Suntem în anul 7515. Nu ştiaţi?
După sistemul de numerotare al anilor folosit cu preponderenţă în lumea bizantină, 2008 este anul 7515 de la Facerea lumii. Poate vă amintiţi de la orele de istorie că textele medievale semnate de domnitorii Io ai ţărilor române puneau la sfârşitul documentelor de cancelarie un an (văleat) care nu părea să corespundă cu nici un an medieval cunoscut de noi, începând de la 6000 în sus. Acest lucru este la fel de just ca şi folosirea anului 2008 în toată lumea civilizată, căci împărţirea anilor în era noastră şi era veche, ca şi calculele asupra presupusului an al Facerii sunt datorate aceluiaşi Dionisie Exiguus (Smeritul), originar din spaţiul locuit de daco-romani.
În secolele III-IV Biserica apuseană a fost preocupată de găsirea un punct de reper sigur ce va fi folosit în întreaga creştinătate asupra anului naşterii Mântuitorului şi deci şi al anului Genezei biblice. Cărturarul Dionisie fiind cunoscut pentru vasta sa cultură la vremea respectivă a primit sarcina de a calcula aceste date. După multiple dezbateri clericale, anii au fost împărţiţi după reperul naşterii în felul următor: BC – anii dinainte lui (C)Hristos şi AD – anno domini, anul Domnului I.H. Anii de la Facere până la Naştere sunt 5508 după calculele Smeritului Dionisie. Această dată, 5508 î.Hr. este însă inexactă, motiv pentru care în evul mediu târziu, apare Hronograful care va rectifica această dată, apropiind-o de noi cu peste şapte veacuri. Lumea bizantină va folosi anul lui Dionisie după jumătatea secolului al XIX-lea, când treptat, prin Legea lui Cuza, va fi adoptat în mod oficial alfabetul latin în locul celui chirilic.
Deşi numele lui Dionisie Exiguus nu mai este azi cunoscut, noi folosim, creştini şi necreştini, anul 2008 pentru a ne plasa în timp faţă de eternitate după calculele acestui cărturar de la sfârşitul Antichităţii, căruia îi datorăm în mod onest stabilirea erei noastre faţă de naşterea Mântuitorului. S-ar putea spune că părintele şi-a împlinit misiunea apostolică într-un mod deosebit şi durabil: el a făcut şi ca toată lumea necreştină, la treisprezece veacuri de la moartea lui, să recunoască anul de referinţă 1, ca început al lumii noastre noi, la naşterea Mântuitorului creştinătăţii. Ordinea întregii noastre civilizaţii este raportată la creştinism în acest mod până în detaliile cele mai practice ale vieţii, cum ar fi încheierea unei procuri notariale, un tratat de alianţă politică sau o notă zece în carnetul unui mic şcolar: toate poartă în mod natural azi un calcul care raportează timpul la un eveniment originar, Naşterea lui Iisus Hristos în Nazarethul Iudeii, acum două mii de ani.
Sebastian Stănculescu
(Articol publicat iniţial în octombrie 2008 în revista Rugăciuni – ISSN 1843 – 3618)
