„Călătorii între lumi” de Sebastian Stănculescu

CĂLĂTORII

ÎNTRE LUMI

Contribuții la cercetarea

culturii tradiționale românești

 

Fragment introductiv

Omul călătorește în „lumi” și iese din cadrul unor „lumi” prin activitățile obișnuite ale vieții sale. El poate schimba „lumea bună” cu „lumea rea”, „lumea a treia” cu „lumea occidentală”, lumea virtuală a internetului cu lumea concretă, reală. Și există fel și fel de „treceri” între aceste „lumi”, în funcție de originea călătorului și de scopul călătoriei propuse. Pentru culturile tradiționale aceste „lumi” și „trecerile” dintre ele pot avea valori importante în raport cu sacrul și cu posibilități noi de experimentare a unor domenii spirituale suprasensibile

Din punct de vedere antropologic, spațiile și grupurile sunt percepute ca „lumi” de membrii unei comunități în funcție de criterii sau valori specifice. În cadrul studiului nostru nu vom aborda din perspectiva pragmaticii receptarea conceptului „lume” pentru omul modern, ci ne vom îndrepta spre viziunea culturii tradiționale asupra „lumilor” și „trecerii” în și prin acestea în raport cu spațiul concret sau cu tărâmurile spiritelor.

Reprezentantul spațiului tradițional „călătorește” prin mai multe lumi concrete și neconcrete în viața cotidiană. În drum spre câmp poate întâlni un loc rău, stricat de măestre, iar, în pădurea de fag de la marginea satului, poate găsi urme înfricoșătoare ale prezenței Fetei Pădurii. El poate comunica cu strămoșii săi în vis, aducând îndrumări privind semănatul sau vremea secerișului. Iar la moartea sa, trupul reprezentantului culturii arhaice este purtat pe brațe din bordeiul său către cimitir, într-un sicriu de lemn, însă în același timp, pe un alt plan, sufletul său pornește ca dalb de pribeag pe Marele Drum spre lumea cealaltă, unde se reîntâlnește cu ai săi ori se întoarce în cadrul naturii care i-a oferit un veșmânt temporar din lut în existența pământească efemeră.

Culturile arhaice prezintă deseori cele două realități, spirituală și materială, drept complementare și interdependente. Acestea uneori se suprapun, alteori se depărtează calitativ, însă întotdeauna păstrează spații de comunicare sau de trecere dintr-una în cealaltă. Platon a încercat o revenire din domeniul mitologiei epice spre domeniul principiilor în distincția realizată în special în dialogurile Timaeus, Crathylus și Charmides dintre lumea ideilor și lumea senzorială. Însă aceasta a rămas în cadrul filosofiei mai mult un spațiu al speculației raționale, al distincției dintre gândire și materie spre finalul antichității și evul mediu. În cadrul culturilor tradiționale lumea spirituală își păstrează substanța și consistența, am putea spune ființialitatea, printr-o serie amplă și diversă de practici și legende care descriu legitățile și diferențele dintre tipuri de „lumi”.

Distincția făcută de Mircea Eliade în 1949 în Traité d’histoire des religions[i] între spațiul sacru și spațiul profan, elaborată pe larg în 1964 în studiul dedicat, Le Sacré et le Profane, definește „lumile” între cele două polarități ale gândirii mitice și profane, ca accepțiune concretă și spirituală, stabilind raporturi multiple între ele, discutate și de Arnold van Gennep din perspectivă ritualistică deja din 1909[ii].

Cercetările filosofice, filologice, etnologice, istorice și antropologice au abordat problema definirii lumii concrete și a lumilor neconcrete precum și a călătoriilor fizice și a celor spirituale între acestea datorită importanței unei asemenea clarificări. Pentru că omul trăiește în „lumi”, creează „lumi” și se deplasează permanent în cadrul sau între limitele acestora, definirea accepțiunii de „lume” constituie o necesitate pentru orice cercetare și, implicit, o necesitate de a delimita cadrul prezentului studiu asupra culturii tradiționale.

Însă nu toți oamenii au acces la aceleași „lumi”, deși se află în același timp și în același spațiu. Coordonatele temporal-spațiale sunt valabile doar în cazul lumilor concrete, întrucât tărâmurile spirituale devin accesibile, ca lumi suprapuse, doar spiritelor sau inițiaților, doar unei categorii restrânse de oameni din cadrul unei comunități. Această situație este ilustrată clar de mare parte din reprezentanții sacrului din cadrul culturilor tradiționale unde șamanul, vătaful călușarilor, șolomonarul sau vrăjitorul au acces, printr-o inițiere sau prin calități native de excepție, la lumi nevăzute. Acest drum deseori nu are întoarcere pentru sufletele plecate, ceea ce limitează posibilitatea existenței unor descrieri din partea răposatului, fiind posibilă rar  prin intermediul visului, care rămâne în apropierea fabulosului.

În acest studiu ne-am propus să se îndreptăm atenția spre „lumi” și accesul la acestea din perspectiva culturii tradiționale în general și a culturii tradiționale românești în particular. Intenția noastră este aceea de a pătrunde mai profund în universul complex al unor concepții arhaice care stau mereu sub umbra interpretărilor și teoriilor antropologice exterioare culturii arhaice în sine. Modelele abordate în taxonomiile propuse provin din observarea atentă a corpusului de texte și a materialului folcloric și mitologic studiat, neavând un caracter aprioric.

[i] Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, Editura Humanitas, București, 2005, p. 375.

[ii] Arnold van Gennep, Riturile de trecere, Editura Polirom, București, 1996, p. 15.

 

Cuprins:

CONSIDERAȚII PRELIMINARE
Lume sau tărâm
Statulul „lumilor”
Perpective și paradigme asupra „lumilor”
Termeni utilizați și etimologie
Partea I. LUMI și „LUMI”
Lumea noastră
Comunitatea rurală
Comunitatea genealogică
Lumea noastră ca percepție culturală și etnică
Lumea de demult și lumea de apoi
Lumi mitice din fondul precreștin
Lumi mitice iudeo-creștine
Fuziuni și influențe între fondul arhaic și fondul creștin
Celălalt tărâm
Existențele tărâmului celălalt
Elemente de geografie și organizare a celuilalt tărâm
Lumea cealaltă
Contexte: rituri de trecere și călătorii inițiatice
Ceea lume
Făpturi din lumea de dincolo
Partea a II-a. CĂLĂTORII și „CĂLĂTORII”
Călătoria reală în spaţiul real
Contexte ocupaționale ale călătoriei
Alte contexte concrete ale călătoriei
Călătoria de tip mitico-ritual în plan real
Alaiuri și ceremonii precreștine
Alaiuri și ceremonii creștine
Călătoria de tip mitic în plan mitic
Călătoriile în mituri și legende
Marea Călătorie
Partea a III-a. CĂLĂTORI ȘI „CĂLĂTORI”
Călătorul real în spaţiul real
Călătorul real în spaţiul mitic-imaginar
Călătorul mitic în spaţiul real
Călătorul mitic în spaţiul mitic
CONSIDERAȚII FINALE
ANEXE
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.