despre cei care spun adevărul și despre cei care sunt politicoși

cred ca este inutil sa mai spun ca a fi politicos si a spune adevarul nu ar trebui sa fie lucruri opuse. omu’ poate spune si adevarul, fiind politicios, dar problema sta deseori la celalalt capat al firului. de asta sa le ai pe ambele pare uneori aproape de utopie, daca ma uit bine in jurul meu. adica unii nu pricepe domne’, nu pricepe politeturile!

eram intr-unul din acele momente boeme – cum am eu deseori cand imi e lumea draga, viata frumoasa si pare liniste in interior – cand, intalnind o situatie nedreapta, am facut un exercitiu de pozitivitate si nu am judecat, nu am criticat o situatie oarecare de viata. am decis sa ii dau omului o sansa cu inima deschisa intelegand ca, din perspectiva lui, unele lucruri nu puteau fi privite dintr-o lumina morala, dincolo de interesul propriu.

pe unii insa ii mananca in fund, asa ca individul m-a intrebat ce as fi facut eu in locul lui. evident, am fost sincer si i-am zis ca eu m-as fi gandit la urmarile actiunilor mele asupra celorlalti. si am spus asta cu sinceritate si fara sa doresc sa judec fapta lui. chiar am fost bucuros ca mi-a iesit bine, fara ironiile mele obisnuite si chiar fara o energie de critica. atata de discret am fost, incat omul nu a inteles ce vreau sa zic si m-a rugat insistent sa ii explic cum vad eu lucrurile. si asa a inceput povestea interesanta, care nu imi e deloc necunoscuta…

asa ca am lasat politetea de o parte, pozitivitatea zen, si am zis sa fim si noi directi, ca doar de’, suntem oameni seriosi si maturi. rezultatul? am „devenit” un om rau pentru ca un om bun nu ii raneste pe ceilalti. cu ce l-am ranit? nu era clara povestea… insa se pare ca rautatea mea consta in faptul ca nu l-am inteles pe bietul om si tristetea lui si astfel am fost direct, deci rau…

acum, sincer sa fiu, chiar am inteles si de asta nu am judecat ce a facut, am tacut plin de intelepciune, desi simtul meu moral a detectat nedreptatea, cum o face intotdeauna. insa am fost politicos si nu am spus nimic initial, intelegand perspectiva omului. dar, cum l-a mancat in fund politetea mea fortata si si-a cerut-o, omul si-a luat-o, desi intr-un mod chiar decent si frumos… (pentru ca puteam sa i-o zic si mai direct de atat – stim ca se poate).

concluzia mea? era o mai mica risipa de energie sa fiu de la inceput nepoliticos, dar direct, pentru ca politetea nu mi-a folosit la nimic. si nici omului nu i-a folosit la ceva, ca Zambilicai (traiasca folclorul urban!)

zic dar ca este moral si just ca cine este politicos din fire sa steie’ politicos, daca asta este natura lui. asa cum cred ca cei care sunt sinceri din fire, trebuie sa fie sinceri, caci daca facem pe politicosii fara sa fie din filmul nostru, nu ne iese bine. la fel si daca facem pe sincerii si nu e din filmul nostru. mie unul politeturile imi ies libidinoase si siropoase. unora sinceritatile le ies minciuni si mai gogonate decat minciuna initiala.

m-am dat cu prima multi ani si am fost libidinos si insiropat atat de bine, incat unii apropiati nici nu s-au prins ca de fapt eu nu sunt politicos din fire, ci ma feresc de sinceritatea mea aspra pentru a nu produce multe cioburi. si stiu multi oameni care sunt din filmul politetilor si se straduiesc sa fie sinceri, dar zau ca nici lor nu le iese. de pilda, mai ieri, o prietena care voia sa ii dea papucii iubitului parazit pe care nu il mai suporta, se ruga sa o insele ca sa aiba un motiv serios pentru a se desparti fara sa il raneasca… iz de politeturi autodisctructive, daca ma intrebi pe mine, dar eu fiind cel rau si sincer mai bine sa nu mai fiu intrebat ce parere am, mai ales de cei sensibili si politicosi. caci clar suntem din filme diferite, iar eu o sa „raman” rautacios si aspru, iar ei (ne)sinceri (cu ei insisi)…

pledez deci pentru autenticitate si poate, din asta, creste prin dezvoltarea personala si o abilitate noua de a fi sincer fara a parea „rau” sau de a fi politicos fara a fi nesincer. insa mai rar mi-am clatit ochii cu din astea in ultima vreme.

insa imi exersez pozitivitatea si ma straduiesc…. ca noi toti de altfel

One thought on “despre cei care spun adevărul și despre cei care sunt politicoși

  • 7 februarie 2016 at 12:01
    Permalink

    Buna! Eu cred ca este f complicat, pt ca am intalnit oameni care de altfel se si credeau prieteni mei, care insistau asupra pareri mele sau chiar sa le dau un sfat. Si daca faceam greseala sa ma implic in poveste sa imi spun parerea clar vedeau parerea mea ca pe un atac direct si personal. Insa in timp am invatat sa fiu mai subtila si sa.i spun sa se gandeasca bine pt ca ea isasi este singura in masura sa isi dea un raspuns eventual sa.i recoman o carte despre un caz asemanator. In concluzie este grav sa.i spui unui om ca nu are dreptate sau ca greseste. Pt ca nu va tine cont de parerea pe care a ” cersit.o” ba chiar se va intoarce impotriva ta. O zi minunata!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.