Scrisoare deschisă: Etnocentrism și dacomanie postdecembristă

In ultimii ani am vazut, am tacut, am asteptat sa se opreasca valurile de ‘dacomanie’, ‘tracopatie’ si etnocentrism in general, subiect sensibil pentru multi oameni. Dar am constatat ca nu se poate opri nici dupa 25 de ani de la revolutie. Sau, mai bine zis, nu foloseste sa taci si sa astepti in cazul meu, mai ales cand esti tu, vrand-nevrand, implicat. Asa ca am decis sa scriu despre legatura mea cu acest fenomen.

Dacomania a inceput sa ma priveasca si personal mai cu seama dupa aparitia documentarului „Dacii. Adevaruri tulburatoare” in 2012, la care mi-am dat acordul sa apara un interviu cu mine legat de o problema de paleografie.

In ultimii ani de liceu si in studentie am avut prieteni si profesori dacisti, pasionati de nelatinitatea stramosilor nostri. Si am fost impresionat de ardoarea unor cautari romantice a originilor autentice, a izvoarelor istorice uitate sau ascunse. In perioada liceului, am redactat si Epopeea Getica, un poem despre conlucrarea si punctele comune din legendele lumii.

Pentru cine nu stie, eu am copilarit intre copii maghiari, sasi si romani. Si in ultimii ani am fost chemat sa vorbesc despre colindul romanesc sau despre traditiile romanesti in locuri unde se vorbea urat despre ‘bozgori’ sau ‘nemtalai’. Cei care ma invitau si se incadrau categoriei amintite nu stiau cat de mult pretuiesc cultura germana pentru marea ei filosofie sau ca bunicul meu din partea tatei este maghiar. Am considerat ca nu avea niciun sens sa le spun ceva atunci despre inadecvare si discriminare, caci credeam ca este destul sa rad in sinea mea, uitandu-ma la ignoranta umana in deplina ei desfasurare.

De-a lungul timpului, n unele medii daciste, am observat atitudini prea pasionale si agresive, care m-au facut sa imi doresc sa ma departez de orice forma de nationalism care se contureaza astazi din tot mai multe parti. Caci pomul se cunoaste dupa roadele sale…

Pentru cine nu cunoaste detalii despre activitatea mea individuala de cercetare, as completa ca am lucrat pe inventarele cioburilor din cultura Vinca-Turdas timp de trei ani de zile, cautand corespondente cu inventare arheologice din bazinul Mediteranei pentru a intelege daca putem vorbi despre o cultura scrisa generalizata in bazinul inferior al Istrului (cultura Zeitei Mame, dupa terminologia propusa de M. Gimbutas). Mi-am stricat ochii fara lumina corespunzatoare si am inghitit bacterii sute de ore prin muzee si biblioteci, rasfoind anale ale institutelor de arheologie si discutand cu diversi cercetatori. Am copiat de mana Codexul Rohonczi si am pierdut alte sute de ore pe semnele placutelor de plumb (crezute a proveni din zona Sinaia) sau a unor pietre scrijelite din diverse situri arheologice. Am realizat aceste intreprinderi de tinerete cautand cu o deschidere sincera corespondente si izvoare, legaturi si teorii. Personal nu am cercetat problemele discutate aici dand click-uri pe site-uri fantoma de pe internet, ci documentandu-ma serios, revenind la sursele pe care le avem, ca orice cercetator care cauta adevarul. Iar, pe baza a ceea ce am studiat, este lipsit de orice realism sa apropii cultura veche romaneasca de culturile Vinca-Turdas. Am sa afirm mereu cu tarie ca eu consider ca dacii nu puteau fi urmasii locuitorilor din cursul Muresului in mileniile VI-VII i.e.n pentru simplul fapt ca distanta de V-VI milenii presupune alte inventarii arheologice, alte vremuri. S-au schimbat limbile, scrierea, cultura, religiile care au existat pe aceste meleaguri, mai ales prin influenta indo-europenilor. Iar trecerea de la daci spre daco-romani si romani a fost din nou un proces cu schimbari esentiale.

Cand mergem la birou prin traficul aglomerat al vietii urbane moderne nu ne ajuta cu nimic sa stim ce limba vorbeau dacii. Iar atunci cand le oferim copiilor o invatatura despre empatie, ca sa fie oameni mai buni cand vor creste mari, nu este important sa stim daca descoperirile arheologice din Lepinski Vir sunt ale dacilor sau ale asa-zisilor pelasgi. Pentru ca a fi mai amabil cu partenerii la trafic tine de moralitate si de stima de sine, nu de identitatea de neam sau de veneratia noastra pentru trecutul lui glorios. Totusi, inteleg pe deplin pasiunea pentru origini, pentru mitologie si istorie.

Zalmoxe si tablitele de la Tartaria, Codexul Rohonczi (cu o megagogomanie de traducere falsa) si placutele de plumb de la Sinaia(?) nu au nicio treaba una cu alta si nici cu stradaniile unora si altora de a pune impreuna piese dintr-un puzzle care se cracaneaza peste 8000 de ani de istorie. Nu vreau sa mai dau argumente istorice, filologice, arheologice sau antropologice, dar orice incercare de a atribui poporului roman de astazi o istorie care NU ii apartine lui este aberanta pentru orice gandire logica, caci vorbim despre multe milenii distanta. Sa ne amintim doar ca Egiptul a crescut si a disparut in trei milenii, Roma si Persia Antica mai putin… Iar aceste lucruri sunt elemente de baza in cultura generala.

Pasiunea pentru istorie si valorile traditionale este un mare dar al vietii culturale individuale. Si in toate culturile si civilizatiile omenirii, intelectualii, artistii, oamenii de stiinta ai vremii s-au mandrit cu valorile stramosilor sau inaintemergatorilor, cu istoria sacra a poporului lor. Altfel istoria si constienta apartenentei genealogice nu ar avea sens. Nevoia de a naste traditii si de a le urma este si astazi o necesitate culturala a oricarei comunitati. Insa atunci cand aceasta raportare la trecut nu naste mandrie si bucurie, ci dezbinare si conflicte intre oameni, ea poate cadea spre o zona complet nesanatoasa.

Din pacate, discursurile despre daci, despre traci si locuitorii Europei Vechi au ajuns dupa anii 1990 intr-o zona nebuloasa. Dacismul promovat prin ideologia comunistă (unii îl atribuie doar lui Iosif Constantin Drăgan, desi nu a fost singurul inspirator al ei) a avut desigur și rele, dar și bune. După 1990 însă, o zona in care au fost suprapuse imaginatia, creativitatea, spicuirea si rastalmacirea unor documente s-a înfrățit puternic cu discriminarea, nationalismul si ura. Iar in acest moment lucrurilor trebuie sa le fie spus pe nume, caci nu mai vorbim despre pretuirea trecutului, ci despre o manie distructiva etnocentrista. Si cei care sunt treji trebuie sa spuna ‘stop’ acestor manifestari discriminatorii.

Este firesc ca oamenii care nu isi gasesc propria identitate, care nu sunt multumiti de viata lor sociala si spirituala sa caute sa se refugieze in mandria nationala, intr-o identitate preluata si construita livresc, cum este cea dacista. Acesta este motivul pentru care ideologiile etnocentriste au prins de-a lungul istoriei in randul anumitor categorii de oameni, cum este cazul mitului Imperiului Roman ce a mobilizat proiectul extinderii Austro-Ungariei sau cazul mișcărilor pentru renasterea „marii rase germane” din spatele cunoscutelor tragedii istorice ale secolului trecut.

In 2012, dupa discursurile Corut din ’90, la multi ani dupa Congresele de dacologie de la Intercontinental (prezidate de medicul Napoleon Savescu), Daniel Roxin propunea o noua abordare a dacismului. L-am intalnit atunci cand cauta colaboratori pentru un proiect stiintific in care sa se studieze placutele de la Sinaia. Si m-am bucurat de ideea lui Roxin, sperand la o reorientare in acest domeniu mlastinos, caci scriitorul isi dorea sa fie adunate mai multe documente si cercetari impreuna, ca lucrurile sa mearga mai departe dincolo de discursul (deplasat, in viziunea mea, despre atlanti, extraterestri si OZN-uri) de la Congresul de Dacologie a lui Savescu. Pe aceste baze am contribuit cu un interviu la initiativa lui Daniel Roxin printr-o interventie scurta despre scrierea Europei Vechi. Interviul acordat a fost insailat in documentarul lui ‘Dacii – adevaruri tulburatoare”. Pentru cine nu l-a vizualizat cu atentie, pe la minutele 43-47 sunt doua scurte colaje din ceea ce am vorbit atunci despre scriere, fara sa discut despre daci si dacism, despre nationalism si protocronisme. M-am trezit insa, la scurt timp, implicat in diverse dispute care nu imi apartineau, dupa aparitia documentarului pe bloguri si site-uri care promoveaza nationalismul si dacismul, fiind asociat cu persoane cu care nu mi-as dorit vreodata sa stau in aceeasi camera, pentru ca nu ne-am fi inteles in privinta moralitatii si adevarului.

Iar acum, cu activarea problemei Puric – Roxin, numele meu apare din nou pe diverse pagini online, ca scos dintr-o varianta „Adevaruri tulburatoare reloaded”. Regret ca am avut atunci increderea intr-o noua abordare a documentelor mai putin conventionale despre daci, caci s-a dovedit iluzorie pentru mine. Dar cu siguranta am invatat un lucru deosebit de intelept, anume ca de acum sa nu mai vorbesc public despre teme controversate, caci cine stie langa ce discursuri pot ajunge candva sau cu ce nume voi fi asociat in urma colajelor realizate. Cand a fost lansat documentarul in 2012 am fost iritat ca in film au aparut persoane pe care le dezaprob profund in abordarea lor asupra problemei dacilor ca si a oricarei probleme de istorie universala. Dar era prea tarziu sa iau ceva inapoi, asa ca am asteptat sa se linisteasca furtunile, invatand ca inteleptul trebuie sa taca in orice problema care sta pe nisipuri miscatoare. Totusi, istoria nu sterge si uneori nu iarta, asa ca am ramas in acest documentar si in scandalurile din jurul lui pana acum, la versiunea 2.0.

Ma departez cu fermitate de discursurile dacofile, caci personal consider ca dezvoltarea personala si morala a individului ne duce spre deschidere, spre acceptare, spre iubirea aproapelui. Iar promovarea teoriilor conspiratiei, a nationalismului si a unor rebeliuni impotriva istoriei nu aduc bine in lumea noastra actuala, unde si asa ne razboim atat de mult tocmai pentru credinte si interese diferite. Oare nu ne ajunge?! Nu ne putem bucura de portul traditional al altor popoare si de tezaurul lor fara sa vrem sa le facem ale noastre? Sau fara sa ne intrebam cine era primul sau cine e mai mare? Mi se pare nepotrivit pentru personalitati de o cultura inalta (la fel cum mi se pare nepotrivit si pentru orice om modern citit) sa promoveze conflicte si lupte pe baza unor idei care nici nu sunt citite/citate bine si nici intelese corespunzator. Sunt curios cati dacisti au citit ei insisi exegeze asupra textelor lui Herodot, Strabon, Iordanes, Mnaseas din Patrae sau alti istorici care au scris despre geto-daci… Sa nu mai zic macar de textele originale…

Pentru cei care nu sunt nici exaltati pentru dacism, nici revoltati impotriva acestuia si au avut rabdare sa citeasca pana aici, am de spus doua lucruri in incheiere, simple si clare:

Pretuiesc prea mult cultura veche romaneasca si fondul precrestin de traditii si obiceiuri romanesti ca sa nu vorbesc despre bogatia lor, atunci cand sunt chemat sa tin o prelegere despre acestea. Dar ma consider nevinovat de pacatul nationalismului sau de betia traco-dacomaniei.

Am decis din acest an sa nu mai vorbesc un timp despre acest subiect, pentru ca tot ceea ce este afirmat dintr-o parte sau alta, in ape agitate de nationalism, devine un argument pentru sau o lupta impotriva, iar abordari de felul lor sunt distructive pentru umanitatea dintre noi, ca oameni moderni, aflati intr-un proces de deschidere multiculturala si de conservare sanatoasa a patrimoniului cultural al fiecarui popor.

Sunt un iubitor al culturilor vechi si al culturii romanesti, dar asta nu ma face sa pretuiesc mai putin valorile patrimoniului mondial, prin alte culturi mai tinere sau mai batrane. Iar pasiunea mea pentru istoria religiilor si psihologie nu ma poate face vreodata sa confund identitatea de sine cu identitatea de neam. Asta pentru ca am iesit de mult ca omenire din epoca genealogiilor sacre si suntem oameni moderni. Doamne-ajuta sa ne trezim mai multi spre o abordare multiculturala si ne-etnocentrista! Pentru ca uneori facem mult rau istoriei si altor oameni cand, in loc sa intelegem ce nu a fost cunoscut suficient si sa privim cu interes noi descoperiri, in loc sa ne simtim bucurosi ca in lume ne primesc urmele unei istorii oriunde am pasi pe fata pamantului, ajungem sa ne prostim in discursuri nationaliste penibile si deseori nedocumentate. Doamne-ajuta, zic, sa deschidem ochii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.