a deveni complet pasiv, complet inactiv.

După liniștirea sufletului printr-o purificare interioară treptată, urmează un alt pas. Această liniște trebuie transformată dintr-o liniște aparentă a gândurilor, într-o liniște a gândurilor, a sentimentelor și chiar a impulsurilor de voință. Sufletul trebuie liniștit nu numai în gândurile și reprezentările sale, ci și în sentimentele și impulsurile sale volitive. Când sunt oprite aceste trei surse de neliniște, în inimă coboară și liniștea sfântă, cea adevărată. Dacă liniștea aparentă este o tensiune de a opri stimulii exteriori, liniștea sfântă este o stare de relaxare în care în suflet trăiește doar dorul după Lumină.

Rugăciunea începe atunci când din liniștea sfântă, sufletul se îndreptă spre Lumină. Când discipolul atinge această treaptă, devine un trăitor al rugăciunii.

Misticii cunosc faptul că apropierea de Lumină este un drum de desăvârșire care durează mulți ani, timp în care sufletul se dăruiește tot mai mult venerației față de Ea, apropiindu-se tot mai mult. Iar această apropiere nu este altceva decât o oprire a oricărei activități sufletești. Activitatea este preschimbată într-o pasivitate în care sufletul se dăruiește dorului său de Lumină și așteaptă să curețe tot mai mult din el însuși, până ce această Lumină poate să i se reveleze tot mai mult, pe treptele desăvârșirii sale.

Starea de rugăciune aduce totodată o ieșire din prezentul nemijlocit, din ceea ce ni se oferă prin simțurile fizice. Prin starea de rugăciune, sufletul iese din cadrul temporalității și a spațiului și presimte, în liniștea sfântă din el, acțiunea forțelor divine care îi țes destinul ca două curente: unul care vine dinspre trecut și unul care vine dinspre viitor. Aceste două curente se întâlnesc în el și îl poartă pe drumul desăvârșirii.

Cultura prezentului a pierdut sensul rugăciunii. Căci forțele egoismului care au cuprins impulsurile materialismului din ultimele secole au echivalat verbul a ruga cu verbul a cere. Rugăciunea a devenit astfel o cerință adresată unei lumi mai înalte, în care acționează tot mai puternic egoismul. La început, ceea ce inspira misticul în rugăciune era dorul curat pentru lumea spirituală. Era dorul de originile spirituale din care provine omul și față de care o nostalgie milenară ne cheamă în permanență spre a ne întoarce acasă, în sânul Patriei de unde am plecat cândva. Acest dor pornea tot dintr-un egoism, însă era un egoism curat, pornit din setea și foamea față de lumea spirituală. Mai târziu, când rugăciunea a fost atinsă de egoitatea materială, ea a însoțit ritualuri care apelau la forțele zeilor spre împlinirea poftelor și dorințelor egoiste ale oamenilor. Astfel, mulți am uitat ce este cu adevărat rugăciunea.

Pentru drumul spiritual modern, atingerea stării de rugăciune este o cărămidă esențială în construcția Omului Superior din noi. După ce cunoaștem rugăciunea, vom înțelege o nouă Taină, cunoscută dintotdeauna inițiaților: rugăciunea autentică devine meditație, iar meditația autentică devine rugăciune. Însă acest lucru nu aparține lumii gândurilor inteligente, ci trăirilor spirituale concrete, care ne poartă, pe orice cale am porni, spre același Ideal, atâta timp cât păstrăm intențiile noastre curate, purificate mereu prin dragostea de Adevăr.

Prin rugăciune, omul se înalță treptat la o altă stare de conștiență, care îi permite cunoașterea lumilor superioare: starea de meditație. În același fel, învățăcelul va dezvolta trepte noi ale conștienței iar, când ajunge la acestea, venerația și smerenia îi umplu sufletul, atingând starea de rugăciune.

(Articol de Sebastian Stănculescu – Dorul lumii spirituale)

Călătorii cu sens: Cozia

Călătorii cu sens: Cozia

Dacă te bate gândul să mergi în defileul Oltului, îți recomand zona Cozia, unde poți vizita o serie de obiective interesante.

Punctul central de interes turistic (fiind la drumul mare, pentru tot leneșul) este Mânăstirea Cozia. Dacă ai și interese mai clasiciste, Băile Călimănești cu ape termale erau celebre și pe vremea Tovarășului, însă cazarea și centrele sunt destul de învechite.

Dacă decizi să te învârți în jurul Coziei, sunt 5 locuri de văzut, cu importanță mare pentru viața spirituală a nordului Olteniei și Țării Românești medievale.

  1. Dacă vii din Vâlcea pe drumul de tiruri, vei putea vizita vechiul Schit Fedeleșoiu, actualmente biserică de sat, cu ruine din secolul XVI. Aici a fost înmormântat Antim Ivireanul, un personaj clerical important pentru ortodoxia românească. Biserica în sine nu este impresionantă, însă îți oferă o perspectivă interesantă asupra malului mai puțin umblat al Oltului, unde se află și văi izolate de munte, cu trovanți (chiar dacă Muzeul – oficial – al Trovanților se află la Costești.
  2. Pe aceeași parte a Oltului cu Fedeleșoiu, după o foarte scurtă porțiune de drum forestier, se află Schitul Turnu, o veche sihăstrie a Coziei, unde găsești miere și faguri. Până nu demult, Mitopoliile au pus monopol pe comerțul eclesiastic în ultima vreme, puteai cumpăra și lumânări naturale din ceară, făcute de călugări.
  3. Mai sus, spre Muntele Cozia, la o distanță de vreo 90 de minute de urcat printr-o pădure frumoasă, se află adevărata sihăstrie a Coziei, vechi centru religios-spiritual din secolele XV-XVI. De aici spun legendele că s-ar fi tras și duhovnicul/îndrumătorul lui Mircea cel Bătrân. Vechea sihăstrie poartă numele de Stânișoara. Aici se află câteva grote străvechi de retragere în pustie, unde vechi anahoreți au viețuit nederanjați de cele lumești, care treceau cu ușurință pe drumul Coziei, ce lega Țara Românească de Transilvania și în secolul XIV.
  4. Trecând barajul lacului de acumulare, foarte aproape de Cozia, imediat lângă pod se află un deal micuț, aparent izolat de relieful din jur, datorită Oltului: Muntele Basarab. Aici viețuiește o veche comunitate de călugări (sunt grote de rugăciune și aici, dar neaccesibile circuitului turistic), fiind păstrată încă și biserica micuță cu numele „Cozia Veche”, strămutată la construirea barajului de acumulare, pentru a nu fi inundată.
  5. Cozia însăși e cunoscută de toată lumea, așa că recomand vizitarea Schitului Ostrov, o minunată oază de natură și tihnă pe o insulă a Oltului, cu acces din Călimănești. Aici se află și o icoană făcătoare de minuni, în biserica veche, din vremea lui Matei Basarab. 

Nu în ultimul rând, dar drept curiozitate, localnicii din Călimănești povestesc o legendă conform căreia din Mânăstirea Cozia se putea trece prin-un pasaj subteran pe sub Olt. Curioase sunt două elemente din complexul Cozia de astăzi: fântâna cu cele patru capete de regi/conducători (unii necreștini) și rozetele cioplite în piatră care înconjoară absidele naosului bisericii centrale cu un simbol care astăzi este cunoscut în esoterismul new-age drept „floarea vieții”.

Dacă vrei să mănânci și altceva decât mititei sau fripturi din porc la grătar, își va fi mai greu chiar în Căciulata/Călimănești dar, dacă insiști, ai șanse și la ceva mai delicat la unele restaurante ale pensiunilor din jur.

Dacă ai mers în zonă și ai întrebări sau dorești să ne împărtășești câteva impresii, te invit să adaugi un comentariu postării.

Drum bun, zic!

Gestionarea atacurilor de panică

Atacurile de panică au devenit celebre, deși puțini oameni înțeleg ce înseamnă de fapt un atac de panică. Panica reprezintă o stare de anxietate crescută, pe care o gestionăm cu dificultate, întrucât ea depășește pragul normal de rezistență la frică. Starea de panică paralizează mai multe funcții psihice, atacând funcțiile organismului printr-o somatizare mai ușoară sau mai profundă.

Prin ce se caracterizează, de fapt, un atac de panică? Printr-o stare de frică, de anxietate crescută, care devine efervescentă și crește în intensitate din ce în ce mai mult pe măsură ce victima „atacului” se sperie de propriile gânduri și reacții fiziologice.

În general, anxietatea modifică pulsul sanguin, tensiunea, afectând și ritmul respirator. Pe măsură ce un om a cărui anxietate depășește limita normală tolerabilă simte că îi crește tensiunea, că respiră mai greu sau că îl înțeapă inima, acesta se sperie tot mai tare de modificarea funcțiilor sale fiziologice. Cu cât se sperie mai tare, cu atât tensiunea lui se va modifica, respirația va fi mai dificilă datorită pulsului oscilant, iar presiunea sau înțepăturile resimțite în zona toracelui vor crește în intensitate. Atacul de panică propriu-zis este declanșat de momentul în care starea inițială de anxietate este dublată de anxietatea produsă de modificarea ritmurilor respirator sau cardiac. Atunci avem de gestionat două stări anxioase care se amplifică una pe cealaltă. Putem vorbi astfel despre o „anxietate primă”, inițială, și despre o „anxietate secundă”, ale cărei origini se află cel mai des în tendințele spre ipohondrie.

Ce determină „anxietatea primă”? O serie amplă de factori personali pot stimula apariția acestei stări inițiale de frică. Teama de a nu fi suficient de bun, de a nu putea răspunde satisfăcător așteptărilor sau solicitărilor celor din jurul nostru, de a nu putea respecta termenele de finalizare ale unor sarcini asumate, teama de a fi respins sau abandonat pot declanșa această stare de început.

Cum oprim această anxietate inițială pentru a nu deregla funcțiile noastre vitale? Oprim derularea acestui proces atunci când eul nostru poate oferi un răspuns satisfăcător întrebărilor sau neliniștilor care se nasc în mintea noastră la contact cu situațiile exterioare sau interioare descrise anterior. Spre exemplu, atunci când sunt pus în fața unor așteptări foarte mari, coborârea nivelului acestora este ceea mă poate liniști. Când nu reușesc să îmi ofer un răspuns care să diminueze stresul și anxietatea inițială, apare dereglarea funcțiilor cardio-respiratorii, prin somatizare, în termen de câteva secunde sau minute de la momentul în care sistemul meu cognitiv nu poate gestiona gândurile care cresc anxietatea.

Ce determină „anxietatea secundă”? Așa cum am menționat anterior, al doilea tip de anxietate provine din identificarea unor nereguli în funcționarea sistemelor respirator sau cardiac. La depistarea unei presiuni crescute la nivelul capului, unei înțepături în piept sau unei respirații îmgreunate, se declanșează o alertă generală, însoțită de o serie de gânduri care alimentează panica, de tipul: o să fac un accident vascular cerebral, urmează un preinfarct, nu mai pot respira, o să mă sufoc, voi muri, ș. a. Frica secundă poate crește atât de mult, încât să determine creșterea stării de panică până când apar amețeala, tremuratul membrelor sau chiar leșinul, dacă tulburările cardiace nu se domolesc.

Cum oprim „anxietatea secundă”? Pentru a opri declanșarea și creșterea în intensitate a celei de-a doua anxietăți este important să intervenim la nivel cognitiv pentru a opri scenariile ipohondre. Astfel, este foarte important să respirăm adânc, să ne liniștim, pentru a lăsa sistemul cardio-respirator să se reechilibreze. După doar două, maxim cinci minute, pulsul și respirația se vor stabiliza dacă oprim gândurile care alimentează panica. Sigur, dacă liniștirea gândurilor ipohondre nu duce la restabilizarea funcțiilor vitale, este necesar să căutăm asistență de specialitate.

Cele mai multe atacuri de panică pot fi ușor gestionate de noi înșine, prin diminuarea gândurilor care cresc anxietatea. A bea un pahar de apă, a lua o pastilă de calciu sau magneziu efervescent, a ne așeza pe un fotoliu și a respira adânc de 10-15 ori sunt soluțiile cele mai la îndemână pentru oricine. Uneori, poate fi necesar și ajutorul unui psiholog, spre a rezolva conflictele cognitive care duc la stările anxioase inițiale sau la cele secunde, din categoria tendințelor spre ipohondrie.

Sebastian Stănculescu (trainer, consilier, psiholog)

Cartea românească a morților

(Fragment din Călătorii între lumi, Sebastian Francisc Stănculescu, Univers Enciclopedic Gold, 2017)

Deoarece textele care compun așa numita Carte românească a morților sunt greu accesibile publicului larg, am adunat în această Anexă câteva texte diferite din seria Cântecul zorilor, Cântecul de petrecere sau Cântecul bradului, texte tradiționale românești care descriu drumul sufletului între lumi, în forma în care au fost acestea culese în secolul XX de Brăiloiu, Kahane și Stănculeanu.

„-Scual’, Mirie, scuală,/ Scual’ și mulțumeștie/ La strini, la vecini,/ Cui a făcu’ bine/ Di-a veni’ la tinie,/ Că și-or mai lăsatî/ Lucru lor die ziuă,/ Hodina die noaptea./ – Nu poci să grăiescî,/ Să lie mulțumescî,/ Mie mi-a venitî,/ Ieri, alatăieri,/ O corboaică niagră,/ Pie sus învolbinî,/ Din aripi pleznindî,/ Pe mini m-o pleznitî,/ Graiu mi-a pieritî./ Nu poci să grăiescî/ Să lie mulțumescî./ Li-o mulțămi Domnu’,/ Că iel mi-a da’ somnu’;/ Li-o multățmi Sfântu,/ Că iel mi-a lua’ gîndu./ – Să mergi, dragă mergi/ Doar pe livezi verzi,/ Pie unie-i bujoru, C-ai pleca’  cu doru;/ Pe unie-i sulfina,/ C-ai pleca’ cu mila./ Roagă-mi-tie, roagă,/ Măi, Mărie, dragă,/ Die copiii tăi,/ Iei să mi tie plîngă,/ Să nu plîngă tare,/ Să-și aibă răbdare,/ C-acu nu-i pie dare,/ Că de-ar fi pie dare,/ Copiii ți-ar da/ Plug cu patru boi,/ Și doi voinicei,/ Și-o turmă die oi/ Cu ciobanu lorî;/ Dar nu să mai puatie/ Ca să tie mai scapie/ Di la niagra moartie, Că muartea-i crăiasă/ Și mare miriasă,/ Merge-n bîlciu mare/ Și la fete mari,/ Fetie pie cosiță,/ Nevestie pie cîrpe./ Să mergi, dragă, mergi/ Tot pe livezi verzi,/ Și năintia ta,/ Un cerb ai vedia/ Și tu i-ai spunia:/ – Am trei frățîori/ Ca trei vînători./ Iei mi ti-a vâna/ Și pe mini m-or lua./ – Las’ că nu să puatie/ Ca să te mai scapie/ Di la niagra muartie!/ Să mergi, dragă, mergi/ La mîna direaptă,/ Că-i calia curată,/ Cu boii arată,/ Cu grîu semănată/ Și-s miesele-ntinsă,/ Făcliile-aprinsă./ Să n-o iei la stînga,/ Că-i calia nătîngă,/ Cu bivoli arată,/ Cu spini sămănată;/ Și la miezu nopțî,/ Cîn’ cîntă cocoșii,/ Miergi la Dumniezeu./ Jos să-i îngenunki,/ Puale să-i săruțî,/ Să mi tie-ndireptie/ Pie’ unie să dai,/ Ca să merji la rai;/ Mierji la Dumniezeu,/ Cu suflietu tău,/ Că raiu-i înkisă,/ Da iadu-i deskisî,/ Di-oi fi făcu’ binie,/ Ferice die tine;/ Di-oi fi făcu’ rău,/ Vai suflietu tău,/ Șase săptămîni/ Mergi pin mărăcini.”

 (Zorile din casă, Runcu, Gorj, mg. 3239 IIb, apud Kahane, p. 514)

„- Suz, bradulie, susî,/ Suz die cătr-apusî/ Greu noor s-a pusî./ Nu-i nuour die ploaie,/ Și-i pămîn’ cu piatră/ Pe brață lăsatie./ Haidi, brie, naintie,/ Nu ț-aduci-amintie!/ Nainte să mergi;/ Să nu tie sfiiești,/ Dacă mi-ai viedia/ V-un pom înfluritî,/ Nu-i pom înfluritî/ Și ie Domnul Sfîntî./ Haidi. Brie, naintie,/ Nu-ț aduci-admintie!/ Nainte să miergi,/ Să nu te sfiiești/ Dacă mi-ai viedia/ Răkită-nflurită,/ Nu ieste răkită,/ Și ie Maica Sfîntă,/ Haidie, bre, naintie,/ Nu-ț aduci-amintie!”

(Bradul, pămîntul și zorile, Runcu, Gorj, fg. 2974, apud Kahane, p.523).

Citate despre sensul vietii

Fiecare om trebuie sa se uite la sine insusi pentru a invata sensul vietii. Insa asta nu este ceva de descoperim, ci este ceva ce noi construim. – Antoine de Saint-Exupery

Numai un artist poate interpreta sensul vietii. – Novalis

Cei care au un „de ce” pentru care sa traiasca pot indura aproape orice . – Viktor Frankl

O viata netraita este o moarte prematura. – J. W. von Goethe.

Traieste-ti viata ca si cum ai avea o a doua sansa dupa ce ai trait-o gresit pe prima. – Viktor Frankl

Incepe lucrurile grele cat timp sunt usoare, iar lucrurile mari incepe-le cand sunt inca mici. O calatorie de o mie de mile incepe cu un singur pas. – Lao Zi

Viata este asemanatoare mersului pe bicicleta. Pentru a-ti pastra echilibrul este necesar sa fii in continua miscare. – Albert Einstein

La fel cum o lumanare nu poate arde fara foc, nici omul nu poate trai fara viata spirituala. – Buddha

Tot mai multi oameni au mijloace bune de a trai astazi, dar nu gasesc un sens al vietii. – Viktor Frankl

Viata este foarte simpla, insa oamenii insista sa o complice. – Confucius

Viata nu este despre a afla cine esti. Viata este despre a te crea pe tine insuti. – George Bernaned Shaw

Iubesti viata? Atunci nu risipi ca un nesabuit timpul, caci din timp este facuta viata! – Benjamin Franklin

Ia viata de piept. Nu ca s-o trantesti, ci ca sa-i auzi mai bine inima cum bate. – Tudor Musatescu

Viata ta este limitata, deci nu o risipi traind viata altuia. – Steve Jobs

Sensul vietii difera de la un om la altul, de la o zi la alta, de la o ora la alta. Ceea ce conteaza, din acest motiv, nu este sensul vietii in general, ci sensul specific al vietii unui om intr-un moment anume ale vietii sale. – Viktor Frankl

Prioritizarea si prioritatile

Prioritizarea si prioritatile

In ultima vreme intalnesc tot mai multi oameni care se pierd in detaliile goanei de la o zi la alta, de la o saptamana la alta, de la Craciun la Paste si de la Paste la Craciun. Pentru cei mai neimpliniti dintre ei, goana se desfasoara de la un concediu de vara la urmatorul. Ce se intampla insa cu viata in afara concediilor, ale sarbatorilor sau weekendurilor? Pentru ca viata este plina de o gramada de alte momente. 

Cei care au impresia ca timpul trece repede si numara doar zilele pana la vacanta, weekend sau concediu sunt cei ale caror momente pot foarte usor sa se piarda in neantul necrutator al timpului. Pentru ca timpul este o fiinta care inghite toate acele momente pe care nu le traim, nu le valorificam, nu le potentam. Cu alte cuvinte, daca noi nu le „folosim”, minutele, orele, zilele si chiar anii nostri se scurg, parca rapiti de forta nimicitoare a timpului. 

Motivul pentru care decupam dintr-un an sau dintr-o zi doar cateva momente, uneori nici pe acelea, este datorat faptului ca lasam evenimentele sa treaca pe langa noi, ca nu traim in prezent, ci asteptam sa se faca ora 18 sau sa vina vinerea ori luna august. Cei care simt asta, cunosc prea bine faptul ca atunci cand astepti sa treaca timpul, el ajunge sa treaca, intr-adevar, dar ia cu aceeasi graba si ceea ce aparent asteptam sa vina. Orice ora din viata noastra de care nu ne bucuram, pe care nu o valorificam este intr-un anumit sens pierduta pentru totdeauna, fara sa putem sa o recuperam. Si asa trec saptamanile, lunile si anii, indiferent daca noi le-am trait, daca noi le-am dat valoare si sens sau nu. 

A da sens timpului inseamna sa raportez clipa la ceea ce are sens pentru mine, la o motivatie superioara, pe care o pot stabili doar in raport cu prioritatile mele in viata. Iar stabilirea prioritatilor este un pas esential in dezvoltarea personala a fiecarui om care doreste sa isi gaseasca implinirea si echilibrul mai devreme sau mai tarziu. 

Ce sunt prioritatile? Prioritatile sunt acea serie de oameni si activitati care au pentru mine cea mai mare importanta in raport cu timpul si cu dezvoltarea mea. Daca, de pilda, a spala vasele seara imi ocupa timpul in care as putea sta alaturi de copilul meu inainte de culcare, pentru a gasi momente intime de impartasire despre experientele zilei, a stabili prioritatile inseamna ca pot lasa vasele nespalate, pentru ca este mai importanta relatia mea cu micutul decat vasele. La fel stau lucrurile si cu ceea ce este important pentru mine la nivel personal. Daca pentru mine sanatatea este o prioritate, atunci voi investi in sanatate mai multe resurse decat in lucruri pe care le-as fi facut pana acum din complezenta, politete sau comoditate. Cel mai bun criteriu pentru a vedea clar prioritatile noastre este un exercitiu de imaginatie in care sa ne punem in postura de a presupune ca in scurt timp am muri; atunci am vedea cu claritate care sunt lucrurile pe care le-am regreta, care sunt activitatile sau oamenii cu adevarat importanti pentru noi, in care merita sa investim. 

Prioritizarea si prioritatile constituie stele calauzitoare in calatoria vietii. Cand avem aceste stele calauzitoare clare in constienta noastra, putem valorifica timpul dedicat activitatilor cotidiene si putem pretui intalnirile cu cei din jur cu adevarat. Atunci, experienta de la job devine o intalnire cu alti oameni, drumul spre casa un prilej de a admira natura sau orasul, timpul liber o ocazie de a ne darui acelor parti din viata noastra fara de care am fi nefericiti la plecarea noastra de pe pamant. A ne identifica si ingriji prioritatile este o responsabilitate fata de noi insine.  

Meaning and life mission de Sebastian Stănculescu

Dear friends,

‘Meaning and Life Mission. A guide to the Development of Consciousness’ is available now as both printed version and e-book on Amazon.

May it be useful to those who need it!

 

https://www.amazon.com/MEANING-LIFE-MISSION-Development-Consciousness-ebook/dp/B06XZCQTRL/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1495005932&sr=8-1&keywords=sebastian+stanculescu

Table of Contents

I. First steps
First part: Self knowledge
II. The threefold human being: body, soul and spirit
III. The threefold soul forces: cognition, affectivity and will impulses
IV. The four temperaments and the human I
V. The Human Double. Layers and aspects of the hidden personality
Second part: Self development
VI. Working with the needs of the physical body
VII. Working with the needs of the soul
VIII. Developing consciousness over the soul forces
IX. Transforming the Double
Third part: Spiritual development
X. Training higher consciousness states
XI. Humanity and the other realms of nature
XII. Archetypes of the Ancient planets
XIII. Life Mission and Meaning
Endnotes

„Călătorii între lumi” de Sebastian Stănculescu

CĂLĂTORII

ÎNTRE LUMI

Contribuții la cercetarea

culturii tradiționale românești

 

Fragment introductiv

Omul călătorește în „lumi” și iese din cadrul unor „lumi” prin activitățile obișnuite ale vieții sale. El poate schimba „lumea bună” cu „lumea rea”, „lumea a treia” cu „lumea occidentală”, lumea virtuală a internetului cu lumea concretă, reală. Și există fel și fel de „treceri” între aceste „lumi”, în funcție de originea călătorului și de scopul călătoriei propuse. Pentru culturile tradiționale aceste „lumi” și „trecerile” dintre ele pot avea valori importante în raport cu sacrul și cu posibilități noi de experimentare a unor domenii spirituale suprasensibile

Din punct de vedere antropologic, spațiile și grupurile sunt percepute ca „lumi” de membrii unei comunități în funcție de criterii sau valori specifice. În cadrul studiului nostru nu vom aborda din perspectiva pragmaticii receptarea conceptului „lume” pentru omul modern, ci ne vom îndrepta spre viziunea culturii tradiționale asupra „lumilor” și „trecerii” în și prin acestea în raport cu spațiul concret sau cu tărâmurile spiritelor.

Reprezentantul spațiului tradițional „călătorește” prin mai multe lumi concrete și neconcrete în viața cotidiană. În drum spre câmp poate întâlni un loc rău, stricat de măestre, iar, în pădurea de fag de la marginea satului, poate găsi urme înfricoșătoare ale prezenței Fetei Pădurii. El poate comunica cu strămoșii săi în vis, aducând îndrumări privind semănatul sau vremea secerișului. Iar la moartea sa, trupul reprezentantului culturii arhaice este purtat pe brațe din bordeiul său către cimitir, într-un sicriu de lemn, însă în același timp, pe un alt plan, sufletul său pornește ca dalb de pribeag pe Marele Drum spre lumea cealaltă, unde se reîntâlnește cu ai săi ori se întoarce în cadrul naturii care i-a oferit un veșmânt temporar din lut în existența pământească efemeră.

Culturile arhaice prezintă deseori cele două realități, spirituală și materială, drept complementare și interdependente. Acestea uneori se suprapun, alteori se depărtează calitativ, însă întotdeauna păstrează spații de comunicare sau de trecere dintr-una în cealaltă. Platon a încercat o revenire din domeniul mitologiei epice spre domeniul principiilor în distincția realizată în special în dialogurile Timaeus, Crathylus și Charmides dintre lumea ideilor și lumea senzorială. Însă aceasta a rămas în cadrul filosofiei mai mult un spațiu al speculației raționale, al distincției dintre gândire și materie spre finalul antichității și evul mediu. În cadrul culturilor tradiționale lumea spirituală își păstrează substanța și consistența, am putea spune ființialitatea, printr-o serie amplă și diversă de practici și legende care descriu legitățile și diferențele dintre tipuri de „lumi”.

Distincția făcută de Mircea Eliade în 1949 în Traité d’histoire des religions[i] între spațiul sacru și spațiul profan, elaborată pe larg în 1964 în studiul dedicat, Le Sacré et le Profane, definește „lumile” între cele două polarități ale gândirii mitice și profane, ca accepțiune concretă și spirituală, stabilind raporturi multiple între ele, discutate și de Arnold van Gennep din perspectivă ritualistică deja din 1909[ii].

Cercetările filosofice, filologice, etnologice, istorice și antropologice au abordat problema definirii lumii concrete și a lumilor neconcrete precum și a călătoriilor fizice și a celor spirituale între acestea datorită importanței unei asemenea clarificări. Pentru că omul trăiește în „lumi”, creează „lumi” și se deplasează permanent în cadrul sau între limitele acestora, definirea accepțiunii de „lume” constituie o necesitate pentru orice cercetare și, implicit, o necesitate de a delimita cadrul prezentului studiu asupra culturii tradiționale.

Însă nu toți oamenii au acces la aceleași „lumi”, deși se află în același timp și în același spațiu. Coordonatele temporal-spațiale sunt valabile doar în cazul lumilor concrete, întrucât tărâmurile spirituale devin accesibile, ca lumi suprapuse, doar spiritelor sau inițiaților, doar unei categorii restrânse de oameni din cadrul unei comunități. Această situație este ilustrată clar de mare parte din reprezentanții sacrului din cadrul culturilor tradiționale unde șamanul, vătaful călușarilor, șolomonarul sau vrăjitorul au acces, printr-o inițiere sau prin calități native de excepție, la lumi nevăzute. Acest drum deseori nu are întoarcere pentru sufletele plecate, ceea ce limitează posibilitatea existenței unor descrieri din partea răposatului, fiind posibilă rar  prin intermediul visului, care rămâne în apropierea fabulosului.

În acest studiu ne-am propus să se îndreptăm atenția spre „lumi” și accesul la acestea din perspectiva culturii tradiționale în general și a culturii tradiționale românești în particular. Intenția noastră este aceea de a pătrunde mai profund în universul complex al unor concepții arhaice care stau mereu sub umbra interpretărilor și teoriilor antropologice exterioare culturii arhaice în sine. Modelele abordate în taxonomiile propuse provin din observarea atentă a corpusului de texte și a materialului folcloric și mitologic studiat, neavând un caracter aprioric.

[i] Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, Editura Humanitas, București, 2005, p. 375.

[ii] Arnold van Gennep, Riturile de trecere, Editura Polirom, București, 1996, p. 15.

 

Cuprins:

CONSIDERAȚII PRELIMINARE
Lume sau tărâm
Statulul „lumilor”
Perpective și paradigme asupra „lumilor”
Termeni utilizați și etimologie
Partea I. LUMI și „LUMI”
Lumea noastră
Comunitatea rurală
Comunitatea genealogică
Lumea noastră ca percepție culturală și etnică
Lumea de demult și lumea de apoi
Lumi mitice din fondul precreștin
Lumi mitice iudeo-creștine
Fuziuni și influențe între fondul arhaic și fondul creștin
Celălalt tărâm
Existențele tărâmului celălalt
Elemente de geografie și organizare a celuilalt tărâm
Lumea cealaltă
Contexte: rituri de trecere și călătorii inițiatice
Ceea lume
Făpturi din lumea de dincolo
Partea a II-a. CĂLĂTORII și „CĂLĂTORII”
Călătoria reală în spaţiul real
Contexte ocupaționale ale călătoriei
Alte contexte concrete ale călătoriei
Călătoria de tip mitico-ritual în plan real
Alaiuri și ceremonii precreștine
Alaiuri și ceremonii creștine
Călătoria de tip mitic în plan mitic
Călătoriile în mituri și legende
Marea Călătorie
Partea a III-a. CĂLĂTORI ȘI „CĂLĂTORI”
Călătorul real în spaţiul real
Călătorul real în spaţiul mitic-imaginar
Călătorul mitic în spaţiul real
Călătorul mitic în spaţiul mitic
CONSIDERAȚII FINALE
ANEXE
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Întâlnirea cu Moartea. Atelier de dezvoltare personală, 11-12 noi. 2017

Ce

Moartea reprezintă pentru foarte mulți oameni un fel de ființă infernală, care stârnește cele mai multe frici și neliniști. Damnată sau respectată cu teamă, demonizată sau ocolită prin magie, moartea constituie în adevăr un ajutor în munca de dezvoltare personală și spirituală a omului. Vă invit astfel la un atelier dedicat acestei teme fundamentale din viața noastră, pentru a ne întâlni cu umbrele personale, spre a dezvolta semințe noi de sens, profunzime și responsabilitate pentru sarcinile noastre de destin.

Cum

Atelierul presupune o serie de exerciții de dezvoltare personală și spirituală care ne vor conduce la o înțelegere mai profundă asupra vieții și morții, ca etape ale existenței individuale și sociale, și ne vor îndruma spre depășirea unor limitări, prejudecăți sau temeri individuale.

Locurile disponibile se vor ocupa în ordinea înscrierii.

Când

Seminarul se va desfășura sâmbătă, între orele 10:00 și 17:00 și duminică, între orele 10:00 și 13:30, având o durată totală de nouă ore.

Costuri

Onorariul pentru participarea la curs este de 270 lei. Există un loc gratuit pentru studenți sau pensionari și un loc cu taxă redusă (150 lei) pentru persoanele care nu pot achita taxa întreagă în acest moment al vieții lor. Locurile sunt acoperite din sponsorizări. Dacă doriți să sprijiniți pe cineva să poată participa la eveniment, puteți face o sponsorizare cu destinația „Curs întâlnire cu moartea” pentru a putea suplimenta locurile gratuite sau cu reducere.

Unde

Evenimentul se va desfășura în București. Locația va fi anunțată celor care se înscriu la atelier.

Pentru înscrieri trimiteți un email la adresa contact@sebastianstanculescu.ro

MISIUNEA ȘI SENSUL VIEȚII – Școala de vară 2017 – 16-23 iulie 2017

MISIUNEA ȘI SENSUL VIEȚII

Școala de vară 

pentru dezvoltare personală și spirituală

16 – 23 iulie 2017

 

 

Dragi prieteni,

Vă invit cu drag și în acest an la un alt fel de seminar pentru dezvoltare personală și spirituală, unde vom lucra prin mișcare, arte combinate și introspecție pentru a ne apropia de una din cele mai profunde teme ale vieții omenești: sensul și misiunea.

Despre

În 2016 am lucrat în exterior, spre a armoniza relațiile sociale și a întări încrederea în noi. În acest an vom lucra asupra celor mai profunde răni ale sufletului și celor mai înalte idealuri ale spiritului pentru a face împreună pași în direcția găsirii sensului și a misiunii personale și sociale a vieții noastre.

Tot mai mulți oameni poartă în suflet întrebarea: care este sensul vieții mele?, întrebare la baza căreia stă strădania sinceră de a oferi darurile noastre lumii și de a fi împliniți pe un plan mai profund al realizării de sine. În comunitatea formată în școala de vară din acest an vom prelucra cu mult curaj și încredere temele cele mai profunde ale vieții noastre, căutând sensul și locul nostru în biografia noastră și în lume, alături de cei din jur.

Structură

Programul presupune participarea la activități intensive, începând cu ora 09:00 și încheindu-se seara, la ora 19:00. Toate evenimentele sunt destinate dezvoltării personale și spirituale, astfel că experiențele mijlocite de toate atelierele sunt clădite una pe alta, pentru a oferi un sprijin real în dezvoltarea fiecărui participant la finalul celor 7 zile.

Dimineața vom avea un atelier și un curs, iar după-masa un atelier și un curs care presupun în unele zile o drumeție în locuri deosebite din împrejurimi.

Participare

La acest eveniment poate participa orice om care se caută pe sine și care dorește să lucreze cu el pentru a deveni un om mai bun, mai echilibrat, mai puternic pentru împlinirea sarcinilor sale de destin. Pot lua parte persoane care nu au participat anterior la ateliere de dezvoltare personală cu condiția să aibă peste 16 ani și să ne anunțe la înscriere dacă au probleme de sănătate speciale.

Școala de vară va dura 7 zile.

Locație

Evenimentul va avea loc în stațiunea montană Izvorul Mureșului, unde aerul curat, pădurile răcoroase și energia munților ne vor susține activitatea de dezvoltare personală. Acces cu trenul sau cu autoturismul personal prin Brașov/Miercurea Ciuc. Distanța față de Bucuresti este de cca 320 km. Detalii vor fi trimise ulterior, celor înscriși.

Costuri

1150 lei – care includ: 7 nopți în camere duble sau triple la pensiuni de la locul desfasurarii evenimentului, ,trei mese vegetariene pe zi timp de 7 zile, participare la cursuri și ateliere.

Paturile în camere se vor ocupa în ordinea înscrierilor și se va ține cont de eventuale probleme de sănătate ale participanților, dacă acestea sunt specificate la înscriere.

Înscrieri

Pentru a vă rezerva un loc sau pentru  a solicita informații suplimentare vă rugăm trimiteți un email AICI. Datorită specificului activităților, locurile sunt limitate și se vor ocupa în ordinea înscrierii. Înscrierile vor fi confirmate prin achitarea unui avans nerambursabil de 100 lei din taxa de participare pentru rezervarea locului în tabără, până la data de 30.05.2017. 

Organizator si coordonare activitati

Sebastian Stănculescu – psiholog, consilier, facilitator cursuri dezvoltare personală, lifecoach, autor.

 

Concepte cheie în psihanaliză

Pentru că psihanaliza este deseori interpretată sau înțeleasă greșit, mi-am propus în acest scurt articol să trec în revistă câteva concepte fundamentale în înțelegerea psihanalizei. Desigur, psihanaliza fiind un întreg univers care a influențat puternic întreaga gândire europeană și americană în ultimul secol, ea nu poate fi redusă la termeni de dicționar și concepte. Totuși, îmi permit să ofer o scurtă viziune personală asupra psihanalizei pentru a ușura accesul studenților și cursanților mei la tainele acesteia, psihanaliza fiind înrudită prin profunzimea ei și de Consciousness Development Psychology și de mișcarea biografică antroposofică.

Libido-ul

Freud a fost un om preocupat de adâncurle ființei umane, de cunoașterea abisurilor existențiale ale existenței, căutând să descopere înțelesurile ascunse care stau în spatele comportamentului uman exterior și al neliniștilor lăuntrice care pot duce uneori la patologia vieții psihice individuale. Astfel, el a cercetat cu metodele proprii originea și resursele energiei psihice care stă în spatele întregii activități umane. Pentru Freud, căutarea plăcerii generează energia primordială a vieții psihice, de unde omul organizează toate resursele sale de creativitate, cogniție și afectivitate pentru a fi mulțumit. Căutarea energiei psihice primordiale a fost numită „libido”, ca expresie a orientării după plăcere, a sexualității sub diversele ei forme. Sexualitatea nu este întotdeauna explicită, ea luând forme multiple ale relaționării interumane, exprimându-se printr-o serie amplă de gesturi, atitudini, strategii de comunicare și interacțiune socială.

Prima topică: conștient – inconștient

O idee de bază în prima topică freudiană propune împărțirea vieții psihice în activitățile conștiente și în cele inconștiente. Astfel apare evident pentru observatorul atent că, în cadrul vieții psihice individuale, întâlnim deopotrivă procese complet înconștiente și procese conștiente. Cele inconștiente sunt strâns legate de domeniul fiziologiei corpului uman, cele conștiente țin în principal de activitatea neocortexului în procesele de cogniție.  Între cele două, Freud așează domeniul preconștientului, ca o anticameră în care se pregătesc elemente ale vieții inconștiente care urmează să pășească în domeniul conștienței sau elemente refulate, care sunt sustrase conștientului datorită impactului acestora asupra echlibrului vieții psihice.

A doua topică: id, ego, superego

Ulterior, Freud a revenit la topica aparatului psihic introducând conceptele de id, ego și super-ego, pentru a explica instanțele eului ca generator al conștienței. Astfel, id-ul reprezintă sursa tuturor instinctelor, pornirilor și dorințelor, ego-ul reprezintă eul propriu-zis al omului, care moderează aceste impulsuri pe baza cenzurii create de super-ego, ca internalizare a preceptelor morale însușite de individ prin educația dobândită.

Complexul lui Oedip (Electra)

Pe parcursul dezvoltării psihice a copilului începând cu vârsta de 4-5 ani are loc un proces de inversiune a rolurilor în care atât copilul de sex masculin, cât și cel de sex feminin trec printr-un moment de raportare de tip concurență la părintele de același sex, cu ritmuri și etape de rezolvare a conflictului diferite. La nivel individual se conturează în ritmuri diferite identitatea de sine prin raportare la obiectul sexual de sex opus, respectiv mama pentru băiat și tatăl pentru fată, părintele de același sex fiind considerat „concurența”. Depășirea etapei Oedip a copilăriei reprezintă un proces maturizare în cadrul căruia este echilibrată relația cu părintele de același sex și relația socială generală cu persoane de același sex.

Actul ratat

Elementele ascunse ale vieții inconștiente a omului se manifestă uneori fără voia ego-ului prin comportamente sau erori aparent neintenționate, care dezvăluie frici, frustrări, nemulțumiri. Astfel, prin erori de exprimare, confuzii de nume/persoane/cifre sau situații, manipularea defectuoasă a unor obiecte, viața inconștientului se revelează observatorului atent prin așa-numitele „acte ratate”, care devin oglinzi pentru straturi mai profunde ale vieții psihice individuale. Actele ratate ne indică frustrări, nemulțumiri, negări care nu au fost încă prelucrate de eu, manifestându-se sub pragul conștientului.

Visele

Freud considera că visele sunt o poartă sigură și semnificativă către manifestările inconștientului, căci odată ce super-ego-ul este slăbit prin starea de somn, cenzura conștientului scade, lăsând manifestările vieții psihice abisale să se reveleze în imagini și simboluri. Acestea pot fi interpretate pe baza unei serii de exemple descrise de Freud în „Interpretarea viselor”(Die Traumdeutung, 1899), începând de la ediția a III-a, unde sunt propuse o serie de simboluri. În general viselor le-a fost atribuită o valoare deosebită în mai multe școli de psihologie și în trecut, în cadrul școlilor de filosofie sau grupări religios-spirituale.

Personal consider că indiferent de transformările prin care a trecut psihanaliza în ultima sută de ani, punctul ei de plecare este incomplet, întrucât căutarea plăcerii nu poate constitui motorul întregii activități psihice a omului. Precum Viktor Frankl soma teoria de bază freudiană, subliniez și eu că nu am putea înțelege sacrificiul și motivația ca resursă a faptelor purtătoare de sens din viața omului doar pe baza acestui singur concept. Omul urmărește idealuri, principii, valori superioare ale vieții sale, pe baza cărora se structurează întreaga strădanie a individului spre dezvoltare și echlibru. Conceptele de bază din psihanaliză pot fi unelte temeinice în autocunoaștere, dacă le alăturăm sensul în accepțiunea sa logoterapeutică și criteriul moralității.

dr. Sebastian Stănculescu – psiholog, trainer, autor

Ce este moralitatea?

Ce este moralitatea?

Pentru că în ultima jumătate de an tot mai mulți oameni m-au întrebat ce este de fapt moralitatea, am decis să postez un scurt material despre modul în care înțeleg eu binele din perspectiva morală. 

Trebuie spus de la început că noțiunea de bine are o natură mai subiectivă, personală, dar și o natură mai obiectivă, faptică. 

Aș putea spune că, pentru mine, poate fi bine să ofer o sumă de bani unui om sărac pentru că doresc să fac o faptă bună. Totodată, altcineva poate considera că această faptă nu este una morală, pentru că astfel încurajez cerșetoria. Aici stă subiectivul și personalul din spatele moralității. În acest sens, putem spune întotdeauna că binele este interpretabil, existând o mulțime de perspective din care pot fi privite sau judecate faptele noastre reale. 

Pe de altă parte, există și un caracter mai obiectiv care ne arată că o faptă este imorală atâta timp cât provoacă rău deliberat unei alte persoane, prin opoziție, o faptă bună oferind ajutor sau susținere celor din jur.  Sigur, în discuțiile critice asupra eticii, Kant ar fi obiectat serios împotriva obiectivității la care mă refer aici. Sunt însă convins că există criterii mai obiective și unele mai subiective în privința aprecierilor de natură morală.

Discuțiile pot fi interminabile din perspectiva interpretării faptelor bune sau rele. Oricât de mult ne-am strădui să facem bine, binele acesta se poate transforma uneori în rău, fără voia noastră. Iar asta se întâmplă în același fel în care un eveniment potențial rău se poate transforma într-unul bun. Dacă însă totul ar fi discutabil, atunci moralitatea nu ar mai avea sens. Cine ar fi atunci capabil să judece crimele unui ucigaș în serie atunci când acesta este convins că face un bine omenirii întregi prin uciderea prostituatelor sau a agențiilor de pază corupți. 

Este clar faptul că apariția legilor și a dreptului în Asia Mică și Roma antică a avut de-a face cu stabilirea unor criterii generale în privința moralității. Totuși, dincolo de litera legii, moralitatea însăși a rămas o problemă nelămurită în termeni clari și neinterpretabili. Asta pentru că ea reprezintă o problemă profund personală, care ține de nivelul de dezvoltare personală al individului.

Cu siguranță că furtul, încălcarea proprietății altora, privarea de libertate, agresarea celuilalt sau crima rămân fapte definite în general ca imorale. Însă, pe măsură ce personalitatea noastră se dezvoltă spre o gândire mai amplă, mai complexă, care nu mai este centrată doar pe nevoile proprii, binele și moralitatea primesc un caracter mai general, atingând și alte domenii ale vieții, nepersonale sau transpersonale. Astfel, se dezvoltă un grad mai înalt de înțelegere sau empatie, de conștiență sau asumare pentru nevoi și necesități ale unui grup mai mare de oameni, ale unei epoci, chiar ale omenirii. 

Dacă pentru un om cu nivel scăzut de dezvoltare a personalității sale a oferi bani săracilor este o garanție a moralității personale, pe măsură ce se dezvoltă, omul își dă seama că este o diferență mare între a dori cu adevărat să ajuți un frate-om din bunătate și a-l ajuta din frica egoistă de a nu fi un bun creștin. În același sens, devine o preocupare morală pentru unii oameni grija pentru ecologie, pe măsură ce dezvoltarea personală individuală depășește spațiul nevoilor strict egocentriste. Astfel, faptele obișnuite încep să fie privite dintr-o perspectivă mai amplă, care implică mai multe filtre. Într-un anumit sens, aș putea spune că, pe măsură ce dezvoltarea noastră personală este mai înaltă, viața se complică, iar moralitatea devine și ea o problemă mai complicată. 

Preocuparea pentru bine, pentru etic, pentru moral este caracteristică celor care au parcurs un drum serios în dezvoltarea lor personală sau spirituală. Din acest motiv puțini își pun problema moralității la acest nivel. Binele la un nivel mai înalt rămâne tot o problemă individuală. Probabil că cel mai clar criteriu este timpul în această privință.

Doamne-ajută la o lume în care dezvoltarea noastră personală să ne apropie de subtilități mai profunde ale binelui și moralității, pentru a putea dezvolta noi legături sociale, pentru a ne asuma noi sarcini în viața de zi cu zi, bazate și pe binele general obiectiv, nu doar pe pe cel personal subiectiv! 

Despre simbolistica și semnificația Paștelui

Despre simbolistica și semnificația Paștelui

An de an, milioane de creștini sărbătoresc Paștele după trecerea iernii. O veche sărbătoare iudaică ce comemora eliberarea din sclavie a unui trib nomad, care a stabilit ca simbol al recuperării independenței sale și sacrificiul ritualic al unui miel pentru fiecare familie, a fost preluat în cultura creștină răsăriteană ca obicei devenit tradițional, uitând semnificația sa inițială. 

Alături de Crăciun, Paștele reprezintă un pretext pentru un mare ospăț în familia de origine, unde cultul strămoșilor și conștiența continuității neamului (sau religiei) sunt restabilite anual. La masa dedicată evenimentului sunt pregătite ouă colorate (inițial doar roșii), preparate din miel (dacă le suportăm mirosul sau gustul), pască, sarmale sau cozonaci. Unii se înghesuie la miez de noapte lângă biserici (deși nu le vizitează decât în Sâmbăta mare, înainte de petrecere), se bat pe punguțe cu pâine uscată stropită cu vin ieftin, apoi mănâncă și beau într-o veselie, ca în basme, timp de două-trei zile. 

Câte un om mai bisericos știe ceva despre jidovii cei răi care l-au răstignit pe Domnul, alții, smeriți, amintesc despre suferințele lu’ Hristos pentru păcatele oamenilor, încercând să mimeze o atitudine cuvioasă și blajină, ca de Crăciun, când își mai amintesc de cei săraci sau se abțin de la năravurile lor obișnuite. Asta mi-amintește de Ovidiu, care descria sălbaticii geți domoliți din patimile petrecerilor și alcoolului de câte vreun sfânt de-al lor, coborând la Tomis din Munții Geției, ca să-i certe și să le amintească de bunele moravuri. Doar că acum nu coboară în mod exterior nimeni din munți, ci comemorarea anuală le reamintește creștinilor de bune moravuri. 

Să fie acesta Paștele? Un pretext pentru mese împărătești și reîntoarcerea la valorile tradiționale? Care ar fi atunci diferența dintre această sărbătoare și oricare alta din seria obiceiurilor tradiționale?

Unul dintre cele mai importante personaje ale istoriei creștinismului, sfântul Apostol Pavel, spunea deja în primul secol de existență a noii credințe că învierea, respectiv Paștele resemantizat, reprezintă fundamentul religiei sale (1Cor., 15:14). Cum poate omul modern să pătrundă o semnificație mai profundă, transconfesională, a acestei sărbători astăzi? 

Pentru cele mai vechi culturi ale omenirii, în cadrul unor sisteme de credințe chtoniene și astrale, primăvara ca moment al echinocțiului, al echilibrului între întuneric și lumină, a reprezentat un spațiu spiritual aparte. Pe de o parte, balaurii întunericului și ai morții sunt învinși de forțele vieții, forțele fertilității care renasc din amorțeala anotimpului rece. Pentru multe culturi tradiționale Mama Pământ, Terra Mater, sub diverse forme în care a fost ea adorată (Gheea, Demetra, Inanna, Natura, etc.), era sărbătorită fastuos la începutul primăverii, puțin înainte sau puțin după echinocțiu. Pe de altă parte, la nivel arhetipal, echinocțiul reprezenta atingerea echilibrului pe drumul spre ascensiunea astrală a miezului de vară solstițial. Din perspectiva unei religii solare, serbarea primăverii constituie un moment al renașterii luminii, care se reclădește, este revigorată și reiterată după ce forțele frigului și întunericului sunt învinse. 

Renașterea forțelor naturii, învierea din moartea iernii au reprezentat simboluri semnificative pentru spațiul cultural tradițional al multor popoare, căci ritmurile naturii influențau semnificativ stilul de viață și chiar existența comunităților arhaice. În spatele disputelor confesionale și religioase, putem întrezări, atât în spațiul catolic, cât și în cel ortodox, urme arhaice al unui cult străvechi agrar sau solar, tributar Mamei Pământ sau Tatălui Soare. Totuși, întrebarea firească este: unde stă miezul creștinismului în fața simbolisticii pascale, care se suprapune într-un mod firesc unor arhetipuri religioase universale? Floriile și Paștele erau sărbători ale vegetației și acum două mii de ani, care însă fuseseră transformate în ceva nou în sufletele primilor creștini. Ce este acest nou, specific noii credințe?

În opinia mea, creștinismul propune o nouă paradigmă de întâlnire cu forțele întunericului. Dacă în vechile religii întunericul era fie adorat, fie distrus mitic sau magic/ritualic, în noul context este promovată oînțelegere diferită asupra forțelor dezechilibrului, forțelor haosului, ale răului. În Săptămâna Patimilor, Fiul lui Dumnezeu nu i-a judecat pe cei care i-au făcut rău, nu a luptat împotriva dușmanilor, ci a stat drept pentru dreptate și adevăr, având răbdare ca ceea ce avea să se întâmple, să se întâmple. Prin interdicția din Joia Mare de a nu scoate sabia – lansată discipolului iubit, fondatorul legendar al Bisericii Catolice, Petru, întrevedem fundamentele unei credințe care trebuia să nu ridice sabia împotriva cotropitorilor sau a celor ce, fără să știe, înfăptuiau voia forțelor potrivnice.  Să nu uităm că această interdicție a venit la foarte scurt timp după ce noua religie primise cultul ei principal, la cina din Joia Mare. 

Cel mai important model al relației cu întunericului aparține misticii creștine profunde. Este vorba despre călătoria în adâncurile pământului din Sâmbăta Mare, unde forțele întunericului și morții sunt biruite, făcând posibilă învierea. Însă răul nu este distrus în acest moment, iadul nu dispare, demonii nu sunt uciși. Sufletele celor drepți sunt eliberate din tărâmul umbrelor, dar acest tărâm își păstrează identitatea și după înviere. Acest model al transformării forțelor răului și al delimitării spațiilor binelui de cele ale răului stă ca model în spatele semnificației Paștelui. 

Paștele este o celebrare a forțelor vieții, a renașterii și a luminii. Dar, la un nivel mai profund, creștinismul esoteric înțelege prin Paște un model al întâlnirii transformatoare a omului cu forțele răului, transformându-le și delimitându-se de ele. 

Doar prin această transformare a răului, prin eliberarea de forțele haosului și distrugerii, omul are acces la învierea simbolică, la trezirea spre o nouă viață spirituală. În fiecare moment de prag al vieții, omul stă în fața unei morți sau a unei decizii care îl va duce spre o nouă viață. Fie să avem parte de cât mai multe învieri, pe drumul inițiatic al vieții noastre!

Citate despre moarte

„Gândul morții mă lasă pe deplin liniștit, pentru că am o convingere fermă că spiritul nostru este o ființă pe care natura nu o poate distruge. Spiritul există din eternitate în eternitate, este asemenea soarelui care, deci și pare să apună pentru ochii noștri muritori, de fapt nu apune, ci continuă să strălucească mai departe.”

Johann Wolfgang von Goethe

„Moartea poate fi înțeleasă ca o trecere de la o stare de existență la alta, de la un stadiu limitat de a trăi la unul mai înalt, mai liber. Este greșit să presupunem că totul se termină odată cu moartea. Ceea ce se termină sunt doar condițiile temporare în care oamenii au trăit pe pământ.”

Peter Deunov

„Moartea este îndepărtarea a tot ceea ce nu ești tu. Secretul vieții este să mori înainte de a muri, pentru a afla că nu există de fapt moarte. „

Eckart Tolle

„Moartea este dorința unora, ușurarea multora și finalul tuturor.”

Seneca

„A te feri de moarte este un lucru ne natural și nesănătos care-i răpește celei de-a doua jumătăți de viață sensul.”

Carl Gustav Jung

„Nu de moarte ar trebui să se teamă omul, ci de faptul de a nu-și trăi viața. „

Marcus Aurelius

„Nu îmi este frică de moarte. Am fost mort milioane și milioane de ani înainte să mă nasc și nu am suferit nici cel mai mic inconvenient din partea acestui fapt. „

Mark Twain

„Moartea nu ia prin surprindere omul înțelept. El este întotdeauna pregătit pentru ea. „

Jean de la Fontaine

„Nimeni nu vrea să moară. Chiar și oamenii care își doresc să ajungă în cer se feresc să moară pentru a ajunge acolo. Și totuși moartea este destinația pe care o împărtășim cu toții. Și ăsta este precum ar trebui să fie, deoarece moartea este probabil cea mai bună invenție a vieții. Ea constituie factorul de schimbare ale vieții. Ea curăță ceea ce este vechi pentru a face loc pentru nou. „

Steve Jobs

„Aș prefera să mor de o moarte semnificative decât să trăiesc o viață cuțite de semnificații. „

Corazon Aquino

„Fără frica de moarte nu există bucuria vieții.”

Proverb taoist

„Frica de moarte derivă din frica de viață. Un om care își trăiește viața cu adevărat este pregătit să moară în orice moment.”

Mark Twain

Semnificația visului și conștiența. Ateliere dedicate studiului vieții de vis.

Semnificația visului și conștiența. Ateliere dedicate studiului vieții de vis.

Ce

Vă propunem un atelier de lucru asupra domeniilor conștienței noastre (inconștiență, subconștiență, conștiența de zi și supraconștiență) pe baza vieții de vis. O serie semnificativă de studii clasice și noi au fost dedicate studiului reprezentărilor de vis (Freud, Jung și Steiner sunt cei care au abordat problema cel mai profund), încercând să aducă răspunsuri la întrebările legate de vis: ce semnifică visul, ce reprezintă el, ce revelează el sau la ce poate fi folosit imaginarul atât de bogat al vieții de vis?

În cadrul acestui atelier vom răspunde, pe două tematici abordate în cele două zile diferite ale cursului, la o parte din aceste întrebări astfel încât participanții să poată să își prelucreze propriile trăiri, ordonându-le după domeniul lor de manifestare, dezvoltând intrumente de lucru cu viața proprie de vis.

De ce

Tot mai mulți beneficiari ai centrului nostru pe partea de coaching, dezvoltare personală sau terapie sunt interesați de modul în care pot lucra cu viața lor de vis pentru ca aceasta să devină un instrument potrivit pentru dezvoltarea spirituală a individului.

Cum și când

Semnificația profundă a visului și conștiența (I). Atelier despre inconștient și subconștient – sâmbătă, 4 martie 2017, orele 10:00 – 17:00.

Semnificația profundă a visului și conștiența (II). Atelier despre supraconștiență – duminică, 5 martie 2017, orele 10:00 – 14:00.

Înscrieri

contact@sebastianstanculescu.ro

Atelier pentru retrospectiva anului, 28 decembrie 2016


Dragi prieteni,

Ca în fiecare an, vă invit la un atelier de lucru asupra propriei biografii prin integrarea, dezlegarea și înțelegerea sensului evenimentelor acestui an. Știm cu toții că pe drumul propriu de dezvoltare personală primim lecții și daruri specifice fiecărei etape prin care trecem. La final de an, este important să vedem ce teme am primit, la ce „munci!” am fost trimiși și ce semințe pentru viitor purtăm spre anul 2017, în perioada Nopților Sfinte.

Durata: 17:00 – 20:00

Inscrieri: inscrieri@sebastianstanculescu.ro

Pentru eveniment este util să aduceți jurnale, tablete, agende și alte materiale care va pot ajuta la realizarea retrospectivei.

Vă aștept cu drag!