despre curajul de a ne asuma deciziile luate

Grota pentru sihastriezilele trecute un baietel m-a intrebat ce culoare sa foloseasca pentru a desena ce a visat in noaptea precedenta… calm, binevoitor si cu un zambet larg, i-am explicat micutului ca visul lui era al lui, nu al meu, asa ca eu nu aveam cum sa stiu cum ar putea fi desenat un vis care nu imi apartine.

i-am spus ca era decizia lui ce culoare alege. si baiatul m-a intrebat mai departe ce este o decizie. asa ca m-am strofocat sa ii explic faptul ca o decizie este ceva ce noi hotaram sa facem… dand inocent din cap, a continuat cu intrebarea: „Da’ si daca aleg o culoare care nu e buna?”…

vedeti, de asta imi plac mie copiii foarte mult, caci ei sunt foarte sinceri, mai sinceri decat adultii, si asta ne ajuta sa vedem mai bine unde se afla fiecare. i-am explicat ca nu exista o culoare buna sau una rea. ci doar culori care seamana mai mult sau mai putin cu ceea ce intentionam noi sa facem, cu ceea ce vrem de fapt. daca vrem sa semene cu visul, cautam ceva ce seama cu el, mai mult sau mai putin. si daca nu seamana cu visul pana la urma, nu este nicio problema, caci este desenul nostru si cunoastem si visul de la care a pornit; iar apoi putem sa ne bucuram de un desen si daca a iesit altfel decat ne-am propus.

copilul a desenat cu usurare si curaj timp de vreo 10 de minute, apoi mi-a spus „gata”. ne-am uitat impreuna la desen si mi-a zis, zambind, ca ii place desenul, chiar daca nu seama cu visul lui, pentru ca a desenat o casa frumoasa si el nu invatase sa deseneze case pana atunci.

cu oamenii mari este insa mai greu…

m-am intalnit cu un prieten care semana perfect cu baietelul acesta. situatia era dubios de similara. facea pasi in lumea reala pentru implinirea unui vis. si nu stia ce culori sa foloseasca pentru a-i fi bine. i-am zis sa ia o decizie, caci este visul lui, iar eu nu il cunosc. si m-a intrebat ce este o decizie. si i-am spus ca o decizie este o hotarare pe care ne-o asumam ca oameni maturi, indiferent de faptul ca ar putea avea un rezultat mai aproape sau mai putin aproape de ceea ce vrem noi. mai greu a fost insa sa ii explic ce inseamna asumare, pentru ca asumarea este ceva ce un copil intelege greu, iar copiii din oamenii mari nu vor sa invete lesne. caci asta ii forteaza sa creasca mari si sa nu se mai poata ascunde dupa scuze copilaresti.

exista in viata multe decizii, de la cele mai banale – cum ar fi marca de hartie igienica pe care sa o utilizam – pana la jobul pentru care am aplicat sau orasul in care ne relocam. si indiferent de impactul lor mai mare sau mai mic asupra biografiei noastre, ne intalnim cu aceleasi provocari. daca iau hartia igienica cu doua straturi, ca imi place culoarea, se poate sa fie nemultumit partenerul, ca e prea subtire. daca o iau pe cea cu trei straturi, miroase a vanilie, iar eu am alergie la mirosuri chimice. va fi el multumit, dar eu voi avea o reactie alergica…

sa continuam…

jobul? pai daca aleg un job si un pachet salarial si maine sunt chemat la un alt interviu pentru mai multi bani si eu nu mai pot pleca… ce ma fac atunci? sau poate ca nu o sa imi placa colegii…

relocarea? poate va fi mai frumos la munte decat in Bucuresti… dar acolo nu voi avea viata de noapte si cultura…

despre asta este vorba in a ne asuma o decizie luata. caci orice decizie aduce cu sine anumite efecte ale ei, comode sau incomode. iar omul copilaros si inca imatur doreste sa nu isi asume prea multe efecte neplacute, ca unele dor si il fac sa se simta neplacut.

insa oamenii mari invata ca placerea si comoditatea nu pot fi barometrele unei vieti adevarate. sunt doar limitarile intre care isi duce viata omul slab si imatur.

a lua decizii inseamna a avea curajul si sinceritatea de a ne asuma orice efecte deriva din alegerile noastre, cu demnitate si incredere ca pana la urma toate pot fi reechilbrate si ca din orice lucru putem invata ceva. de pilda, putem invata sa desenam o casa, cum a spus baietelul istet.

oamenii mari-copii cauta mereu ca in deciziile lor, un alt om, pe care il investesc cu autoritatea unui om mare, sa isi puna parafa. „domnule Stanculescu, sa divortez eu la 43 de ani sau sa stau cu el, ca tot locuim in aceeasi casa de atatia ani si ne-om intelege cumva?” domnul Stanculescu si nici un alt domn sau doamna nu sunt oamenii mari care sa ia decizii in locul altora. copilul trebuie sa aleaga singur culorile din care va realiza desenul sau. si el trebuie sa isi asume rezultatul alegerii sale. caci doar asa se creste mare. altfel, omul ramane un copil mic, timorat si indecis in fata valurilor vietii sale.

de ce este greu sa ne asumam decizii? pentru ca nu am invatat sa avem doua lucruri, care sunt nestematele cele mai importante din tolba vietii noastre. curajul de a merge mai departe indiferent de taramurile care ne asteapta inainte este prima nestemata. cea de-a doua este increderea in viata, in faptul ca orice lucru are ceva sa ne invete, si ca din orice situatie putem iesi la timpul potrivit.

cand increderea sau curajul lipsesc, ne putem transforma in copii mici si avem nevoie ca altcineva sa preia controlul asupra vietii noastre, ca sa faca ceea ce, de altfel, noi insine ar fi trebuit sa facem. caci si alegerile altora pot fi la fel de bune sau de proaste ca ale noastre. doar ca atunci cand altul ia o decizie proasta pentru noi, din mentalitatea imatura de copil, dam vina pe el, si nu invatam nimic nou, nu de dezvoltam pe noi. atunci cand luam noi insine o decizie proasta, asumata, ne inteleptim si devenim mai puternici.

sigur, niciodata cand iei o decizie nu stii care va fi finalitatea ei. pentru ca viata este o experienta dinamica si transformatoare. doar ca unii oameni aleg sa ramana copii mici, care nu traiesc experientele minunate ale vietii si nici nu isi deschid aripile pentru calatoria dezvoltarii pe care viata le-o aduce in cale. altii insa invata sa isi asume cu maturitate viata lor si sa porneasca in marea drumetie a devenirii, cu incredere in viata si curaj.

si atitudinea fata de viata este tot o alegere. si ea are consecintele ei, pe care indiferent ca ni le asumam sau nu, ne sunt impuse de viata insasi. acum imi amintesc de un tanar care terminase ASE-ul si lucra la un call-center pentru 800 lei/luna si se plangea ca are o viata grea si fara perspective de viitor. si avea dreptate, nu avea nicio alta perspectiva, pentru ca nu isi asumase decizia de a lucra pentru 800 de lei la un call-center.  totul este o decizie si o asumare. chiar si cand ne referim la fortele de destin. cat timp suntem imaturi si ne revoltam fata de ceea ce am ales si fata de ceea ce am decis acum sau in trecut, nu putem invata nimic si nu ne putem nici elibera de cercurile inchise in care ne-am pus. abia cand imi asum o decizie luata pot sa o transform in potentialul ei cel mai inalt pentru dezvoltarea mea superioara. abia atunci pot transforma in lectii de viata si intelepciune toate deciziile sau faptele care mi-au adus suferinta.

eu am decis sa fiu ceea ce sunt. si eu am decis sa am in jurul meu oamenii pe care ii am. si eu sunt autorul situatiei mele de viata, a profesiei sau a vietii mele personale. neasumarea, revolta, nemultumirea, sunt toate umbrele unor copilareli ale celor care inca nu au decis sa creasca mari. caci a creste mare inseamna tocmai a-ti asuma si ceea ce nu iti convine. un om matur isi asuma toate aceste lucruri si pe asumarea roadelor deciziilor din trecut, poate cladi prezentul si viitorul. atunci el poate deveni un om mare, atunci el devine o individualitate libera.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.