despre renuntari si renuntari


Nu am fost si nici nu voi fi vreodata omul care sa taca si sa ascunda lucruri. Asta pentru ca eu cred in adevar mai mult decat in politete si in autenticitate mai mult decat in grija pentru victimizarile unora sau altora. Totusi,  adevarul nu aduce intotdeauna roadele dorite, ci deseori intoarce tot soiul de sentimente pe dos in cei spre care se indreapta. Sunt insa destul de matur incat sa imi asum si ca unii oameni nu ma (mai) pot inghiti, desi pana deunazi ma indrageau si ma apreciau.

Desigur, raportarea noastra la ceilalti si la faptele lor reflecta intotdeauna gradul de dezvoltare personala al fiecaruia si intotdeauna ma surprinde sa descopar in reactiile individuale roadele stradaniei pentru adevar si bine din fiecare om. In ultimele luni am primit cele mai surprinzatoare mesaje dinspre colegi si colaboratori, astfel ca s-a facut de la sine o ‘curatenie de toamna’ care a adus vanturi napraznice, dar si claritate mare in peisajul vietii mele personale si profesionale. Am fost acuzat de tradare a culturii mele, de faptul că inspir nesiguranță în relațiile sociale, de minciuna impotriva credintei oamenilor, chiar mi s-a spus ca „il tradez pe Hristos(?!)” . Iar toate acestea au venit dinspre oameni alaturi de care am impartasit, in termenii lui Anton Dumitriu, intalniri „admirabile” de destin. Cand aceste atitudini s-au inaltat in fata mea in ultima vreme, am simtit ca trebuie sa renunt la ceea ce pentru mine fusese pana atunci valoros, pentru a ma pastra pe mine intreg, purtand mai departe sarcinile mele spirituale, de acum in singuratate.

Am trecut prin dezamagiri trezitoare, au urmat denigrari pe plan profesional in activitatea mea didactica si academica, astfel ca a trebuit sa ma departez si de proiecte dragi sufletului meu, unde asezasem nu numai sperantele, bucuriile sau tristeturile mele cele mai sincere, dar si o parte din pietrele pretioase culese pe drumul meu pe calea vietii. A fost si aici necesar sa ma departez si sa pornesc pe drumul meu, tot alaturi de mine insumi, urmand idealurile care m-au calauzit intotdeauna spre bine si adevar.

Poate se va ridica in cei interesati intrebarea de ce am plecat de aici sau de acolo sau de ce s-au schimbat lucruri sau oameni care faceau parte din viata mea pana acum. Ei bine, am facut asta din demnitate si dedicare pentru credintele si valorile mele cele mai profunde. Am decis pentru acestea sa renunt la ceea ce nu ma mai reprezinta acum. Si daca exista renuntari din incapatanare sau lasitate pentru cei mai multi oameni, exista si renuntari din maturitate si demnitate, iar aici se inscriu si renuntarile mele din aceasta toamna.

Marturisesc deschis ca „locurile” nu mi-au apartinut si nici nu mi-au placut vreodata, precum nu imi aduc azi multumire nici functiile, dupa cum nici nu mi-au apartinut. Prefer autenticitatea in locul locurilor, si adevarul in locul functiilor.

 

Trilogie: Concurenta in cuplu I

Am decis sa abordez din trei perspective problema concurentei in cuplu, mai intai din perspectiva unei gandiri moderne, deschise spre problema sexualitatii, din perspectiva dezvoltarii personale si apoi din perspectiva ocultismului.

 

Concurenta in cuplu. O abordare personala.

Prima data cand am constientizat ca oamenii pot intra in concurenta in cuplu a fost pe la 16 ani. Nu imi venea sa cred, dar ma aflam in mijlocul unei lupte de putere in fata unei prajituri. Era o amandina amarata care a mijlocit un adevarat razboi, acolo unde, dupa logica mea, trebuia sa fie iubire.

Am crescut mare si am vazut ca nu sunt amandinele de vina. Mie chiar imi plac amandinele si as fi preferat sa nu fie necesar sa renuntam la ele in cuplu, dar daca asta era motivul pentru care oamenii intra in lupte in cuplu, as fi renuntat si la delicioasele prajituri cu ciocolata.

Urmatorul motiv al discordiei a fost mersul la munte. Si sigur, as fi putut renunta pana la urma si la munte, daca asta ar fi facut sa nu ne mai razboim. Din fericire insa, mi-am amintit cum era sa raman eu fara amandine degeaba, asa ca am pastrat neatinsa pasiunea pentru munti.

Eu fac parte dintre oamenii carora uneori le pica fisele mai greu. Asa ca m-am prins cum sta treaba cu concurenta in cuplu abia cand am ajuns, adult fiind, sa simt ca pozitiile in pat aveau de-a face tot cu amarata mea de amandina din adolescenta. Doar ca era o amandina simbolica.

In termeni mai colocviali, am inteles repede ca operatiunea amandina se traduce simplu in „care pe care”. Da, relatiile de cuplu si sexualitatea sunt deseori prada concurentei si a jocului de putere. Unii psihologi ar spune ca despre asta este vorba mereu, insa ma incapatanez sa spun ca eu cred ca nu este asa. Cand apare iubirea, nu are de ce sa existe concurenta, insa da, acolo unde inca nu il vedem pe celalalt cu pretuire, inca vrem sa ne comparam si sa il controlam, sa il supunem, mai mult sau mai putin constient.

Din fericire iubirea nu este o parcare unde lasam viata de cuplu, ci un proces de invatare continua. Asa ca putem sa incepem oricand de la „care pe care”, „cine penetraza pe cine” sau „cine castreaza pe cine”, in termeni psihanalitici, dar aceasta etapa poate fi depasita. Sigur, poate fi depasita acolo unde dorim sa facem asta, acolo unde simtim frigul competitiei.

Eu intru deseori in competitie in viata de cuplu. In aceasta situatie fiind, cel mai simplu si comod mi-a fost sa il supun pe celalalt rapid, ca sa elimin concurenta. Insa asa am pastrat concurenta si lupta pentru putere in mod ascuns, pentru ca, luandu-i puterea celuilalt, nu mai suntem intr-o relatie cu adevarat, ci tot intr-o competitie. Cand realizez asta incep sa transform raportarea mea la celalalt, cladind o relatie autentica. Ca sa functioneze acest lucru, primul pas este sa incep sa nu vreau sa ma compar cu celalalt, ci sa vreau sa ma bucur de ceea ce este, de ceea ce poate face, de lucrurile care imbogatesc ceea ce eu personal nu pot infaptui. Alta cale nu functioneaza.

Concurenta in cuplu este un semn, in viziunea mea, ca mai avem de facut pasi in profunzime la capitolul iubire. Si cand observ ca problema amandinei se reactiveaza, incep sa ma intreb de ce am ajuns din nou sa lupt cu cel pe care ar trebui sa il iubesc si sa il sustin de fapt. Mereu reaparitia amandinei simbolice ma face sa ma indrept cu mai multa atentie spre ce este important pentru mine intr-o relatie si in ce masura am invatat sa il iubesc pe celalalt si nu doar pe mine insumi. Grea provocare deseori. Dar frumoasa atunci cand e trecuta cu bine in viata oricarui cuplu.

Continuarea trilogiei:

Concurenta II

Concurenta III